The Anon Chronicles

Tocmai am ajuns la birou, cu o raceala severa in spate si dupa un slalom cu Zoe printr-un trafic balcanoid (va jur, zona Charles de Gaulle e infioratoare la ora noua dimineata...).

As fi ipocrita sa va spun ca nu am asteptat comentariile voastre, dar asa un florilegiu, nu-mi inchipuiam. Si deoarece nu vreau sa ma transform in Agony Aunt, cu scrisorele furisate pe vreun colt de blog, va iau la rand.

Monica, ce sa mai zic, comentariile tale sunt ca braga pe canicula. Si da, cred ca o sa il invat pe Zorro sa duca ravase in scorbura, provided ca domnul Anonymous sa isi deschida asa ceva, virtual sau nu, n-are importanta! ;))

Sandra G. (ex-Copilu', ex-Ganzaroza, in oarecari jurnale siropoase si spalacite), de-acum incolo iti meriti soarta cruda si noul brand/naming (asta ca sa il multumim pe parcurs si pe Iulian;)) : Sandra Tonans. Sunt sigura ca domnul Anonymous o sa iti explice mai sarmant ca mine ca nu am intentia sa te injur, dimpotriva;))

In fine, domnule Anonymous, in afara spetzei in care ati fi rezultatul fictiv al unei opere colective sau proiect de sfarsit de studii pentru studentii de la MIT (AI, se intelege, inca am dubii ca asa ceva se poate actually increa si defila prin urbea noastra fara o hoarda aferenta de pustoaice dementizate;)), ei bine tin sa va anunt si pe aceasta cale ca mi-ati detracat existenta in cel mai rafinat mod cu putinta. Nu, nu mai vreau the trivia, cel putin nu pentru moment. De ce sa spargem mitul cu coduri din alea personale, ca la politie? Aveati deci, (temporar) dreptate: e ca in povestea aia cu admiratorul lui Ibsen care a ramas superdezamagit cand si-a vazut idolul mancand carnati cu bere, la Baden-Baden, mi s'pare.

Nu stiu si nu ma intereseaza daca aveti fizic barba (uite, numai chestia asta ma face sa ma gandesc dumnezeu stie de ce la "Mémoires d'Hadrien" ale minunatei doamne de Crayencour si evident la "animula, blandula" etc.) sau daca asta nu cumva face parte din kit-ul de supravietuire al filosofului in societate. Dar trebuie sa recunosc ca nu pricep de ce vi se saruta mana in Italia, domnule Cagliostro? A propos, cred ca lupanarele nu pot fi decat sordide si totusi in ciuda acestei aproximatii stilistice (dar va iert cu bonomie, presupunem ca nu scrieti in limba materna, nu?), pluteste peste tot personajul dumitale un iz de Venetie dix-huitième si de Corto Maltese...Lucru periculos, credeti-ma.

Circumstantele dumitale sunt fabulos de incoerente, oarecum, ma simt paupera cu bietele mele referentiale circumscrise unei copai primordiale, Mediterana si unei Americi care vai! e pe cale de disparitie. Cu riscul de a parea siropoasa, umbra tutelara a lui Corto in Connemara nu e foarte, foarte departe de excursul nostru.

In fine, penchant-ul pentru Trocadéro este si primul nostru punct de semiruptura sau complementaritate, quizas? Sunt o germanopratina incorigibila, cu fobia spatiului gol si a functionalitatilor de tip gaoace de multinationala, care are o nevoie vitala de zarva mezza voce din cafenele sau de mormaitul playlistului ca sa scrie ceva parelnic-inteligent. Cat despre Haussmann, marturisesc ca nu imi e extrem de simpatic: ca si Viollet le Duc, omul a distrus totusi aproape tot Parisul medieval! Impardonabil, dar hélas! ineluctabil...

Inca ceva: va suspectez de manierism, luand in calcul argumentarul curat-murdar baudelairian, de esenta "luxe, calme et volupté". Daca asta e o Invitation au Voyage, atunci cred ca putem sa ne reglam pasii pana la prima halta, cel putin ;))

Nu stiu unde se intrepatrund circumstantele noastre. La San Miniato, poate?