Kalevala second hand
Eu: "Cat despre duma, poti sa uiti, halim junk food la hotel, cat de kinky e faza asta?"
Specialistul: "Vrajeala. Sa nu-mi spui ca stati in hotel sambata seara?!?"
Fireste ca da. Orasul geme de racheti rusi iesiti la cumparat diamante si somon pentru femeile high maintenance de-acasa, tineret manga langa Gara Centrala la orice ora, zbierand ABBA cu clondirul de vodca in mana si sfarsind prin a fi adunati de politie pe la crapat de ziua, bagat in furgoane, spalat, dusat si trimes frumos acasa cu amenda de cinci sute euro in buzunar. Iar ieri, cica dineul de Xmas, foarte David Lodge (era, de exemplu, trist de clar ca englezului i se aprinsesera calcaiele dupa italianca, ma rog, chestie de contraste culturale), mi-a pus capac.
Vodca de pufoaica in cantitati veterinare. Bauram, planseram fara motiv si facuram vidanja, cu regretul betiilor esuate. E asa o tristete festiva, lipsita de inteligenta spleenului, ca Zurich ti se pare Rio de Janeiro, brusc.
N-am vazut reni. N-am avut fior de fjord. Lume civilizata, politete de schiori, curatenie care zgaraie ochiul. Zero mister.
Ah, cat va inteleg, domnule! la Bucuresti te poti ascunde, poti conspira, poti sa-ti ingropi trecutul si sa o iei de la capat fara mari regrete, poti, la o adica se te duci de tot pe Strada Mantuleasa, intr-o pimnita plina de faclii, precum fiul rabinului, nu?
Dar aci, unde e o noapte polara de nu mai stii pe ce lume esti, unde suiera Valhalla in neuron si muzica latino cum te duci la clos, ce sa faci? Ca sa faci daca nici macar nu e zapada si finlandezii se plang ca de molima de caldura (2 grade Celsius, constant)?
Bine si chirurgical zicea Huzur: unde sa se duca, unde sa seduca?
Pacat ca nu ninge si pacat ca nu e vara in Laponia. As fi inchis ochii si as fi crezut ca sunt la Varakino.
Nu e cazul. Vreau acasa, in tigania mea levantina si sudista.
PS: Multe betii trasei la viata mea, domnule Specialist. Betii cu cantat pe strazi, betii cu haz, betii fara perdea, betii de dor, betii de nervi si chiar (rar) betii de cuvinte. Dar betii de plictiseala, niciodata! N-o sa m-apuc acuma, ce dumnezeu! :))
PS2: sa fie clar pentru tot poporul: dupa 72 de ore unde am dat nas in nas la restroom, breakfast, coffee breaks, brainstorming, workshop, get along, festive- effing- dinner, strolling, shopping, fara oprire si tot cu solduri care nu mintesc pe buze, daca o mai prind pe Shakira pe vreun playlist ii rup picioarele!!!! :)) Same applies to the Pausini woman (la naiba, am cazut intr-o falie de timp???).
6 taclale:
Toate oraşele au o coloană sonoră proprie. În amintirile mele, Helsinki se mişcă după Valsul trist al lui Sibelius. Cred că este singurul fapt interesant despre un oraş care, la fel ca restul nordului Europei, n-ar lăsa urme dacă ar dispărea. Sic transit gloria vicingorum.
Valse triste, monsieur? Vous et Octavian Paler...
@anonymous: vai de mine domnule Pantazi, what an unexpected surprise (j'ai bien reconnu votre patte, disons que je commence à m'y faire ;), tocmai pe cand ma razboiam cu trei pastravi afumati si vreo doi somoni recalcitranti, la Vantaa :))
cat despre valsuri, marturisesc ca digerez greu Sibelius, neavand organ pentru Nord, pufai cu chinuri la Strauss (too cliché), dar paradoxal, imi place ala al lui Sostakovici din suita Jazz nr.2. Care, daca n-ar fi fost intre timp facut publicitate frantuzeasca de asigurari tous risques, ar fi putut chiar sa fie al dumitale.
Despre Helsinki, global warming, furtul de pateu de ren din Amsterdam si furiile subsemnatei, maine, cu speranta unor reactii pe masura grotescului ambiental de Irozi.
Sa zicem asa: ma culc impacata pe ziua de azi.
PS, @anonymous: Total de acord cu povestea despre coloana sonora. Uite, in capul meu si nu intamplator, Madridul are (mai nou si revizuit) si el una, simplu de ghicit: Joaquín Rodrigo Vidre - Fantasía para un gentilhombre.
Din cauza lui El Greco, normal! ;))
Un singur merit îi recunosc lui Şostakovici: cel de a fi singurul compozitor care îmi provoacă urticarie. Sunt oameni care au fost condamnaţi pentru crime mai puţin abominabile decât Simfonia lui nr. 7.
Culmea: plagiază romanţa Da geh ich zu Maxim a lui Lehár pentru a o transforma într-un allegretto execrabil, iar zeflemeaua ulterioare a lui Bartók (intermezzo interrotto, sz. 116), care doar voia să-l persifleze, sună, incontestabil, mult mai frumos. 'Nuff said.
@anonymous: trebuie sa gasesc un vals, acuma? ;)) I'll stick to Rodrigo, la valsuri am tendinta sa o iau aiurea si n-as vrea sa va calc pe picior, nu se face ;))
Rachmaninov merge, ou me serais-je plantée de nouveau?
ps: veniti de luati ipacuri na janela virtual, am rezolvat the English issue! :))
Trimiteţi un comentariu