The Maiden's Room
Hiacint se tot intreba mai zilele trecute cum arata o camera de domnisoara. M-am pripit: raspund eu, cum nu?
Pentru ca exercitiul e exigent, ca orice cautare a justei masuri. O camera de domnisoara nu poate fi nici sala de asteptare, nici budoar, iar de fumoar nici nu poate fi vorba.
Din pacate, printr-un ucaz al preaputernicei Barbie, conceptul de camera de domnisoara e neaparat legat in imaginarul colectiv de roz bonbon, fluturasi, dungi pastel pe tapetul de pe pereti, obiecte multe si nefolositoare. Evident, toate subsumate kitschului juvenil in forma sa cea mai odioasa.
Mental, datorita firmanului fuchsia al unei alte Barbara, camera de domnisoara devine toposul unei asteptari lipsite de spleen, cam pe la jumatatea drumului dintre tunsul papusii si tunsul de-acasa, imediat dupa descalecarea lui Fat Frumos cel Corporate, petitul la un capuccino si potriveala epidermica, vai! astazi obligatorie.
Logica celor doua lumi are, insa o dubla meteahna si anume lipsa de mister si deci, pasul greoi al previzibilului.
Dar pentru ca nu sunt multumita niciodata de clisee, pentru mine, camera de domnisoara e una perfect atipica, dar aproape geamana celei in care locuiesc.
Nededulcita la calcio vecchio si alte pacate ale Bucurestilor anilor treizeci, perpetuate cu sfintenie, cred ca trebuie neaparat ca peretii camerei de domnisoara sa fie albi ca o biserica din Ciclade, lemnaria albastru-inchis, biblioteca plina de carti obraznice, iar sofaua moale si indolenta. Scoartele sa-mi aduca atata toamna cat trebuie. Evident, pe pereti sunt stampe si harti, ceea ce recunosc, e o entorsa de la un demers fara pipa.
In loc de masa de cafea, un cufar de calatorie jupuit si plin de etichete ale unor vacante ce nu erau inca banale concedii. Un scrin chinezesc vechi cu fluturi de sidef si lac negru. Un ceainic de arama pe un stativ de bambus.
Locul mai are neaparat miros de levantica proaspata, de coji de portocala si busuioc uscat, multe sperante si vise, cai verzi pe pereti si carari pierdute.
Cat despre pat, n-am de gand sa va povestesc. O sfatuiesc sa nu se grabeasca. Are toata viata inainte.
3 taclale:
O astfel de cameră am văzut dînd prima oară ochii cu Bucureştiul, într-o casă a unui domn venerabil, dar, vai,domnişoara era chiriaşă, iar camera o primise aşa.
dar chiar asa e la mine, pe cuvant! ;))
o, madame allegria totala. calcio vecchio si cu mine avem o raca seculara. totul a inceput in primul si ultimul [sper] an de locuit intr-un apartament de bloc. quelle horreur!
Trimiteţi un comentariu