Rezolutie preacuvioasa

Madame Mère, din off: "....si sa nu uiti de gunoi (vin niste preacucernice fetze la sampanie si nu se cade sa le primeasca asa). Ia stai asa! Tu pleci la Revelion în conversi ?!?"

Normal.

Pentru ca e ultimul meu Revelion în bascheti. De la anul, ma fac boieroaica.

Ca suffit!

Poza: Times Square, New Year's Eve 1938.

Am încalecat pe-o sea si va mai spun io multe despre Merinoasa si ale ei castele. Dar mâine!

SPQR, vin Saturnaliile, bre!

L'année est morte, vive l'année! Probabil ca o sa intru în Europa cu niste Brassens si cu un fez rosu în cap la balul in maschera din Dame du Roi. Foarte Marx Bros., tout un programme! Unde naiba e mandolina aia veche, e exact ce-mi lipsea din accoutrement!

Ceea ce îmi aduce aminte ca înca n-am hotarât cum naiba sa ma arat multimii de la zaiafet: Gogoasa Infuriata si al ei linguroi de platina sau Francesca da Rimini (fara Malatesta, sezonul asta au fost în ruptura de stoc) ? :))

2006 n-a fost chiar rau. Daraverile încep sa mearga, e mai liniste pe-acasa, am taiat buboiul meridional, care e bine mersi cu sulfamida pe el si fara resentimente (cum oi fi facut, de data asta?), toamna fu bogata în sarm si lume buna, iarna agitata si nitel mai introspectiva, de primavara nu-mi mai aduc aminte absolut nimic, parca n-ar fi fost, vara poprita de la concediu si cu imbecil pe cap, pe care l-am facut pachet si trimes acasa.

Deja stiu despre 2007 ca o sa fie cu multe drumuri si cafele pufnite pe nas, ca lunile Februarie si Noiembrie or sa fie ca de obicei, de sters din calendar si de hibernat, ca prin Iulie am sa ma enervez si o sa plec unde vad cu ochii, sa beau grenadina si sa ma-mprietenesc cu un prosop. Adica aproape nimic.

Si mai stiu ca unele din foile cele mai savuroase ce au sa fie o sa le scrieti, pe rând sau în vesela gramada chiar voi, de dupa Pavilionul Rosu, sau si mai bine de pe Pont Mirabeau, unde întoarce tramvaiul la Sfântu Gheorghe, la Sans-Souci, pe Bahlui în jos, în fata dracului seducator din Retiro (à propos, sper ca ravashelul de Craciun a ajuns cum trebuie!), la cafea pe Selari ori calare pe amorasul de la Piccadilly, bref unde nici cu gândul nu gândesti. Et ça change tout.

Va astept si la anul. Cafeaua e pe foc, la spirtiera. La vara, desfac tingirea si vars în ea nisip.

De-aia va zic ce-i scria Flaubert lui Maupassant: "Prenez garde à la tristesse. C'est un vice." Si ala nu l-a ascultat.

CQFD. Hai sa traim, sa-mi traiti, unde naiba e diseusa?!

PS1: Mai las la copt babaua ruseasca. Ceea ce pot sa va spun însa, e ca Zinaida Grigorievna e leit profa mea de muzica de la Clementa.
PS2: Cu tâlc sa dea si la altii, Nadar "Main de Monsieur D., banquier" dagherotip, tiraj pe albumina, cca.1867.

Et toi, mon coeur, pourquoi bats-tu?

... sau de ce s-a împuscat, probabil, Hemingway.

Cu astfel de imprecatii din Apollinaire îsi deschide d'Ormesson ultima traznaie, anume antologia de texte razlete si care i-au placut atât de tare, încât s-a gândit sa ni le dea si noua, la numai cinci ani dupa tentativa de Istorie a Literaturii Franceze, care esueaza, din pacate, în culegere de texte à la Lagarde & Michard.

Nu ma omor dupa antologii: mi se par alimentare, roborative si discutabile. Insa sa fi fost pagina de garda, unde scria cu litere de foc Jean d'Ormesson de l'Académie française? Curiozitatea comparatiei cu florilegiul lui Pompidou (alta chestie alimentara, de pe vremurile profesoratului, înainte de banca si de Elysée)? Oboseala? Bref, acum câteva zile, i-a sunat ceasul.

Trei lucruri, de la o posta: Jean d'O. e un hedonist, usor de încantat si uneori dus de nas de forme frumoase si citate cu scârtz. Doi: Jean d'O. e si superficial (se mai întâmpla, nu e o crima!). Jumatatea de alexandrin care da gata damele nitel snoabe într-o conversatie amabila, picior peste picior pe o canapea Louis XVI si cu un Earl Grey sub nas, suna ca un pick-hammer daca e exilata în haul paginii goale si albe. Trei si aici strâmb din nas a paguba: Jean d'O. se prapadeste dupa Racine, singurul servit în portii de auberge, cu toate cucoanele maniaco-depresive din dotare, care rosesc, dau ochii peste cap, lesina, învie în actul cinci si suspina, se susotesc cu confidenta, îsi iau jucariile si pleaca de bezmetice prin lume si nu fac, în fond, absolut nimic sa-si rezolve situatia vitala. Corneille, bunul meu Corneille, devine citat suspendat în aer si neobrazarea n-are margini, ca e din Cinna, iara nu din domnul ala bine si stanzele lui pe care mi le-as aminti si dupa trepanatie.

In fine...prea putin din Villon, ceva albituri manieriste din Musset, de asemenea amputate ("Il se fit tout à coup le plus profond silence/Quand Georgina Smolen se leva pour chanter" -Le Saule mi s'pare), nimic din Desnos, same goes for Max Jacob, dar sa nu disperam, vreo trei uscaturi din Montaigne, as fi fost frustrata rau daca:

- nu mi-as fi dat seama brusc pe la crapat de ziua ca Péguy îl anunta clar pe Pétain (iaca: "Voici notre appareil et voici notre chef./C'est un gars de chez nous qui siffle par moments./Il n'a pas son pareil pour les gouvernements./Il a la tête dure et le geste un peu bref."Présentation de Paris à Notre-Dame).

- n-as fi dat peste o chestie destul de socanta a lui Racan, din pacate scoasa din context, dar cu totul si cu totul Mallarmé: "Bussy, notre printemps s'en va presque expiré."

- n-as fi oscilat între stari extatic de snoabe si criza de râs nervos si proletar la urmatorul exces al lui Philippe Berthelot: "Non! Le roi qu'a troublé l'ivresse de l'arak/Sur la terrasse où croît un grêle azédarac, / Vers le ciel, ébloui du vol vibrant du gomphe" ( Alexandre à Persépolis), si nu în ultimul rând

- nu mi-as fi sters nasul cu impresii multiple la deliciosul si sfâsaietorul Chanson de Barberine, tot al lui Musset, dar, ô Justice! dat în vileag pe de-a-ntregul.

Un fel de ierbar, fragil si contestabil, emotionant fara sa impresioneze de tot. Opera de clasare tipica unui demers tardiv. Testament de hedonist?

Poza, oale si ulcele: Arthur Backhouse - Pots et poêlons à Nice, negativ pe hârtie cerata/tiraj albumina, 1855.

Mâine, povestea ruseasca. Nu ma pot hotarî daca sa o casapesc apoteotic pe Zinaida Grigorievna. Sau nu. :)

Festivisme

Zi frumoasa, dar cam rece, prin urmare perfect oarecare. Nestare de sfârsit de an, pregatiri de baieram, în Dame du Roi anul asta (o premiera!), asta daca nu ma apuca sovinismul pâna mâine seara la noua.

Nu prea cred. Anul asta, mai mult decât oricând, circul festivist a prostit tot orasul. In Piata Palatului, o estrada uriasa, înjurata aprig asta seara pe când ma grabeam spre Galleron, ca strada Franklin iar era închisa si pe mine ma enerveaza chestiile astea rau de tot. La Universitate, grozav prapad similar, cu puhoiul de becuri albastre si aurii aferente.

Fiindca mâine la doispe noaptea trecute fix, Românica se întoarce acasa, în Europa, sau mai bine zis, asa îi place ei sa creada. Asta dupa niste ani de asteptare cam ca valiza în gara, niste compromisuri reale, dar deocamdata invizibile si o mare betie de cuvinte.

Mi-e greu sa ma înfior la chestia asta. Nu, nu pentru ca fac parte din Sistem si stiu exact cum se întâmpla unele lucruri. Dar, cu toata bunavointa, îmi e imposibil sa ma cuprinda fericirea brusc la miezul noptii. O simpla decizie administrativa nu poate avea suflu istoric. Fiindca înainte de a fi ideal, Europa e un nou teanc de formulare, o noua si imbecila birocratie si noi reguli pe care neofermierul român le va ignora cu desavârsire ani buni de-acum încolo. Si asta pentru ca porcul se va casapi în batatura ca si înainte -dar conspirativ!-, Joiana n-o sa aiba cercel electronic în ureche în veci si tuica tot la cazanul lipit cu coca se va întrupa.

Sa crezi ca la potroacele de poimâine dimineata o sa fim cu totii îngeri din voia Bruxelles-ului e cel putin naivitate.

Problema reala e cum va primi lumea de peste gard tara asta schizofrena si geniala, care iacata, si-a facut loc la masa cu gargara politicianista, cultura subtila si oameni de neînteles, cam pe la spartul târgului? Cât vor pricepe din ceea ce înca sunt Bucurestii? Si cum se vor împaca domnii si doamnele alea cu noi astia, palmasii, razesii, aurolacii, fizicienii atomisti si lipovenii, pirandele si mitocanii, vrajitoarele si soferii de taxi dementi de la Gara de Nord, francofilii si germanofonii, cuconetul interbelic si beizadelele paseiste, popii cu engolpioane si prea putina metafizica, cu hotii de buzunare si epigrafistii, cu zarzavagiii si puslamalele? Cu legendele cu vârcolaci si strigoi, cu carnatii de Plescoi si oda în metru antic, cu brasoavele si isihasmele, cu Bula si cu Cioran, cu Plesu si cu Stan Papusa, bref cu toate maruntisurile pe care le purtam cu noi oriunde-am fi mai rau decât tarâna de sub talpa pantofului?

Pentru ca nu mai cred demult în dezinteres spontan si cadouri ale Istoriei, mi se pare mai de bun simt sa îmi aduc aminte de Voltaire, în niste ceasuri în care bucuria tâmpa risca sa ne puna grozava albeata pe luciditate.

Si sa fie asta cam ce-as astepta eu, la mauvaise catholique, de la anul care începe probabil cu mai multa lume la Urgente decât de obicei:

"Ce n'est donc plus aux hommes que je m'adresse; c'est à toi, Dieu de tous les êtres, de tous les mondes et de tous les temps : s'il est permis à de faibles créatures perdues dans l'immensité, et imperceptibles au reste de l'univers, d'oser te demander quelque chose, à toi qui as tout donné, à toi dont les décrets sont immuables comme éternels, daigne regarder en pitié les erreurs attachées à notre nature; que ces erreurs ne fassent point nos calamités. Tu ne nous as point donné un coeur pour nous haïr, et des mains pour nous égorger; fais que nous nous aidions mutuellement à supporter le fardeau d'une vie pénible et passagère; que les petites différences entre les vêtements qui couvrent nos débiles corps, entre tous nos langages insuffisants, entre tous nos usages ridicules, entre toutes nos lois imparfaites, entre toutes nos opinions insensées, entre toutes nos conditions si disproportionnées à nos yeux, et si égales devant toi; que toutes ces petites nuances qui distinguent les atomes appelés hommes ne soient pas des signaux de haine et de persécution; que ceux qui allument des cierges en plein midi pour te célébrer supportent ceux qui se contentent de la lumière de ton soleil; que ceux qui couvrent leur robe d'une toile blanche pour dire qu'il faut t'aimer ne détestent pas ceux qui disent la même chose sous un manteau de laine noire; qu'il soit égal de t'adorer dans un jargon formé d'une ancienne langue, ou dans un jargon plus nouveau; que ceux dont l'habit est teint en rouge ou en violet, qui dominent sur une petite parcelle d'un petit tas de la boue de ce monde, et qui possèdent quelques fragments arrondis d'un certain métal, jouissent sans orgueil de ce qu'ils appellent grandeur et richesse, et que les autres les voient sans envie : car tu sais qu'il n'y a dans ces vanités ni de quoi envier, ni de quoi s'enorgueillir. "

Traité sur la tolérance (1763), chap. XXIII.

PS: ETA nu se potoleste si da cu bombardeaua la Barajas. Veste enervanta ca un barzaune. Sa speram ca fara urmari indecente si ca toata lumea e ok. Pe undeva, m-au apucat grijile.

PS2: Poza : J.B. Parker, Asteptând trenul, tiraj clorobromura, 1925.

Hiems

Zi bezmetica. Productivitate aproape de zero, cu câteva manevre dregatoresti ce nu sufereau amânare si înscaunari -jur, neasteptate!- în diverse comitii. Taclale pe fuga cu Abd'allah si Aquiu despre casele din Bucuresti. "Pasajul de fumatori de opiu din spate de la Dunarea", zice Abd'allah, care mai vorbeste crocant si despre blocurile pe jumatate îngropate în asfalt de pe Dealul Mitropoliei. Tot atâtea porti, tot atâtea praguri. Le dau si eu strada mea favorita si anume Vasile Alecsandri, cu mas-ul provensal înecat de iedera, Muzeul Storck si fabuloasa casa a scarilor din vila pseudo-toscana de lânga Finca, odinioara cu verrière biseautée. Câteva sute de metri mai sus, vizavi de biserica Visarion, alta chestie similara (desi cu un usor glissando spre Umbria), cu madonetta de pe muchia casei, restaurata din pacate infect. Si câte altele...

Sa nu se supere Abd'allah: când e în toane bune, vorbeste parca mai cu miez decât scrie uneori. De s-ar îndoi mai putin si de-ar avea tupeul prostului de care beneficiaza Zaza din plin, pre multi i-ar mai turci. Dar nu-l are: Abd'allah e minte straluminata, anume facuta pentru controverse filocalice. Un noroc ca nu suntem în Evul Mediu: ar fi putut crea secte alchimice.

Pe la vreo unu, plec cu Aquiu sa fac papirurile lui Zoe pentru la anul. Polita semnata la cafele, unde altfel decât pe Spatarului, cu acelasi aer de nicaieri dintotdeauna, fara pret pe lume. Am fi întins drumul pâna la Solacolu, pe zi, dar puhoiul de masini dinspre Mosilor ne-a descurajat, cu toate ca pe Semicercului intrasem, cu nesimtire si avânt, pe contrasens, în indiferenta generala.

Siesta cu Pamuk, destul de interesant, dar lenea mea e mare si am adormit iar cu ceaslovul în brate si cu muzica în surdina. Pâna acum, descrierile lui crepusculare cu un Istanbul de sfârsit de secol ce mai are înca iz de Bizant merita îndeajuns perseverenta.

Spre trezie, Ralph Vaughan Williams, ascultat pe întuneric si oboseala buna. Fantasia on Greensleeves, un fel de gratie fragila, aproape vegetala, caci e verde ca un pahar de apa rece pe arsita. Ceva mai bun decât Grieg, de exemplu, unde accente pasuniste umbresc (cam) des echilibrul unei frazari aproape potabile.

PS: poza din seara asta, Robert Macpherson - Bas-relief, intérieur de l'Arc de Titus à Rome, tiraj pe albumina (1865).

Una pe zi # 10

Astazi, mens sana in corpore sano. Asadar, cuconet si garnizoana, nu strangeti prea tare corsetul ca s-ar putea sa ametiti de tot, plimbati-va pret de o leghe pe zi ca sa nu ajungeti ca amarata aia care doarme cu capul pe masa (adica eu la sedinte;), nu puneti ziare ude in soba si mai ales, feriti-va de palinca sau de spritz ca de dracu'.

Urasc sincer si cordial zilele-astea in care blogurile amutesc brusc, mesele sardanapalice de-acasa se muta la birou si capul vajaie a gol si mahmureala.

Prin sertarele Rapirii mai avem sinapsele promise, o poveste ruseasca si una de-a dreptul cinica. Daca ma trezesc din sictir, pana la Anul Nou le si dau drumul.

Ce caut io la birou, dom'ne?

PS: sursa, iarasi si din nou moralizatoare: Collection de tableaux muraux Armand Colin, cca. 1910.

PS2: Secretara de la SS s-a prostit de tot, ne trimete pe Intranet un fel de "binecuvantare" (sic!), incheiata cu zglobia urare "La Multi Ani in UE!" Good Lord. Ce si-or fi inchipuind oamenii despre asta ma depaseste crunt.

Neozaza

Pentru ca tot m-ati tras si voi in poza si pentru ca au iesit chestii interesante, e vremea sa schimb avatarul Zazei cu Odalisca lui Roger Fenton (Salonic, 1858), nu de alta, dar de carpete ne-am cam saturat.

E vremea sa ma iau in serios, domnilor si doamnelor! :)

Una pe zi # 9

Fiindca nu sunt absolut deloc trezita din somn, desi am stat sa scriu de pe la vreo cinci dimineata. Si, in orice caz, fiindca n-am nici un chef sa ma trezesc din asemenea naluci.

Henri le Secq - Détail de la Cathédrale de Chartres, fotolitografie, 1852.

Rasfoite noaptea: Vasile Lovinescu, Al patrulea hagialâc

Dupa câteva saptamâni de bântuit prin biblioteca din Bastiliei, întrebat cucoane si beizadele, batut anticariate si rasfoit teancuri de reviste literare, concluzia cade, necrutatoare: despre Mateiu C. si mai ales despre opera sa fragmentara, s-a scris, în fond, extrem de putina exegeza cinstita.

Si în moarte, Mateiu se descurca pentru a stârni agasarea lui Cioculescu (antipatica lighioana!), grimasa lui Calinescu Dintâiul (crochiul din monumentul renascentist al Istoriei Literaturii Române de la Origini si pâna în Prezent e fara drept de apel), mansuetudinea ironica a lui Calinescu al Doilea (Matei, într-un ricercare în volum pe care nici nu l-am mai pus în pomelnicul de curente), câteva polemici prin Manuscriptum.

La extrema cealalta, Tascu Gheorghiu (traducerea din Lampedusa nu e deci accident!) si Baranga învata pe de rost Craii, extravagante evocate de catre Eugen Simion în câteva foleturi caznite, dar informative prin Curentul. Fiindca e, fara indoiala, interesant, de exemplu, sa afli ca: " [pe vremea] când eram student, cineva m-a introdus într-o zi într-un grup de admiratori, format nu din scriitori, ci din oameni cu profesiuni ne-literare: contabili, arhivari, mici functionari în administratie etc. Nu-mi amintesc sa fi fost printre ei ceea ce se cheama "intelectuali". Adica un profesor, un medic, un arhitect, un inginer... Nu, erau oameni modesti care se vedeau saptamânal într-o camera pe lânga Primaria Capitalei (strada Gutenberg?) pentru a discuta despre autorul Crailor de Curtea-Veche. Preocuparea lor era, atunci cand i-am vizitat eu, sa identifice scenariul real al Crailor în Bucuresti. Unde era situata Casa Arnotenilor (raspuns: în spatele actualei cladiri a CEC-ului) si in ce loc se afla instalat cântarul de la Sfantul Gheorghe, acela pe care era sa-l rupa, sub masiva ei corpolenta, nu stiu care dintre balcâzele si lalâiele care populeaza lumea Crailor? Dar neuitatul Gore Pirgu, mascariciul, el pe unde umbla in cautare de ponturi si unde a tinut el celebrul discurs dedicat "Solzosiei sale"?... Acestea erau subiectele care preocupau, repet, pe acesti bucuresteni în obsedantul deceniu." De studiul lui Iovan, scos recent de Romosan la Compania n-am dat: se epuizase. Semne bune anul are?

Vasile Lovinescu e si el, în registru absolut, un marginal si astfel, poate cel mai riguros si mai sincer critic matein. Un cititor baroc, a carui supravietuire spirituala tine de miraculos. Repere biografice care te fac sa oftezi de invidie: jurisconsult (iata o meserie periculoasa!), corespondent al lui Guénon înca din anii treizeci, initiat în sufism la Basel (!) în preajma celui de-al doilea Razboi Mondial, pelerin athonit cu vedere slaba, reuseste -nu se stie cum- sa coaguleze si sa consolideze un grup de cercetari ezoterice (alchimie, yoga, sufism, rozicrucianism, isihasm si alte asemenea - numai în România ar fi posibil asemenea meniu spiritual) în Falticenii anilor cincizeci (la Bucovine, ça trompe énormément...).

La opusul acidului si rationalistului Eugen L., ridica manusa, în vremi cumplite si scrie vreo patru fascicole citibile numai si numai cu creionul în mâna. "Al patrulea hagialâc" apare la Cartea Româneasca în 1981, cam cu vreo trei ani înainte de disparitia autorului. Probabil ca numai tâmpenia cenzorului si o stea prielnica au permis asa ceva. Fiindca mi se pare aproape aberant (sau, în cel mai bun caz, bipolar) sa poti sa citesti decriptari alchimice adânci si minutioase analize asupra ezoterismului Ordinului de Malta, cu Scanteia zilei în buzunarul de la palton. Oricum ar fi, cartea ce sade pe birou rezuma perfect paradoxul cultural al anilor optzeci, desi asta ar fi o alta (lunga) poveste.

Revenind la text, ceea ce sare în ochi cu o evidenta aproape agasanta, e eleganta si ironia nitel provocatoare a retoricii. Proba: "Dar familiei Caragiale, constiinta româneasca îi intinde admiratia cu clestele de soba. Pentru a ne exprima nedumerirea, vom întrebuinta câteva secvente superlative: Ion Luca Caragiale e cel mai mare dramaturg român; e cel mai mare satiric român; e un foarte mare stilist, un mare creator de viata, ceea ce în proza e decisiv. De ce toate aceste marimi nu dau la un loc un om mare? (p.26)" Vorbarie ieftina? Imposibil, într-atât Lovinescu are scalpel valoric sigur, dupa cum se vede: "Mai exista un scriitor bucurestean care si-a halucinat în mod deliberat viata: într-o casa-vagon de pe Calea Dorobantilor, pe un "tron", dibacit de dulgherul din colt, Macedonski ratacea imaginar prin Alhambra, Alamut si castelele regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Talentul sau a dat consistenta, garantie, aur lumii suprapuse? Nu sunt chiar asa de sigur (...) -p.19."

Scalpel valoric într-atât de rafinat, încât pe alocuri diagnoza e feroce, dar constant pertinenta, Craii devenind, în perfectiunea lor stilistica, pretext pentru grozave ireverente asupra unor totemuri ale literaturii române: "Sunt însa scriitori tot atât de mari în care acest instinct al metamorfozei lipseste. Arghezi care, pe un înalt plan artistic, n-a facut, timp de 60 de ani, decât sa se înmulteasca prin sciziparitate; Barbu narcisiac incorigibil (...) - p. 25".

Precum se vede, sub astfel de valtrapuri somptuoase îsi disimuleaza Lovinescu analiza absolut subversiva a Crailor si probabil fara astfel de pretexte polemice cartea ar fi ramas în sertar pâna dupa '89. Si desi nu pot sa fiu nici în ruptul capului de acord cu o viziune ce îl vrea pe Pasadia redus la pasionalitate si pe Pantazi la asceza contemplativa si la statut de daimon, stiu sa gust cum trebuie dihania unui rationament inclasabil. Cu inghitituri mici, ca o cafea turceasca la nisip.

Fara îndoiala, o carte care o reabiliteaza pe meteorica Pena, transmutând-o magistral în "doamna si suflet a ordinului de Malta" (p. 144) e absolut pe placul inimii mele, într-atât ce iese din athanorul autorului e aparent neasteptat, fara cheile simbolice necesare.

O carte minunata pentru timpul asta descompus de sfârsit de an. Niste nopti gasite. Si un raspuns partial la niste întrebari, fiindca lui Lovinescu i se face mila de noi si în anexa doi ne da, dupa analize cu penseta, o pista pentru identificarea lui Pantazi.

Iat-o: "Pe vremuri i-am comunicat lui René Guénon anumite caracteristici simbolice ale Istoriei Ieroglifice de Dimitrie Cantemir, depasind alegorismul personagiilor si al situatiilor. Mi-a transmis parerea sa, întrebandu-ma cu aceasta ocazie: connaissez-vous le prince Compignano-Cantemir: Ma întrebam nedumerit, care ramura a familiei Cantemir se stabilise în Italia. Ca întotdeauna în asemenea ocazii, lucrul evident îmi scapase: Campignano e Câmpineanu. Snobism sau masca? Pentru mine cel putin, e semnificativ ca Pantazi era în legaturi, oricare ar fi fost ele, cu printul Arcanelor." (p. 166)

Una pe zi # 8

De sezon, sa zicem. Collection de tableaux muraux Armand Colin, cca. 1910.

Urmeaza si altele, destul de halucinante, dar cu pipeta.

Untura de peste

Citesc in Romania Mare (trebuie sa mai stam cu ochii si pe ea din cand in cand ... asa, un fel de veille citoyenne nitel masochista, dar ma tem indispensabila) ceva absolut delirant.

Anume scrisoarea pe care unul dintre initiatorii proiectului de blog colectiv Capsula Timpului i-a trimis-o lui Vadim, rugandu-l sa le scrie si lor ceva, in prag de aderare. Care epistola s-ar autorezuma cam asa:

"Stimate domnule vicepresedinte, sînteti una dintre personalitătile României de astăzi, care nu am dori să lipsească din mesajul nostru prin timp. Din această cauză îmi iau libertatea de a vă solicita o „contributie“ la proiectul nostru, pe care să aveti amabilitatea să ne-o trimiteti prin e-mail sau fax. Acesta poate fi, în functie de agenda dvs. încărcată, fie un mesaj scris sub semnătura dvs. către Capsula Timpului si către generatiile viitoare, fie o fotografie cu dedicatie, fie orice altă formă considerati că vă reprezintă mai bine." Si are sa le scrie, o sa vedeti.

Nu am absolut nimic cu expeditorul, pe care nu il cunosc, e de-altfel dreptul lui sa faca ce vrea cu timpul si energiile personale, trec cu o ricanare peste expresia nefericit-ceausista "mesajul nostru prin timp". Trec si peste politicianismul & mitocania gestului de a despuia in ziar corespondenta personala (i-o fi spus Zavoranu ca blogurile sunt un target?). Sunt, de-altfel, convinsa ca au mai fost zeci de asemenea plicuri pentru logofetii vremurilor noastre, prin urmare n-am ce imparti nici cu demersul. Insa chiar era neaparata nevoie de Vadim, intr-un proiect despre contributii personale ale bloggerilor, un fel de foaie de temperatura a perceptiei schimbarii, fie si la nivel strict formal?

Ce poate sa ma invete pe mine un tip care vede peste tot Majadahonde anticoruptie si mitraliere pe stadioane? In gura ipochimenului si stanzele lui Petrarca au iz de latrina, murdarirea fiind neaparat insotita si chiar binecuvantata de degetul gros muiat in scuipat care intoarce foaia filipicei de mahala. Ce model moral e asta, domnilor? Ce referential balcaz din vremuri de cosmar? Ce se mai poate spune despre un om mic si urat care vede numai catastrofe si isi ascunde freudismele in spatele unor biblioteci deturnate?

E miselia mai scuzabila daca imprecatia cu zoaie se insoteste cu citate latinesti si cifre de care n-aveam nevoie? E intoleranta mai suportabila daca o imbracam in trei metafore de doi lei, aceleasi ca pentru eglogele de partid si de stat? Si, in fine, e oare legitim ca in numele pluralismului sa-i dai Lebensraum lui CVT, doar pentru ca ai exclusivitate si ca e folcloric?

Dintre toti avatarii lui Gorica Pirgu, asta e cel mai abject si mai periculos. De aceea, inchei ca Pantazi : "ceci est un fait-divers atroce". Pe bune!

PS: Sectia "Personalitati" nu e inca deschisa pe Capsula. Sper in mintea rumanului cea de pe urma, pentru ca o idee interesanta sa n-ajunga, prin zel falangist, la Sectia de Moravuri.

PS2: Am sa ma abtin sa explic ce am de impartit personal cu CVT. Unele gunoaie se mai matura si in liniste.

While you were sleeping

Exit Saparmourad Niazov - despot turcmen, James Brown - legenda soul cu sapte mii de copii si trei neveste batute cu regularitate si Gerald Ford - omul care l-a gratiat pe Nixon dupa Watergate. Daca in Purgatoriu exista cozi, ce dumnezeu isi spun oamenii astia?

In curat stil de depesa diplomatica a anilor treizeci, Le Monde de azi-dimineata ricaneaza acru: "Un deuil officiel de sept jours a été décrété (au Turkmenistan) où, cependant, aucune manifestation spontanée de deuil n'a été jusqu'ici enregistrée."

Mers pe 24 seara la Brad nr.1, in Marasoiu, la hughenoti. Varu-meu arhitectul, ce traieste din rente, asculta numai jazz, face windsurf, dans de societate si parapanta in Muntenegru (e, doar, nepotul domnului Radu T...) ranjeste larg a recunostinta si complicitate, cand ii arunc nonsalant peste icrele de Manciuria ca e un dandy. Fac si eu la fel, din cu totul alte motive. Ragem colinde, desiram pachete (imi blestem ca-n fiecare an zilele ca n-am avut rabdare), nu se fumeaza decat in bucataria unde sad in ordine tingirile frantuzesti de cupru ale doamnei T. si carti de bucate de acum o suta de ani, prin urmare se mai deschide un geam si ma umfla stranutul, pe la unu si ceva ne strangem jos la matusa-mea, hai ca ma duc, sa-mi traiti bre, dai si tu o cafea zilele-astea, habar n-am ma car la ski, lasa dom'ne ca nu pleci maine bref ajung acasa nitel capie fara sa fi baut. Si ne mai vedem la anul, grosso modo. Oameni ocupati. Traditia ramane constanta, ca si suma viciilor.

Pe 25 dupa-masa, Brad nr.2, la levantini. Nu pot sa plece de-acasa, desi ne daduseram peste cap. Injur poleiul dinspre Becaliland. Ce naiba e muzica asta dom'ne, zaharicale, schimba ca mi-ai strepezit creierii, e prima sau a doua la stanga, dupa casa lui Jiji imediat faci stanga la chiosc. Fac stanga. In curte, doua havuzuri (why?), Venus din Milo cu palarie vietnameza in cap face cuie de frig (saraca!), trei brazi cu becuri in ei, de la gratarele din august au pus si un podet, becuri ca la New York la geamuri, imi scade glicemia. Puhoi de hartane, porcarii si muraturi, descarcam ce-aveam prin cosurile lui Mamaie, bref pe la sapte dau plecarea tot fara sa fi baut. Oameni cumsecade. Si ne mai vedem.

Pe 26 zac cu Majuru in brate pana pe la vreo doua si ceva. Mare dezamagire, e doar un colaj de diverse materiale, certes inedite dar inconsistente. Nimic despre Solacolu, dar merita sa va transcriu dupa ce se termina perioada cuvioasa toata pagina 69 a cartii, e absolut memorabila. Il iau pe Lovinescu de brat si adorm cu el visand bazneli diverse si perfect absurde. Pe seara, haidi pune masa ca vin "aia" si iarasi crapelnita cu foie gras si magret ca la sfarsitul lumii.

Mie una, mi-ar fi cazut mai bine un Craciun apolinic, cu doua mere si cu branza de vaci trei la suta grasime. Exista insa scapare? Poate in pampas.

Al dracului Fanar...

PS: Dupa ce a cadorisit la greu, Zaza s-a pomenit cu rasnita digitala de pozat (asta e splendid!) si cu niste bunuri de consum toate cu si despre cafea, plus alte fleacuri placute vederii si diverse sulimanuri. Am impresia ca Arhitectul imi citeste blogul en catimini, desi neaga sec, cu un ranjet ca al pisicii din Cheshire.

Starea vremii

Doamnelor si domnilor, ninge rar de azi-noapte.

Sa cânte Ravi Shankar!

De din vale de Rovine

"Am intrat intr-o curte cu grilaj si castani. A urlat un caine si apoi s-a stins, brusc, lumina. Fanica a suierat printre dinti:

- Drace!...

Dar baietii au fost revoltati. Au injurat pe proprietari si au iesit trantind poarta.

Alaturi, ne-au primit. Am cantat, fals, Buna dimineata. Apoi, In toata Sevilla. Apoi, O, vis al vietii studentesti. Am asteptat. Si am cantat iar: Multi ani traiasca. A iesit si o doamna cu fata luminata si ne-a intrebat de traiste. Noi am inteles ca doamna glumeste si am ras cu hohote, desi ne puteam multumi cu zambete. (...)

La o casa mare, de pe strada Batistei, am gasit lantul pus la usa. La alta, s-a stins de asemenea lumina, cum am strigat noi, entuziasti:

- Buna dimineata la Mos-Ajun!

Poprisan a luat atunci presul de fier si l-a tarat prin toata curtea, zvarlindu-l peste gard.

-...mama lor de ciocoi. Stingeti lumina, ai ?

Apoi, catre cei din casa, tare:

-Dar ce credeti voi, ba, boanghenilor !? Ca murim de foame si am venit sa cersim, ai ? Traditia, ba... Pastele vostru...

Fanica ar fi intervenit, dar radea in guler si nu putea sa se stapaneasca. Noi ne-am furisat repede in strada, unde am prins curaj. Vocabularul lui Poprisan revoltase pe unii, entuziasmase pe altii."

(Mircea Eliade - Romanul Adolescentului Miop )

Although it's been said many times, many ways..."

...merry Christmas to you, zice Nat King Cole din boxe. De cand plangeam pe la colturi pentru prostii de liceu, eu stiu ca Nat King Cole nu minte niciodata.

Fiindca nu suport porcariile festive cu beteala si globuri si litere cu sclipici pe ele, insotite cu urari de rumegus care incep cu "fie ca" eu va las pe voi sa umpleti urarile cu ce vreti, chiar cu chestiile cele mai nerusinate.

Cat despre mine, bag Rapirea in hibernare vreo zi si ceva, ca se anunta balamuc de musafiri si puhoi de vizite armenesti si cred ca nu ma tin balamalele sa va dau de veste zilele-astea.

Stati pe-aproape, sunt dupa colt. Iar regulile sunt facute sa fie nesocotite, inca o data.

Sambata cam smintita

Bineinteles ca dimineata mi-a fost imposibil sa misc vreun deget inainte de unspe si ceva, dupa ce incercasem cu disperare sa bag perfuzie de cafea turceasca, doar-doar ma mai inviorez.

Prea tarziu. In Carturesti, prapad si paruiala ca la solduri, facut coada twice (ca doar bis repetita placent!), cumparat pentru mine personal Majuru (aia cu Bucurestii subterani, sa ma dumiresc cum de vine treaba cu Solacolu & co. si inca una cu niste eseuri interbelice), cevasi gastronomice si o agenda hoatza (tre' sa se confectioneze si Rapirea pe ceva, cateodata ;), plus albumul delicios scos de niste baieti de la Teologie (?!?) care canta cu multa insufletire si nitel desucheat (ei da, asa se cade!) manelele lui Anton Pann si pavugadiurile lui Cantemir (Zaharicale il cheama, cum altfel? - se recomanda insistent si se va pune si aicea, de indata ce o sa ma descurc cu tehnicalele), dimpreuna cu niste cofeturi sonore fifties pentru Madame Mère, ceva Zavaidoc, nitel Moscopol.

Alte multe carti: Orhan Pamuk - Ma numesc Rosu dimpreuna cu niste albume groase si sclifosite cu poze misto, tot pentru maica-mea, ceva retro si siropos pentru Mamaie, Cartea de capatai a Hedonistului pentru Sandra G., un mug oportunist pentru Specialist (ca nu stiam ce naiba bea cu placere in laborator) plus niste mizerii vesele ale unuia Mielu Bibescu (canta janghina si la Jaristea, hehe), ca n-am putut sa ma abtin (tare-a mai ras omu', ca nu trebea sa semneze mailurile Bibescu, heh, tu l'as voulu, Dandin!). Enough is enough!

Prima tura de stat si dat gaura cu ochiul in tavan, relativ rapida, constatat abulia casierelor, ricanat cu nesimtire, mers la impachetat odoarele, unde ambalatoarea arhitecta in devenire avea chef de vorbit ("sa stiti ca ambalajul vernil cu lalele roz a fost cel mai cerut...") si unde am reusit sa sochez stafful care cauta un minuscul album cu Portita ("pe pervazul din fundul salii din dreapta, domnule!") si o comersanta fugarind cadouri de beizadea care, vazandu-ma muiere sfatoasa s-a apropiat de mine cu un ceaslov roz de vinilin batut cu litere aurii (infiorator!), ceva de genul "Basme pentru Printese" (dumnezeule!) : "Doamna, o cumpar pentru un copil precoce de doi ani, merita?" Gandit problema, urat noroc copilului si sa nu fie maschio ca o termina rau si emis verdictul neutru ca Elvetia: "Doamna, daca ii dati cartea asta nu o sa va uite cate zile o avea!" Femeia, fericita, merge sa steie la coada cu o privire extaziata de parca iesea de la Sai Baba.

A doua tura plina de esemesuri, nervi si tropaiala, repede-repede fuga la Body Shop pe Magheru sa mai sparg niste pitaci, goana tembela dupa tigari pana in Floreasca (aaah ce zi de aprilie minunata!) cu Anton Pann in masina si zambete largi la stop, unde naiba esti, te-asteapta omul ala, "fetele, ajung la si un sfert, nu care cumva sa plecati!", "bre, nu te speria, intarzii, las birja la Trei Ursuleti", acasa en coup de vent, desfaceti astea ca nu mai am rabdare, vaaai frumos te gandisi anul asta, bogdaproste maica, sa-mi traiesti, minune chestia aia cu lavanda, haidi ca n-am vreme, dushu repede, unde sunt alea de imbracat, da tie mintea unde ti-o fi mama, bref ajung si io la Coada Calului, unde esti ba, pe bancuta, stai ca viu.

Specialistul e foarte ok, boieros si cu humor, pretinde ca n-a fost socat de debarcarea comandoului Sandra G., Lady Silvia si Saxifraga venite sa faca bezele hipioate la necunoscuti (o fi fost ceva? mi s-a raportat ca au fost trei speriati cu niste pancarte, dar repede usuiti de gloata cea grabita). Mers in Chocolat, crème brûlée inca as close as possible to the real thing, dar haleala, aveam sa constat spre seara, amar turcita. Se va taia de pe lista, in viitor. Damele pleaca la ceva sindrofie, ne mai chicotim pret de juma de ceas, baiete o bere tu ce iei espresso doppio fara zahar, apare si Monica cu care stam pana pe la sase cand Specialistul face temenele si pleaca la alte bairamuri (à suivre, v-am zis ;) si ramanem la taclale intr-un fel de vizita armeneasca pana pe la noua si ceva, cand o intindem voios spre domicilii, care cu gandul la trecut batalioane romane Carpatii, care cu frigu-n oase si nasul dunare.

Parc-am tras la taiat sare. Maine Craciunul. Anul asta, o sa se lase cu pixeli, pariez.

If you're going to San Franciscooooo ...

Oyez, oyez tot poporul din toate sovietele si raioanele!

Via Sandra G. imi parvine la minut vestea despre eventul Free Hugs (inspirat de aici) de maine de la Universitate (Fantani), pe la ceasurile 15:00.

Asadar...

Beizadele, duduci, boieri, precupeti, musterii, cuconeturi si panduri veniti sa va pupe Zaza pe nas la Universitate! Dimpreuna cu o mana de alte panarame fine, evident, en tout bien tout honneur.

PS: Clipul e pe Youtube, aici. Noua ne-a cam placut, de-aia ne ducem!

Zaza, cinci pixeli e ok? (Madame Mère, la telefon)

Harmalaie de shopping de Craciun, Carturestii gem de lume, ma anunta Scrintina, iar eu n-am avut vreme nici sa mor, baremi sa fac din astea de sezon.
Tant pis. Ma scol maine cu noaptea-n cap sa devalizez diversele lasate pe ultima suta de metri, in buna traditie personala. Cu frustrarea ca n-am toate la nas, ca pe Rue du Commerce. In fine...

Iar o sa improvizez si iar o sa stau la taiat hartia aia rosie cu celtice aurii pe ea pana la miezul noptii. Urrrghhhh!

Что делать? Adicatelea, dimpreuna cu jupanul Ulianov: ce-i de facut?

Ma descurc io....

Poza in perfect contrast, dar in dreapta linie a ce-am zis ieri, Norman Rockwell, Freedom From Want (1943).

PS, from the Island of Doom :

"Fab: Je te l'aurais bien commandé mais je suis temporairement ruiné comme je l'ai probablement jamais été dans ma vie."

Mais...dumitale, liber-cugetatorule, nu ti-a pasat catusi de putin de noeluri in viata vietilor matale, nici macar la nivel de vorbe, acuma te-a apucat filantropia, cand eu am sters-o englezeste? Ufff, la naiba daca mai inteleg eu ceva! :(

PS2: Uite ca nu sunt singura tembela de pe planeta asta. Madame Letox n-a cumparat nimic nici ea. Aqui esta todo taponado, imi zice. Da' nu mai rau ca la Bucuresti, mi se pare!

Pa vu ga di...

Iarna fumurie. Toate griurile posibile imprastiate unde vezi cu ochii. Aburul asta usor de sfarsit de an care-ti intra-n suflet si nu mai iese pana in martie.

Nu mai stiu daca-mi place iarna, tout compte fait. Iarna fara zapada e o monstruozitate fara seaman. Iarna cu nuci, cu scortisoara, cu lamaie si rom. Iarna vesela si rece si rumena si nebuna. Iarna din Jivago. Iarna pe ulita. Iernile lui Shakespeare. Iernile muzicale, catastrofa.

Ca sa ma-ncalzesc cu ceva, ascult de azi dimineata niste doxologii. Bizant. Asta trebuie pe asemenea vreme.

Desi eu si ortodoxia, cela en fait deux.

PS: Domnul din imagine vine de-acolo, via Palermo. Pentru gheparzi, pe unde-or mai fi.

PS2: D'Ormesson, diseara. Cred.

Conspiratie

Horreur! Strada Mantuleasa nu fura numai copii de rabin, ci si, asta e nou, bolduri de mail cu si despre.

Semne?

En los tiempos del cólera - 2. coregrafie

Parca nu eram noi. Ne miscam cu totii ca prin vata, o pacla groasa de foame pe creier. Nedormiti si abulici.

Ceva se misca, totusi, cu o iuteala fara gres. Zvonurile.

18 iunie 1987. Buldozere musca din Biserica Sfanta Vineri, cea a lui Matei Basarab, dinspre Malul Garlei. Lumea urla, plange, tremura de urgie, uita sa se mai roage, injuraturi de mama, lesinuri, se iau caramizi care se tin in aragaz iarna sa se incalzeasca bucataria. Zvonul umbla repede: "si cand a dat ala cu bila, s-a auzit asa, un fel de vaier, plangea biserica domnule!"

"Dar pe asta o stii, ca au gasit un hrisov cu un blestem, sa i se usuce mana aluia de o da jos?"

Vremuri medievale. Traiam intr-un soi de bestiar fabulos: "asculta draga, ieri la Colentina, copilul ala de la contagiosi a murit pe la vreo patru si inainte s-a ridicat in fund si-a tipat ca o sa fie cutremur mare".

"Nu lasa fata pe strada aiurea, arabii fura copii!" Auzita si la Voice of America, deci "adevarata", pe un scaun schiop de langa radiatorul din salon, de sub niste prosoape si care haraia ingrozitor de la bruiaj.

Si pe urma, in atmosfera asta nitel ireala, in care nu mai asteptam, tous âges confondus, decat o moarte usoara, a fost de n-a mai fost.

Brusc, se intampla ceva.

Pe saispe decembrie, ne-am luat inima in dinti si ne-am dus la Cumpatu. Nuci in poleiala, niste banane pe ziar si o liniste mare.

Pe saptesprezece, la chioscul din Sinaia, cineva in gura mare "e prapad la Timisoara!". Am zis ca e nebun.

18 si 19 sunt zile moarte, in care am mai aflat, ingroziti, cate ceva.

Pe douazeci, eram la coada la margarina, in spatele Circului de Stat. Coada era un fel de ONG, de lobby, de birou de obiecte gasite, de agora si deseori, de agentie matrimoniala. Dar ciudat lucru, la coada aia nimeni nu avea chef de vorba. Ne-am intors cu tramvaiul 27 cel slinos, la timp ca sa prindem discursul de dupa Iran. Respiratie dureroasa. Se deschide ultima cutie de jeleuri chinezesti de gat cu menta, pietrificate.

Pe 21, un fel de freamat indepartat, apoi zavera mare la Romana. Primul zgomot de senile din viata mea. Camionul cu lume urcata in el, ceea ce suna anacronic vizavi de istoria oficiala dar e adevarat. Douazeci de grade la umbra. O fi cutremur? Si pentru ca nimic nu se intampla fara Crai, Pena timpurilor acelea, maturatoarea de strada Mariana, jalnica ruina despre care se spunea ca fusese parasita de un fost detinut politic, fugit in Italia, pe tanc si ea, zambind din toata gura stirba.

Pe la vreo opt, tunurile de apa. Trageti ba, nenorocitilor! Si au tras. Dar in capatul strazii, nu sub fereastra mea.

Noapte fara somn. Dimineata, maica-mea imi povesteste ca garzile patriotice stergeau cu carpe sangele din rigole. Mamaie la paine, da pe Dorobanti peste coloanele de muncitori din Baneasa. "Stai mama in casa, esti nebuna? "

"Acuma trebuia io sa fiu in strada, pentru toti ai nostri!"

Si helicopterul care se tot invarte, obsedant ca anii cincizeci.

Restul e istorie. Istorie intr-un ibric de cafea.

PS: Am impresia domnule Pantazi, ca tocmai boldurile nu le-ati primit. Daca e asa, ca m-am uitat in "trimese" si m-am infiorat, do tell me. Rectific pe loc.

En los tiempos del cólera - 1. scenografie

Intreaba Monica ce faceam acum saptesprezece ani si uite ca la cafea ma umple un fel de melancolie infiorata, de parca doza de pe Mantuleasa de aseara (nu, nu va spun nimic!) n-ar fi fost de ajuns.

Acum saptesprezece ani s-a rupt Cerul in mii de bucati.

Vreti mai mult?

Ei bine, lucrurile incepusera mecanic. Aveam iar nota din mila la teza de matematica (ii dusesem profului niste culegeri din anii treizeci, sa ma lase in pace), chiulisem de la cursul de PTAP (orientare, supravietuire, pas de defilare si in fine, trageri cu pusca pneumatica), dusesem castanele, pluta (talpile de la sandalele maica-mii), maculatura si evident sufletul la reciclare (cei trei R si gheretele alea verzi, va mai aduceti aminte?). Ioc lumina pe strazi, umblam toti cu lanterne. Daca erai smecher, aveai lanterna de camping din RDG cu baterii mari. Foarte Razboiul din Vietnam, asa. Aveam doua, verde turbat, luate pe sapun Palmolive de la macelarul gras din Amzei. N-au mers niciodata.

Prevazatoare, umplusem o sticla de lapte cu monede de 25 de bani (rest de la paine, Gumela si eugenii), facusem abonament obligatoriu la Minitehnicus si la Cutezatorii. Cu doua saptamani inainte, luasem la pachet Georges Duby (Evul Mediu Masculin) si discursurile lui Ceasca de la congresul al paispelea ("to-va-hrasi, nu ies-te phre-va-zut in phro-ghram, da' io va phro-pun to-tushi sa fa-cem o pa-u-za"). Numarul curent din Magazin Istoric, imprimat pe hartie de closet, era plin de articole despre revizionismul maghiar si despre Basarabia (U Turn disperat de ultima secunda?) pe care Mamaie ma pusese sa i le citesc cu voce tare, printre hohote de ras si dat din mana a paguba.

Va mai aduceti aminte? Toate bancurile erau cu mancare. Faceam snitzele din parizer sau (oh, desfrau!) din infectele conserve chinezesti de corned beef. Cand se gaseau nasturi, nu se gaseau capse, iar cand se gaseau capse, nu se gasea elastic. La mercerie gaseai, pe sub mana, pantofi, iar la cizmar, apocalipse.

Va mai aduceti aminte? Daca era infipta, femeia de serviciu putea castiga (formal si informal) mai mult decat profesorul universitar. La Intercontinental, in restaurant, se manca la lumanare incepand cu sase seara. Se dadeau telefoane la casa de comenzi, unde nimeni nu raspundea niciodata. Norocosii primeau pachete. Citeam jurnale din 1977 facute ferfenita.

Tovarasa. Unii ii spuneau "doamna". Ne uitam chioras. Excursiile de la Vidraru, cu doua oua fierte in traista, mere si napolitane. Irina Nistor cu vocea ei sparta, pe casetele de contrabanda, cu pudorile timpului (motherfucker = nesimtitule, dar zis asa, high pitched si taraganat), seri in care te duceai la lumea cu televizor color sa vezi la gramada Roses Are for the Rich, Cainta lui Abuladze si un thriller suedez. Paduchii din tabara, lasa iti dau cu gaz in cap si trece si rusinea, chiar asa de unde facem rost, stii pe cineva care are, imi pare rau, am niste pacura, gaz luna viitoare. Compunere libera - cum mi-am petrecut vacanta: "Bunicii mei sint cooperatori", iar a venit militianul sa dea cu var si sa ia cotele la struguri, tataie a zis de ce numai zece bani kilogramul, mai vrei ba piatra vanata si la anu, mamaie i-a zis lui ala ce-i vorbesti asa, sa te duci dracului de prost, io ti-am pus plaivazul in mana si tu n-ai niciun dumnezeu, sa te arza focul, vii tu la mine cu nu stiu ce, ce sarumana, pleaca ma n-auzi ca nu-ti dau, n-ai decat vino cu toanta aia de Sica, sa vad io cum se ia de mine si poarta se inchide cu zgomot mare. Purtari de zavera, v-am mai spus.

Tot inainte, vrednici pionieri. N-ai cordeluta de plastic, na! Unde ti-e matricola, fetito, sa stii ca noi nu toleram asa ceva, iar v-ati scurtat sarafanele, pai se poate, mai copii? Ia treci Popescule la goarna si tu esti tobosar, ati inteles? Asa sa-mi stati, vedeti ca vine tovarasa de la sector. Vedeti ca iar avem defilare si traseu, sa aduceti certificat medical de la cabinet, da? Untura de peste ai luat-o, mie mi-a adus din refege, e pastile. Cine a rupt Semaforul, nu va e rusine, chem sectoristul si vedem noi il sun pe taica-tau, o sa o incurcati toti. O punem pe ochelarista casier la cercul de istorie (urgia vietii mele)? Ha! te-ai ales comandant de grupa, uite io am snur galben, ba. Bonjour, camarade professeur! Ce filme va plac, stop pagina mea, cand va bate vantul prin muntii bucegi, doua fete un baiat iute-iute sar in lac, de ce nu-ti place C.C. Catch, ce e un sarut?

Ai surprize, n-am, esti un fraier, hai ba sa jucam frunza, draga iar ai spart un geam, uite iti fac chitanta sa i-o dai lui taica-tau ca altfel nu intri maine la ore, iar sunt elev de serviciu, sa aduceti fata de masa pentru inspectie, ati dat la fondul clasei? Aoleu nu mai sunt locuri in tabara la Lacul Rosu, habar n-am nu ma intereseaza, ca doar nu, "Bunicii mei sint cooperatori", ai naibii carati mancare cu portbagajul de la tara, uite iar nu stii nimic de Bobalna, iti suflu eu.

Urmeaza ceva despre o coada la margarina, Voice of America, radiatorul din sufragerie, canapeaua extensibila si niste fraieri dintr-un camion.

Cafele bizantine

Am si eu, episodic, cafelele mele bizantine cu Abd'allah. Mostra exhibitionista, vizavi de asta:

Abd’allah: am citit. insa care zici tu ca este acel detaliu disonant dar nedezagreabil?
Zaza: ok, back to the text
Abd’allah: ca textul pacatuieste prin bifonie
Abd’allah: asa
Zaza: dom'ne io l-am vazut ternar, sa-mi sterg ochelarii
Zaza: ca erati asa, matale, amoralul si pisica rosie
Zaza: un fel de pasadia meets pantazi v.2.0 meets pena
Abd’allah: da
Abd’allah: lol
Zaza: in vesela promenada bucarestoaza
Abd’allah: corect
Zaza: diabolus in musica fiind pisica rosha
Abd’allah: normal
Abd’allah: sau nu stiu
Zaza: ete d'aia, domnul mieu!
Zaza: oh, da era o simpla lectura, ele e mai multe
Abd’allah: stai ca, vb lui sabato, infinite reverente pt el, laudat sa-i fie numele in gradina domnului!, trebuie sa ma uit sa vad ce ati inteles voi din textul meu!
Zaza: evident
Zaza: risti sa dai peste niste chestii de dureri de minte
Abd’allah: asa
Abd’allah: gata
Zaza: fiindca tot ligheanul asta virtual e ff complicat in capul lui, mi s'pare
Zaza: a doua footnote e mai mundane, asa, un fel de picior pe pamant, nu stiu cum
Abd’allah: da, ea cantareste mai greu in comparatie cu ceilalti. ceea ce i se cuvine, insa mi-e teama ca asta, in acest moment, doar conjunctural, textul fiind neterminat. Eu am incercat sa-l scriu in doua registre, care, finalmente, tre sa se intalneasca intr-o superba complicitate finala
Abd’allah: pentru asta, raportul dintre personaje tre sa fie echilibrat
Zaza: vezi matale, de-aia i-a luat lui Mateiu atata vreme sa scrijeleasca Craii
Abd’allah: clar
Zaza: fiindca grozavii si dihanii asemeni se cantaresc in balanta spiterului
Abd’allah: da' i-a zis calinescu ca prin pirgu tot nu as scapt de tacsu'
Abd’allah: corect si asta
Zaza: humm, calinescu il cam persecuta pe mateiu
Zaza: mie asa mi se pare
Zaza: il face minor, il face in tot feliul
Abd’allah: de aia o sa fac o continuare (o am deja dar nu terminata) dupa care le voi lipi
Abd’allah: mai am o incercare de asta "despre ea"
Zaza: greu demers, domnule. greu e sa vorbesti despre inghionteli din astea.
Abd’allah: da, matei il cam sutuieste pe mateiu
Abd’allah: vb la cafea
Zaza: splendid
Abd’allah: ca daca nu ne oprim acum, se duce pe apa sambetei
Zaza: pot sa pun niste chestii din dialogul asta de carmelite la mine pe blog?
Zaza: cu taieturile de rigoare
Abd’allah: da

Ilustratia vine la tzanc de la un zugrav minor, Félix Vallotton, La Visite (1887), si de aici.

PS: Sa nu cumva sa uit: pe seara, promit sinapse din ultima antologie a lui d'Ormesson. Selectia mi-a cam dat de gandit, pe la ceasurile patru.

Plictiseala - variatiuni la liber

Via Saxifraga si in chip absolut iresponsabil, ca n-am somn (ca de obicei, nu?):

1) Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand.
Heh. "Il existe toujours au seuil du onzième siècle un empereur d'Occident, héritier de Charlemagne, qui veut être comme celui-ci, nouveau Constantin, nouveau David." (Georges Duby - L'Europe au Moyen-Age, Flammarion)

2) Fara sa verificati, cat e ora?
00:45 am

3) Verificati
00:37 (misto, am reducere!)

4) Cum sunteti imbracat(a)?
T shirt negru smoala, niste chinos pentru in casa si (vai, da!) papucii Isotoner bleumarin (cu care nu ies pe strada, desi de comozi sunt comozi ;)

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

Dadeam in carti si pe urma la niste business planuri (da, am o dubla viata!).

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?
Last FM, ceva baroc, cred.

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?
Ooof, la Helsinki, jalnic. Parca vineri?!

8) Ati visat ieri noapte?
Da. Aiureli.

9) Cand ati ras ultima data?
Dimineata, la un mail de Canossa ca nuca-n perete.

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?
Harti cu Mediterana (on ne se rachète pas), niste cahle sasesti, ceva stampe italiene si normal Madam Licorna.

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
Moara din Proventa. Si un Mini Morris rosu.

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
Ne le dis à personne.

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
O aparitie pe msn. Nu e destul? ;)

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?
Bah. Entertaining en diable.

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
Va rog, nu incepeti ca Specialistul! Are exclusivitate. :)

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?
Ana, cred.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?
Paul.

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
Facut. De repetat. Paris, probabil.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?
"On a vu pire."

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?
Prea multe ca sa nu va plictisesc.

21) Va place sa dansati?
In picioarele goale, incomparabil.

22) George Bush?
Doamne fereste!

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?
O chestie pe M6, cu coada ochiului. Cred ca Fogiel. Parca.

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?
Bodgaproste, n-am!

I''ve heard that, don Pantazi!

In urma unor conciliabule interminabile si savuroase cu don Pantazi, today I bring you un altfel de Santa Claus: Ramón del Valle-Inclán y de la Peña, netradus in romaneste (bicisnicul Google imi arata, cu obstinatie, gresie, faianta si fibre textile) dar pus in scena la Miercurea Ciuc (?!?) - in maghiara.

O biografie fabuloasa si o atitudine pe langa care Hesse aduce a spiter, din care va dau numai atata, sa va lase gura apa, via Wikipedia:

"Acude a clases de esgrima impartidas por el florentino Attilio Pontanari y se matricula en Dibujo y adorno de figura en la Escuela de Artes y Oficios en 1888."

Detalii de capa si spada, absolut diacronice, care ar suna cu siguranta cu infinit mai stearsa savoare in orice alta limba posibila.

PS: Habar nu am ce-are blogul in ultima vreme, nu ma-mpac deloc cu formatul asta meschin, sper sa se dreaga. Scuzele mele tehnice!

PS 2: Ultimul post al Monicai merita cinci secunde pierdute, macar de dragul stelei din varful bradului. Si da, are legatura cu tot restul! ;)

Air Mail

Din seria "nu se poate, nu exista":

La Vantaa, in timp ce fumam in saivanul de viciosi, imprejmuit bine de tot cu geamuri fumurii, sa nu patim rushinea sa dam peste cineva cunoscut pe vremurile astea discriminatorii si plicticoase.

La Vantaa, deci, exact pe cand ii trimeteam Specialistului un vaier sfasaietor pe sms de genul "Io vreau acaaaasaaaaa!", o voce blonda si nordica (deci cam de plastic) latra in megafon urmatoarea nestemata:

"The passenger Ipsilanti is requested to the gate 21 for immediate boarding, flight closes in two minutes."

Desi virtualmente imposibil, as fi sarit parleazul fara probleme sa vad si eu cine mi-a casapit miseleste pandurii, pe la razoarele din Drumul Taberei. Dar lenea si sictirul erau mari, asa ca m-am abtinut.

Pariu ca era un domn gen Pantazi? Si in circumstante din astea, mai are rost shakespeariana "ancient grudge"?

Asta e departe de a fi the winter of my discontent.

De sezon

La Rovainiemi, adica fix pe Cercul Polar, ploua cats & dogs. Prin urmare, Mos Craciun cel oficial (sunt doi, unul la Helsinki, celalalt intr-o iurta Sami) a plecat la Bangkok ( se pare ca si el citeste cataloagele agentiilor de voiaj, hehe ;)) -speram sa nu vie cu politia-, iar parintii pruncilor brazilieni deziluzionati care intrasera in depresie bulimica in holul de la Radisson ieri dimineata, scriu, de zor, reclamatii perfect absurde.

Prin urmare, Helsinki se misca si mai greu ca de obicei, simpla chestiune de scara, de vreme ce zece grade plus fac efectul caragialesc al Strazii Sapientei. Aici insa nu se calca nimeni in picioare dupa plocoane sezoniere, ceea ce e salutar, lumea e politicoasa, indicatoarele ininteligibile, cu multe vocale duble si umlauturi de fracturat limba in ele. Vinul fiert e o legenda de adormit copiii, tundra iti da chef de suicid.

Ramane haleala, necondimentata, intr-o abordare curat libertariana a politicii gastronomice, naturala si inecata in sos (gravlax e un monument de piparare, prin exceptie, dar e suedez!), de regula light, conjunctii previzibile intre marmelada de afine si vanat, cam repetitiva dar virtuoasa si practica. Un fel de IKEA gustativa, as far as I am concerned.

De ciuda, cumparai, deci, de la Stockmannul din Vantaa, niste pastravi, niste somoane, niste branzeturi, niste unt lapon, niste pate, niste praline de dat la ascendenti, niste paine lapona cu gaura in mijloc, alte maruntisuri. Ren n-am luat, mi-e m/sila. Toate ambalate, pigulite, sigilate, cu osardie nordica, deci tipicara.

Ajung la Amsterdam, o iau la goana pe covoare de cauciuc, gata ia-i parfumul aluia de la birou ca plange dupa XS, burzuluim si vanzatoarea, nu e timp dom'ne, uite filtrul ala, ce coada e, e cursa de Bucuresti? da, mersi, ufff.

Filtru. Neatent, amploaiatul smulge pretioasa besactea, care harsht! se rupe. Pe partea cealalta a porcariei rulante, harpia olandeza rage ceva neinteligibil, desira restul de itemuri si zvarle la cos jumate. Fara motivatii si cu un ranjet dickensian pe fata de laptareasa rumena.

Pe bune, m-a apucat puerilul de cot. Disturbing.

Mail Bottle From The Island of Doom

Gasit azi la birou, pe msn, de la domnul cu Twingo fuchsia, care merita si el niste vorbe-n vant:

"[06:44:12 PM] Fab: Ils ont mis une machine à ta place sur msn ou quoi?"

Nu tocmai. Dar recunosc cu mana pe inima ca mare chef de stat la taclale sfasaietoare n-am avut.

In viata mea n-am iubit asa de chinuitor, de lung si de fara folos. In viata mea n-am sa mai las sa mi se intample asa ceva.

Contraste perfecte, lumi disjunse. Aerul devenit brusc electric in momentul in care se zarea venind din departarea haului de aeroport, la Orly, silueta desirata si bruna. Telefoane care nu se mai terminau. Seri de plans in pumni, cu sughituri, pentru ca el plecase si eu ramasesem. Un trandafir Baccarat rosu, niciodata dat. Scrisori netrimise, ura care nu era ura, oftaturi retrospectiv ieftine.

In urma mea, i-a ramas un personaj din carte, inaccesibil si à vif, baroc si copilaros, marxisme, ocultisme si discutii lungi cu mari intrebari la care nu am sa mai raspund, le baiser de la Conciergerie, un pull-over gri, o catarama de valiza cazuta, niste vorbe si El Desdichado. In urma lui mi-au ramas si le tin, In Power We Entrust The Love Advocated si mai toata muzica scrisa de Dead Can Dance, niste pagini baroce si sobre, ca si el de-altfel, umbra unei siluete taiate cu cutitul cu plasele de os al lui Enkidu, Mediterana, Filitosa, Corto Maltese si fetisul pielii cafenii in lumina oranj al unei dimineti de august.

Plecam, deci, bogati dintr-o utopie de sapte ani. Din cauza asta, jelania e de prost gust.

Are sa mai treaca insa vreme pana sa pot sa beau cafea in Place Saint-Nicolas. Dar cand o sa mor, sa mi se arunce cenusa in largul cornisei de la Teghime. Unele chestii n-o sa plece. Ever.

Deocamdata, e vreme de altceva. Dumnezeu mai stie de ce.

Kalevala second hand

Schimb elocvent de sms cu Specialistul, asta-seara:

Eu: "Cat despre duma, poti sa uiti, halim junk food la hotel, cat de kinky e faza asta?"

Specialistul: "Vrajeala. Sa nu-mi spui ca stati in hotel sambata seara?!?"

Fireste ca da. Orasul geme de racheti rusi iesiti la cumparat diamante si somon pentru femeile high maintenance de-acasa, tineret manga langa Gara Centrala la orice ora, zbierand ABBA cu clondirul de vodca in mana si sfarsind prin a fi adunati de politie pe la crapat de ziua, bagat in furgoane, spalat, dusat si trimes frumos acasa cu amenda de cinci sute euro in buzunar. Iar ieri, cica dineul de Xmas, foarte David Lodge (era, de exemplu, trist de clar ca englezului i se aprinsesera calcaiele dupa italianca, ma rog, chestie de contraste culturale), mi-a pus capac.

Vodca de pufoaica in cantitati veterinare. Bauram, planseram fara motiv si facuram vidanja, cu regretul betiilor esuate. E asa o tristete festiva, lipsita de inteligenta spleenului, ca Zurich ti se pare Rio de Janeiro, brusc.

N-am vazut reni. N-am avut fior de fjord. Lume civilizata, politete de schiori, curatenie care zgaraie ochiul. Zero mister.

Ah, cat va inteleg, domnule! la Bucuresti te poti ascunde, poti conspira, poti sa-ti ingropi trecutul si sa o iei de la capat fara mari regrete, poti, la o adica se te duci de tot pe Strada Mantuleasa, intr-o pimnita plina de faclii, precum fiul rabinului, nu?

Dar aci, unde e o noapte polara de nu mai stii pe ce lume esti, unde suiera Valhalla in neuron si muzica latino cum te duci la clos, ce sa faci? Ca sa faci daca nici macar nu e zapada si finlandezii se plang ca de molima de caldura (2 grade Celsius, constant)?

Bine si chirurgical zicea Huzur: unde sa se duca, unde sa seduca?

Pacat ca nu ninge si pacat ca nu e vara in Laponia. As fi inchis ochii si as fi crezut ca sunt la Varakino.

Nu e cazul. Vreau acasa, in tigania mea levantina si sudista.

PS: Multe betii trasei la viata mea, domnule Specialist. Betii cu cantat pe strazi, betii cu haz, betii fara perdea, betii de dor, betii de nervi si chiar (rar) betii de cuvinte. Dar betii de plictiseala, niciodata! N-o sa m-apuc acuma, ce dumnezeu! :))

PS2: sa fie clar pentru tot poporul: dupa 72 de ore unde am dat nas in nas la restroom, breakfast, coffee breaks, brainstorming, workshop, get along, festive- effing- dinner, strolling, shopping, fara oprire si tot cu solduri care nu mintesc pe buze, daca o mai prind pe Shakira pe vreun playlist ii rup picioarele!!!! :)) Same applies to the Pausini woman (la naiba, am cazut intr-o falie de timp???).

The Maiden's Room

Hiacint se tot intreba mai zilele trecute cum arata o camera de domnisoara. M-am pripit: raspund eu, cum nu?

Pentru ca exercitiul e exigent, ca orice cautare a justei masuri. O camera de domnisoara nu poate fi nici sala de asteptare, nici budoar, iar de fumoar nici nu poate fi vorba.

Din pacate, printr-un ucaz al preaputernicei Barbie, conceptul de camera de domnisoara e neaparat legat in imaginarul colectiv de roz bonbon, fluturasi, dungi pastel pe tapetul de pe pereti, obiecte multe si nefolositoare. Evident, toate subsumate kitschului juvenil in forma sa cea mai odioasa.

Mental, datorita firmanului fuchsia al unei alte Barbara, camera de domnisoara devine toposul unei asteptari lipsite de spleen, cam pe la jumatatea drumului dintre tunsul papusii si tunsul de-acasa, imediat dupa descalecarea lui Fat Frumos cel Corporate, petitul la un capuccino si potriveala epidermica, vai! astazi obligatorie.

Logica celor doua lumi are, insa o dubla meteahna si anume lipsa de mister si deci, pasul greoi al previzibilului.

Dar pentru ca nu sunt multumita niciodata de clisee, pentru mine, camera de domnisoara e una perfect atipica, dar aproape geamana celei in care locuiesc.

Nededulcita la calcio vecchio si alte pacate ale Bucurestilor anilor treizeci, perpetuate cu sfintenie, cred ca trebuie neaparat ca peretii camerei de domnisoara sa fie albi ca o biserica din Ciclade, lemnaria albastru-inchis, biblioteca plina de carti obraznice, iar sofaua moale si indolenta. Scoartele sa-mi aduca atata toamna cat trebuie. Evident, pe pereti sunt stampe si harti, ceea ce recunosc, e o entorsa de la un demers fara pipa.

In loc de masa de cafea, un cufar de calatorie jupuit si plin de etichete ale unor vacante ce nu erau inca banale concedii. Un scrin chinezesc vechi cu fluturi de sidef si lac negru. Un ceainic de arama pe un stativ de bambus.

Locul mai are neaparat miros de levantica proaspata, de coji de portocala si busuioc uscat, multe sperante si vise, cai verzi pe pereti si carari pierdute.

Cat despre pat, n-am de gand sa va povestesc. O sfatuiesc sa nu se grabeasca. Are toata viata inainte.

Planuri de viitor

In avionul de Hel(sinki), Aquiu catre mine, out of the blue:" Am vrut sa iau Furby, sa-l ducem la birou si sa-l crestem amandoua, da am gasit numa´ baby Furby si ala e mai prost, nu stie atatea chestii."

Eu:"Eeeei, si io am vrut sa iau Furby pentru birou, da ' ala pe care l-am gasit la Bruxelles vorbea numai flamanda."

"There is a possibility that lights go off at seven p.m. in the Pinta building, so upon closure of the debates, you should try and leave here as soon as possible." (Tech staff)

"My main duty is to try and wake you up, but for some reason, I don't think I will succeed." (Italian expert chick)

Maturoi turbojet

Gata, ne-am dus, s-a zis cu noi, ne indoapa aia de nu se poate, ne luam blani de ren pentru nopti reci si gripate, mergem sa ne dezmatam sambata seara in chip de Don Quixote si Sancho (care ma tem ca e subsemnata ;), ne spargem diurnele la Xmas Market, ca doar "e de la ei".

Vestea buna e ca o sa fim wired, ca deh, stabiliment cu staif. Gaudete, ca e de sezon.

PS: Vreau sa-i multumesc in mod exceptional lui Meri pentru postul de azi-noapte. Si sa o convoc la cafea, cand oi fi acasa din nou.

PS2, pe mare fuga, sper sa nu ma rostogolesc cu trolley cu tot pe scarile alea lunecoase. Tema pentru acasa: do your own Zaza! Ce, numai eu??? Voi pe mine cum ma vedeti? Fiindca da, iarba e mai verde si smiceaua mai dulce on the other side of the fence.

PS3: Fiind eu despot luminat, cum ii ziceam si Specialistului, cucoanele Merimeri si Departea se scutesc de din astea, ca au prestat deja! ;)

Trasi in poza 15: Sandra G.

Imediat dupa Lady Silvia (cum altfel, doamne iarta-ma?) vara capul pe usa Seraiului Sandra G., pe care deja o stiti cum arata, dar care, in mintea mea va fi toata viata Wendy cea vesela, smechera, desteapta si fumatoare de LM in spatele liceului.

Aici, in timp ce-i explica Peter Panului de serviciu, intre doua cursuri de dezvoltare personala si trei lucrari de diploma cum vine treaba cu Neverlandul si de ce n-are ea timp de de-astea, acuma pe loc. Si de noi *sobs* ;)

Pentru toate astea, pentru codosheli, pentru Corcodush, pentru chiuluri si mai ales pentru regasiri spectaculoase.

Sandra e sora mea mai mica. Calcati cu grija, desi nu e de portelan, s-ar putea sa devin susceptibila.

Ar mai fi de tras in poza, dar vedem cand ma-ntorc.

PS: Dintre toti, Pantazi a ramas fara poliloghie aferenta. Ca sa nu se supere si sa mai dea pe-aici, ma disculp zicand asa: pentru ca e imposibil de descris si pentru ca e o enigma, pentru ca imi da peste cap toate planurile si pronosticurile, Pantazi e deocamdata o senzatie. Pe masura penelului virtuos al lui Theotokopoulos, insa, cu care imparte Venetia, tribulatiile pe care mai mult mi le inchipui si bineinteles, de o suta de ori misterul. Privirea mea intrigata face mai mult decat sapte mii de vorbe, credeti-ma.

Trasi in poza 14 : Lady Silvia

Oooh, dear...

Pentru ca mi-a dat de Craciun un snowball cu Parisul si un tête-à-tête de ceai uschit, Lady Silvia trebuie neaparat sa fie si ea trasa in poza de Zaza.

Cine altcineva decat Lolita blajinului reverend Dodgson, aka Alice in Wonderland?

Cred ca de la iepur(i) i se trage. ;) Si de la faptul ca are privirea aia proaspata si ca e curioasa si creativa si bantuie netul dupa diverse chestii pe care jur ca nu le-as gasi intr-o mie de ani. Si, nu in ultimul rand, pentru Dulap.

O Alice in conversi, insa. How shocking!

JFET loveste din nou

Vai de capul meu, cate carlige, nene, ce-o avea Specialistul in cap sa le priceapa?

Hehehe, cine le paste, le cunoaste.

Eu ma abtin. ;)) Si ma duc sa pun de cafea, ca am ametit un pic, de la radicalii aia. ;))

PS:Chinuie pixeli asteptand tras in poza, Lady Silvia si Sandra G.

Caravanserai in padurea de mesteceni

Nabadaile tehnocrate se consuma de data asta la Radisson SAS Plaza of Helsinki, care se pare ca e la malul marii si la dracu-n praznic fatza de centru.

Iar Fabrica de Cabluri peste alte sapte poste.

Traiasca tramvaiul si minibarul!

Aah, schimbare! Ma saturasem de camerele de otel overrated de la Bruxelles.

Trasi in poza 13: Optzecea

Ziceam ceva de Van Dongen. Van Dongen e Optzecea, clar. Mai precis, Doamna cu Palarie Neagra.

Recunosc, m-am lasat un pic influentata de poza aratata de Aquiu, dar tot aerul asta sobru, misterios, sensibil si nitel torturat de te miri ce vise al doamnei din stanga e si al ei.

Sper sa ii placa. Optzecea e dama exigenta, mai ales cu ea insasi. Un scris economic, sobru, cateodata zen, cateodata intimist, niciodata prolix, niciodata hors sujet. Mai mult decat recomandabil.

PS: Mai recunosc si faptul ca am asteptat expres chestia cu treispe. Treispe e cu noroc. :)

Trasi in poza 12 : Scrintina

Intr-o dupa-masa de plictiseala incomensurabila, esuai, via Huzur, pe blogul Scrintinei. Unde imi cazura ochii fix pe niste referinte la si din Les Inrocks si mai ales, pe o poza dementiala a Galeriilor Lafayette incotosmanate in valize Vuitton, din alea de care, mai nou, observ ca au toate fatzele locale prietene cu patroni de case de schimb valutar.

Si Scrintina scrie bine, altfel nu era in hall of fame de Huzur. Si, ceea ce cu voia dumneavoastra, e mai rar, nu scrie neaparat ca mine, ca sa se auda si sa se minuneze de cate poate scoate, la o adica, din joben sau crinolina. Scrintina scrie pentru ca are ceva de spus si o spune fara concesii sau piruete, ceea ce n-are pretz. Scrintina se asuma si most of all, daca e sa ma iau dupa descrierile ei de week-end, Scrintina face un pui catalan cu miere si nu mai stiu ce de se bat turcii la gura.

Pentru ca mai impartim si patima pentru film, eu o vad pe Scrintina in Theda Bara, cu Cleopatra ei contemporana cu Octombrie Rosu cu tot. Ceva usor desuet, dar nu mai putin risqué. Ca blogul ei.

Dac'as fi Cristi Puiu ( dar, ce sa fac, nu pot sa fiu de toate!) mi-ar fi frica de Scrintina si de limba ei ascutita si plina de bun-simt.

Laponia tremura deja de frica

Dupa tribulatii interminabile prin Sistem, se pare ca maine dupa-masa plecam, Aquiu si cu mine, in vajaiala finlandeza scurta, pana duminica.

Evident, mi-am intins antenele pana la Ambarom, unde vietuieste o fosta colega de birou transferata la MAE si de unde am aflat urmatoarele chestii de interes:

Ca Printul Mulberry iar se tine scai de mine, de data asta in personam, iara nu prin sosii IBM, aflat in vizita oficiala la Helsinki. Ceea ce egal balamuc diplomatic maxim, pentru ca, nu-i asa, pretentiile cresc proportional cu impostura. Vai cat nu-l sufar pe omul ala, e ceva epidermic, visceral, irepresibil si ineluctabil! Ma zbarlesc de pe-acum.

Ca asa-numita The Cable Factory, unde urmeaza sa se desfasoare paranghelia numita pios "European Art & Culture Between Free Trade And Cultural Diversity: What Is At Stake?" (alta situatie simetric-proportionala cu ailalta) nu e uzina de sarme, ci centru din ala fancy de culture vivante. Ei sa vedeti voi acuma bal, cum alerg io cu limba de un cot prin urbea aia friguroasa dupa cablul galbin cerut de Specialist!

Ca sambata noapte, asta pentru ca Ioana B. e adorabila, iesim la aprige baieramuri (o exista asa ceva in Scandinave?!?), care cred ca o sa se lase cu discursuri nemetodice si PIN-ul de la card ;)

Va tin la curent cu detaliile, later, ca se misca greu Sistemul asta ;) O fi si el obosit, ca pateul.

Hijacked

Cautam poze pentru demoazelele nominalizate când, durere, suna telefonul iarasi si din nou, cu Specialistul la capatul firului, vizibil stârnit de puhoiul de mailuri cu multiple badinaje de azi dupa-masa. Voia sa-mi spuie iarasi "drum bun", desi plec poimâine.

In ciuda unor telecomunicatii bananiere (trebuie sa arunc rasnita la cosh cât de repede posibil), ce ne silira sa schimbam, pret de vreo trei ore, ba urechile benevolente, ba mobilul pe fix (dupa cautari în anuar, pentru ca eu tot nu stiu pe de rost ce numar de telefon am acasa), am ramas facuta praf.

Nu va speriati, ca nu ma fura (cred, sper! :), însa tocatul de vorbe, desi profesie, meserie si functie în spatiu a subsemnatei oboseste strasnic. Cu usoare capieri mai spre finish, fiindca e greu, la o adica sa amesteci cu sarm macrameuri si Cartierul Latin, pisoii personali sau stray cu tranzistorii, ori în fine JFET cu bocancii Doc Martens.

A naibii vreme albionesca baga oamenii în casa si-i tine legati de telefon. Nu ca la Bucuresti ar fi mai bine, zau asa. :)

Btw, cica JFET însemneaza Junction Field Effect Transistor. Habar n-aveam ca exista asa ceva, ca eu m-am oprit la colectia aia "Sa Stim" tradusa din ruseste cu poze din revista Krokodil a matusi-mii, scoasa prin anii cincizeci, când nu existau bâzdaganii din astea. Dar m-am informat si poate cine stie, mi-o fi de folos, hehe :)

PS: O persoana care se drogheaza cu cioco Ritter Sport cu marzipan nu poate fi, funciarmente vorbind, machiavelica. Puteti sa circulati, deci :))

Trasi in poza 11: Saxifraga

Asta-seara, Saxifraga, aterizata intamplator in Serai in timp ce cauta Sectia de Accidente Usoare a Sectorului Unu.

Fata zilelor noastre, prin excelenta. Deci, Roy Liechtenstein, pentru dumneaei si pentru noi.

Navaliti pe blogul ei. Spre deosebire de al meu, care e lenes si cafegiu, al ei e dinamic si tinut in priza de multe chestii " de pe-afara".

La incalzire, Scrintina si Optzecea. Deocamdata.

Le Jardin du Seigneur : azi, presa romana

Pe la pranz, fusei deranjata din marea mea iubire de oameni si visari portretistice, de Cabinet.

Unde ma astepta un pistolero barbudo de la Rompres, cu urmatoarea cerere halucinanta:

"Vreau si eu un interviu!"

In loc sa ii raspund cum se cuvenea "Cumpara-ti!", am fost femeie de lume si i-am dat inainte si urban: " Despre ce?"

"Despre integrarea europeana, va rog!" (exact pe tonul ala de chelner bucurestean care te anunta ca "ciorbica de vacutza e foarte buna azi", ca probabil ieri avea stricnina in ea)

"Foarte bine, cand va trebuieste?" (imi place sa ii iau cu din astea, se fastacesc brusc)

"Aaaaa, maine dupa-amiaza. Dar stiti, imi trebuie si intrebarile."

Misto. Sa va mai spun ca nu e interviul meu, ci al lui onor domn'ministru?

Foaia de ziar: Wang Du, Luxe populaire, 2001. De aici, cu credite cu tot.

Trasi in poza 10 : Departea

Madam Departea, dupa chinuitoare cautari ce au durat vreo doua ore, in chip de Aman mai putin cunoscut, Le Domino Vert.

Pentru ca nu vroia magar in poza (aruncai deci, la cos, vreo jumate kilometru de clisee, mesianice, amazonice, pedestre, cu au fara capastru, sei si alte orientalisme).

Pentru ca tine mortis la secrete si la no specifics policy.

Si bineinteles pentru culoarea verde. Stie ea de ce ;)

Trasi in poza 9: Specialistul venit cu posta

Urmeaza corespondentul insolent din Cambridge, Bedfordshire, cu maxima malitie, de data asta, fiindca e deghizat in Mr.Chips.

Pentru ca a ramas traumatizat de latina, din cauze pe care le stim numai noi, hehe :))

Pentru ca s-a turcit si s-a dat de trei ori peste cap prefacandu-se in corporate golden yuppie si a lasat balta Alma Mater Cambridgensis.

Si pentru ca mie, in prostia mea, mi se pare ca bereta aia de fellow sau de ce naiba o mai fi, e incredibil de atzatzatoare. ;))

PS: Recunosc, am trisat, ca pe undeva pe coclaurii netului se gaseste poza energumenului (fara mustata si in cu totul alte referentiale). Dar asta e irl, nu e Serai. ;))

Trasi in poza 8 : Huzururmuz, fara Stamate si Istrate

La cafea, ca asa se cade, cu noaptea-n cap deci pentru mine, vine pas-pas Huzururmuz, de data asta pe calm, fara vartelnita infernala Stamate & Istrate, a caror apatie fuse bicisnic cumparata, aflu, cu sarailii si ecler.

Desi domnul in cauza si-ar fi dorit (contrastiv) Beavis&Butthead sau vreun ingeras pierdut prin ciberspatiu, de preferinta renascentist, eu i-l dau pe Erasm al lui Holbein. Nu pentru "Elogiul Nebuniei", fiindca nu vreau sa insult Doppelgängerul, de frica sa n-o ia la sanatoasa. Dar cu certitudine pentru felul in care isi taie frazele cu dalta de bijutier si pentru o usoara austeritate, de-abia ghicita, poate visata, cine mai stie?

Sinapsele-astea... Ca de sublimare, ce sa mai spunem!

Trasi in poza 7 : Coana Vio

Pe seara, hopa! peste cine dau in persoana, la coltzu strazii? Pai peste Coana Vio, dadada:)) Care nu poate fi decat Eliza Doolittle, asa cum a viat-o Audrey Hepburn in 1964 in My Fair Lady a lui George Cukor, mai degraba fara decat cu Rex Harrisson la brat, dar asta chiar n-are importanta.

Intrucat Vio are libertati frecvente si savuroase cu ortografia limbii romane si un rasunator si inconfundabil '' ' eloooooo" foarte cockney pe messenger sau (mai rar) prin comentarii. Nu in ultimul rand, pentru ca, asa cum se spune despre loazele irezistibile pe care vrei din ruptul capului, dar nu poti sa le altoiesti in niciun chip, Vio e "branza buna in burduf de caine" ;) Io zic ca daca s-ar lua in serios, ar putea chiar scrie si trai din asta, dar Vio neam, ne da smsuri si ne lasa perplecsi, cam de trei ori pe saptamana.

Lady Silvia v-a dat de Craciun obiecte. Eu va dau, de Advent, avatari. Chestie de ego demiurgic.

PS: Nu cred ca am terminat, dar iau o pauza. Sapte e numar mare. :)

Trasi in poza 6: Hiacint

A vorbit, evident, gura fara mine, cand am zis ca Hiacint e Van Dongen. Hiacint e un Boucher, toata ziua.

In chip de explicatii plicticoase, triplu deoarece:

Deoarece e la fel de baroca precum noi, toate cucoanele alea bine, din brigada lui Meri, deoarece pun prinsoare ca pe ea un mugure de magnolie o destabilizeaza toata noaptea si nu poate dormi, pierduta in diverse conjecturi stelare. Si in fine, deoarece Iasii, Pompaduroaia si restul.

PS: Coana Vio, mai astepti o leaca!

PS2: Din motive tehnice lesne de inteles, persoanele care si-au dat poza in fapt provoaca indelungi probleme de clasare/sinapse.

Trasi in poza 5 : propunere de Amoral

Pentru ca ma piseaza pretinde gratios ca face conversatie pe meebo, propunem Amoralul so cliché, poate, dar care multe inimi franse dumnealui sub avatarul lui Laszlo de Almásy.

Pentru ca Amoralul are momente de intens jazziness, bag mana-n foc.

Pentru ca, din spusele Ciuleandrei, arata bine, lucru care a fost intotdeauna un plus, rapid transformat in minus daca restul schioapata.

Pentru ca nu schioapata, desi nu e ceasca mea de cafea.

PS: Era asta sau Bogart. Dar recunosc, keffieh-ul din cap m-a deturnat mai la est.

Trasi in poza 4: MimiNor

Pentru ca mi-a dat azi buna ziua si mi-a spus ca se angajeaza la o fabrica de jucarii de lemn.

Pentru ca mi-a marturisit ca e indragostita si pe mine ma induioseaza chestiile astea.

Pentru ca scrie al naibii de bine si e si ea ursitoare oculta de Rapire.

I bring you, ladies & gents intre doua meciuri cu Contabilitatea, pe cucoana bine MimiNor, care evident nu putea fi decat un Vermeer ("Lady seated at the virginal"), in mintea mea putina.

Nu va spui cine se pregateste. Cautam, cautam...

Trasi in poza 3: Abd'allah, improbabil dar cu estetica dinamica

Pe fuga, ca asa mi-a venit, dupa o sumara citire in diagonala a blogului bizantinesc si aprig tac au tac matinalo-prandial.

Cu amendamentul ca ar fi valabil numai si numai dupa ce Abd'allah se va fi pocait altfel decat scolastic, cu ascultare austera de cojit sinapse, mai exact dupa patruzecimea lepadarii de Barbour.

Poza e de la Athos. Y mettre les formes, toujours.

Trasi in poza 2: Madam Meri

Asa cum o vede (normal) un semi-postprerafaelit (daca se poate asa ceva), adica Frank Cowper (1877-1958).

N-am avut inca onoarea unei cafele cu stapana contrariilor, desi impartim carturi intr-o veselie, dar cred ca asa e perfecta. E rosie, e cu maci, e misto, ce sa mai, gata, ea e!

Inca ma gandesc daca Hiacint e un Van Dongen si Coana Vio uite ca nici nu mai stiu ce exact, ca mi-a sunat telefonul, dar mai caut.

Noaptea generalilor

Al treilea P. al zilei de azi, Augusto José Ramón Pinochet Ugarte, dictateur au petit pied, mort fara judecata ieri mi s'pare, intr-un spital din Santiago, adica in patul lui, bine mersi. Monica se-ntreaba bine, "oare ce viata l-o astepta" acolo?

Ca la orice moarte de satrap, reactii extreme, intre chapelles ardentes cu oameni bine imbracati si lacrimi orfane, pe un trotuar si paranghelie maoista, vizavi. Se pare ca unii nu pot uita reaparitia alimentelor in magazine dupa perioada de fantezii culinare cvasiceausiste din timpul scurtei si fantezistei domnii a fratelui Allende, lucru adevarat dar insuficient pentru jelanie. Dupa cum se pare ca si ceilalti, ai de se bucura cu portretul lui Ernesto Che Guevara facut steag pe spate au de facut un serios demers de memorie (cati morti necunoscuti pe stadionul ala, cata lume sfartecata de prostia cu casca, cate destine rupte intre doua capete de lume si mai ales ce reconcilieri, cam tardive?).

In loc de bilant, trei postulate:

• Pinochet n-a fost Mos Craciun.
• Besacteaua plina cu coloniale nu tine loc de libertati fundamentale. Inversul fiind perfect si simetric valabil, de-altfel, conform vai! pragmaticului principiu "ideile nu tin de foame".
• Un dictator discret nu e mai putin dictator sau mai putin macelar. A se vedea Getúlio Dornelles Vargas (Brazilia), Rafael Leonidas Trujillo Molina (Republica Dominicana) - mai cunoscut si sub numele amabil de "El Chivo"(adica "Tzapul", de unde si minunata carte a lui Llosa) si nu in ultimul rand, Alfredo Stroessner Matiauda (Paraguay).

Cred ca se pregateste Castro. Si ma-ntreb, oare peste vreo douazecisicinci de ani ce-o sa zica lumea de omul cu basca rosie, aka Hugo Rafael Chávez Frías , care promite mult.

Sa dea dumnezeu sa ma-nsel...

PS: dintre P.-urile de azi, asta e chiar odios, va trebui, deci sa ma ratrapez cu ceva, probabil pe seara.

Scoop de luni: Pantazi uncovered! (trasi in poza 1)

Dupa ce mi-am scobit mintea sever o buna bucata de vreme, am ajuns la concluzia ca daca Pantazi exista pe bune, numai si numai asa ar trebui sa arate.

Ca tot e luni si va întoarceti la birouri, doamnelor si domnilor, va anunt ca sunt în masura sa vi-l aduc azi fedeles, pe Pantazi! Ok, e El Greco, da hummm, tare bine mai e domnul asta!

Mai vad eu pâna plec pe cine trag în poza.

"Strasnic e Parisul, fraiere!"

Plecat cu noaptea-n cap, ceva buimaceala de parcurs si în avion, produs cu pixul pe un coltz de servetzel din ala taromist( deci farâmicios, ma si mir cum a rezistat prin buzunare greu încercate), urmatoarea fraza, evident dintr-o anume misiva careia, însa nu i-a sunat înca ceasul:

"Bucurestiul meu, domnule, ar putea fi cel al corniselor si mansardelor, al cariatidelor cu nasul spart si al tufisurilor de iasomie de la mahala."

Dupa care, mahmura de anticipatii, adormit bustean si trezit cu un torticolis de zile mari.

Reverificat a câta suta oara (nu le mai numar) felul absolut indecent în care, odata trecuta cu masina Porte d'Asnières, Parisul ti se insinueaza pur si simplu sub picioare ca un covor persan de matase, cu toate culorile arondismentului saptesprezece, cu cladirea roscata a Bancii Frantei (vai, pastisa netrebnica de secol nouaspe!) si Boulevard Malesherbes, pre unde de multe ori trecuram, sezuram si altele, si asta în ciuda unui stravechi sovinism Rive Gauche.

Trei ore mai târziu, eram în Rai. Adica pe terasa la Deux Magots, la tertulias, aproximative, fiindca de data asta fara tinta anume, cu printesa Gh. si la chocolat chaud (cel mai bun din lume, dadada:)). Unde se verifica din nou certitudinea ca în Saint Germain des Prés lumea are brusc chef de vorba pâna la orice ora, cu miez, mulinete cu mâna si foarte mult amuzament destept.

Dupa care, m-am dus la Cluny, i-am zis cucoanei ce-aveam de zis de-acasa si minune mare, madam Meri, ce sa vezi dom'ne, mi-a facut cu ochiul pisichera!

A doua zi, trimes un sms de razbunare la Cambridge (v.titlul de rigoare), partial pentru ca ma apucase gripa si evident, mi-am blestemat zilele pe tema asta, ca zaceam cu nesimtire la otel, primit niste raspunsuri în doi peri, recidivat, partida de ping-pong continua, pentru moment la serviciu e Inventatorul, dar mai vedem...

Pe seara, vazut Irozii de la Lafayette si Printemps (Lafayette genial, ca în fiecare an, Printemps cu cratitze oranj ce se zbantzuiau frenetic în vitrina -?!?-), recuperat semi-lesin de atâta bobor miscator, la niste stridii, pe Boulevard des Capucines, pe la vreo noua seara. Stupefiata de vestea (confirmata la fata locului) ca au închis Samaritaine (urrghhh!). Discutii de care nu prea-ti mai aduci bine aminte a doua zi, de-altfel.

S-a facut deci vineri. Si daca e vineri, atunci mers la Guimet, sa vad expozitia cu niste piese fabuloase de la Muzeul din Kabul, pe care cine stie când o sa le mai putem avea prin Europa. Nu mi-a parut rau, dar again gratzie smsurilor Inventatorului, m-a umflat râsul prin dreptul unor camee, altfel spectaculoase, ceea ce a indignat niste cucoane cam ca asta din poza lui Doisneau. Terminat dupa-amiaza cu un late lunch la Vaudeville (pai nu?), unde se egzista un foie gras au confit de rhubarbe de zile mari, amplu recomandabil. Terminat ziua în cumparaturi de tzoale si alte taclale.

Sâmbata, pentru ca se ghicea zi frumoasa, mers la Ecouen, pe care nu-l stiam deloc, ca tot zice gura târgului ca sunt printesa renascentista, unde marturisesc ca pe la capatul vizitei, de atâta cutitaraie si poansoane mi s-a facut somn. Fara fiorul de la Cluny (Zaza are idei putine, dar fixe si se tine de ele scai...), cu toate astea, seria de tapiserii cu Bathsheba si a ei poveste destul de interesanta. Dupa care, alt late lunch, de data asta absolut iresponsabil la Méditerranée, stridii (nu ma satur de asa ceva), plus un hartan de blonde d'Aquitaine cu cartoafe trase la tigaie în ulei de masline sa-ti bati copiii, nu altceva.Terminând, dupa datina, cu o înghetata de cimbru cu ganache atât cât trebuie, totul dimpreuna cu un Menetou-Salon alb (nu sufar vinul rosu, de la taninuri, asta e!) de mare angajament, dar care m-a dovedit rapid.

In asemeni dispozitii bucolice, nu chiar pe trei carari dar cu oarecare însufletire smechera, raita scurtisima si fara mari foloase la Gibert, unde se statea si pe jos, turceste, si pe scari si în cap si unde, în fine, am crezut ca dau ortu popii de atâta lume iesita la cadoriseala. In consecinta, am anulat miseleste un rendez-vous cu un nene de la facultate care dorea discutii si care are obiceiul sa puna multe întrebari si sa astepte raspunsuri lungi, cu intriga, deznodamant si sequel. Cu pas elastic (de la aerul rece, fara urma de îndoiala), tropaire alerta pe Saint-Germain, pâna la numarul treizecisicinci.

Horreur! Lumina stinsa, cineva spala vasele cu spor si fluiera ceva ce aducea a salsa, usa a priori deschisa. Pravalia, închisa. Cum procedam? Simplu. Unii pun privire de cocker pierdut în parc pe ploaie. Zaza pune, în schimb, falca de buldog înjunghiat si raleaza ca ea vine din fundu' lumii, "special la pravalia dumitale, e clar?"cu o voce néanmoins suficient de radiofonica, pentru ca bingo! sa se deschida usa, nu chiar de tot, dar atât cât sa intre si sa insface ditamai kilogramul de Rosamunda plus (eheeeei, ce stiti voi) chimarrão la greu, plus niste dulce de leche si alte haleluri de care-si mai aducea aminte ca prin vis.

Rupta de picioare, ametita de trai bun si de victorii semi-ezoterice asupra Conspiratiei Universale ce închide pravalii pe la chindie, termin apoteotic seara la film ("Ne le dis à personne", extrem de bun) si mai ca dau cu capul în stalp pe la Opera, de atâta policier.

Azi-dimineata, sfânta piatza de duminica, alte cofeturi, trufandale si meremeturi, alergatura si filtre absurde la Roissy si nici nu stiu când s-a dus toata tarasenia, ca nici nu m-am dezmeticit ca lumea si nici nu cred ca vreau foarte tare asta.

Joi, Helsinki. M-a luat naiba, va zic de pe acum. :))

PS: E greu sa scrii despre Paris. Parisul meu nu e Parisul Sandrei G, nici cel al Monicai, nici cel al domnului Pantazi. Dar asta e tot sarmul petrecerii, eh?

PS2: Vai si ce-as mai fi vrut sa ajung la expozitia Hogarth de la Luvru! La naiba, îmi trebuia o luna, pe-ndelete!

Acasa bis

Gata, pân'aici i-a fost Zazei, ia o gura de Paris si se-ntoarce cu fortze proaspete, numai bine ca sa plece la Helsinki, ca nu i-a fost de-ajuns pe anul asta. :))

Si cum zice jupânul Eustache Deschamps, "rien ne se peut comparer à Paris", nici nu are de gând sa dea pe-aici, deloc deloc deloc. Dar va promite insolente baroce cu carul, când o fi sa fie. Deocamdata, se înfioara si toarce numai la gândul ca...

Gând pe care-l tine deoparte pret de o secunda, pentru ca si-a adus aminte ca a promis sa o chinuie si ea pe Meri cu asta:

"Il mourut dans les circonstances suivantes : Une crise d'urémie assez légère était cause qu'on lui avait prescrit le repos. Mais un critique ayant écrit que dans la Vue de Delft de Ver Meer (prêté par le musée de La Haye pour une exposition hollandaise), tableau qu'il adorait et croyait connaître très bien, un petit pan de mur jaune (qu'il ne se rappelait pas) était si bien peint qu'il était, si on le regardait seul, comme une précieuse oeuvre d'art chinoise, d'une beauté qui se suffirait à elle-même, Bergotte mangea quelques pommes de terre, sortit et entra à l'exposition. Dès les premières marches qu'il eut à gravir, il fut pris d'étourdissements. Il passa devant plusieurs tableaux et eut l'impression de la sécheresse et de l'inutilité d'un art si factice, et qui ne valait pas les courants d'air et de soleil d'un palazzo de Venise ou d'une simple maison au bord de la mer. Enfin il fut devant le Ver Meer, qu'il se rappelait plus éclatant, plus différent de tout ce qu'il connaissait, mais où, grâce à l'article du critique, il remarqua pour la première fois des petits personnages en bleu, que le sable était rose, et enfin la précieuse matière du tout petit pan de mur jaune. Ses étourdissements augmentaient; il attachait son regard, comme un enfant à un papillon jaune qu'il veut saisir, au précieux petit pan de mur. "C'est ainsi que j'aurais dû écrire, disait-t-il. Mes derniers livres sont trop secs, il aurait fallu passer plusieurs couches de couleur, rendre ma phrase en elle-même précieuse, comme ce petit pan de mur jaune." Cependant la gravité de ses étourdissements ne lui échappait pas. Dans une céleste balance lui apparaissait, chargeant l'un des plateaux, sa propre vie, tandis que l'autre contenait le petit pan de mur si bien peint en jaune. Il sentait qu'il avait imprudemment donné la première pour le second. "Je ne voudrais pourtant pas, se dit-il, être pour les journaux du soir le fait divers de cette exposition."

Il se répétait : "Petit pan de mur jaune avec un auvent, petit pan de mur jaune." Cependant il s'abattit sur un canapé circulaire; aussi brusquement il cessa de penser que sa vie était en jeu et, revenant à l'optimisme, se dit : "C'est une simple indigestion que m'ont donnée ces pommes de terre pas assez cuites, ce n'est rien." Un nouveau coup l'abattit, il roula du canapé par terre, où accoururent tous les visiteurs et gardiens. Il était mort." (Marcel Proust - La Prisonnière )

Domnisoare, domnisori, beizadele si halimale

Am avut zi plina & amestecata, de data asta. De dimineata, ceva discutii delicioase cu Huzur (da, domnule, Stamate & Istrate se îmbarca mâine pe autobuzul liniei S de la Contrescarpe la Champerret, ba chiar cred ca le dau sa beie niste cafele pe la Place Fuerstenberg), pe urma cu Meri (da, doamna, o sa îi transmit cucoanei de la Cluny "sai lelita pe conducta", whatever that means, ma rog, cititorii mei sunt foaaaarte importanti) si accidental cu Amoralul (unde cred ca s-au strecurat niste erori de optica, nu mai stiu ca eram hâraita si sictirita de externe & neglijabile).

Pe seara, însa, vodevilul se încinge cu telefoane romgleze de juma de ora, anume hlizeli mai mult sau mai putin la obiect (cred ca am reusit sa sochez Albionul, da domnilor si doamnelor conversatia mea e la fel de baroca precum se si scrie hic & nunc) si mare placere aproape uitata a unui "drum bun" zis asa, pur si simplu si cazut în ample speculatziuni amuzante. Cred ca domnul în cauza e absolut indispensabil în drumetii montane, dar ce naiba ne facem, eu sunt o chestie lenesa care se prelinge pe plaje/faleze si eventual cornise :)) A suivre...

In fine, tocmai când ziceam ca ma duc si eu în Land of Nod, îmi cad ochii pe zavera stârnita de leapsa data de plictiseala domnului Amoral. Unde mare zavera, halima si zavistie constat si în special o chestie despre cred ca am sa zic atât : maniere, Monser. Care nu este.

Il invit, deci, pe anonimul comentator qui me donne du "domnisoara aia", ca si cum as fi un sac de cartofi, sa se mai gândeasca. Fara sa fiu susceptibila, detest mitocania, în special când se ascunde dupa persiflaj de doua parale sau, echivalent, dupa sofisme. Foarte serios.

Bref, furie rupta si zvârlita la cos. Daca ma însel, sa mi se explice, cred ca putem cadea la pace.

PS: Domnisoarele din imagine sunt prerafaelite sadea si vin sa lamureasca incertitudinile Inventatorului cu privire la cucoanele din acel ev, pe care le vede mult mai planturoase decât sunt ele în realitate.

V-am zis, chestie de optica. :)) Uite eu, de exemplu, ma pregateam psihic pentru o dizertatie despre diode. N-a fost (chiar) asa, slava Domnului! :))

Papucul duducai - alta leapsa de sezon

La rand, leapsha aterizata laconic azi-dimineata de la Gorgeoux, in stilul inconfundabil al dumneaei : "You've been tagged: dorinte de Sf. Niculae."

Un pic de istorie:

Desi pentru mine fiesta cea mai cea si cea mai cea e Craciunul, iar cumparatul de cadouri, religie (liste, calcule savante, ponderari si alergat cu limba scoasa prin toate dughenele) si desi incep sa dau drumul in masina la colinde diverse inca de pe la Ziua Nationala (da, sunt extrem de cheezy cu chestiile astea si asum!), Niculae ma surprinde in fiecare an. Pe iepurasul de Pasti nu-l sufar, ca prea e monospecialist in pantofi (in schimb, de Pasti gatesc cu patima ;)), de ziua mea e harmalaie si caldura mare, Halloweenu' e inexistent, Thanksgiving e prea gringo sa-l luam in serios, iar de Anul Nou sunt prea mahmura ca sa-mi amintesc altceva in afara de potroace, Perinita si spritzul de "dres".

Niculae e bonusul pe care nu-l mai astepti, intr-atat sfarsitul de noiembrie se lasa cu chef de ziua lui Madame Mère si cu focusari pe listele de sfarsit de an. Intrucat niciodata nu astept dimineata de 25 decembrie sa despoi pachetele, zorile lui 6 sunt alea de mirari adevarate.

Anul asta, ca niciodata, se pare ca am fost cuminte rau, de vreme ce wish-ul se ia in serios si se-ntampla pe bune, din vointa si putinta personala, ceea ce e o mare realizare. Pe lista Zazei era Parisul, de Paris are parte, cu tot ce inseamna asta: cafele la Deux Magots, jefuit de librarii (nu o sa ma satur in viata mea de asta, cred), cumparaturi natange (alta chestie megaimportanta), muzee pe alese si pe inima mea (prima oprire, Cluny, ca de obicei si indelung, ca de fiecare data imi crapa inima dupa altceva - data trecuta, le Retable de la famille Jouvenel des Ursins), concert de muzica baroca la Sainte Chapelle, plateau de fruits de mer la Procope si evident, cumparat de stampe la buchinisti si flanat pana nu mai am picioare mai peste tot, ca pe urma sa-mi trag sufletul in Jardin Médiéval.

N-am alte pretentii. De obicei, am mare grija de mine cand vine vorba de chefuri de obiecte, asa ca in momentul asta nu vad ce-as putea sa vreau precis. Si cred ca e cel mai bine, de vreme ce deviza ultimului trimestru e una napoleoniana: "surprenez-moi!'

Insa mult mai interesant ar fi de vazut ce vreau deja pentru anul viitor, ca stiu exact.

Anul viitor, vreau NYC (intotdeauna facut cu piciorul si taxiul primavara) si o plimbare cu birja in Central Park, plus daca se poate sa ma mut la Tiffany's vreo doua zile ar fi perfect, ceea ce n-am mai facut cam demult. Si sa fie vizitiul irlandez cel chior si un zeste prea vesel in timpul orelor de program, asa, de dragul lui Joyce. Heh. Stiam ca am ceva din Kevin McCallister, veni timpul sa-mi asum si asta :))

Ce bine ca mi-am pastrat banca de rezerve de ieri: somatia se trimete beizadelelor Aquiu, Departe & last but not least, Optzecea.

Vrei matale in Stimmung sa ne batem sau in citate sa ne taiem?

Madam Meri ma persecuta si ma stârneste la ore din astea imposibile, cu un citat din Craii, legat de Pantazi (ei nu, ca asta e chiar nu-stiu-cum, cucoana! :)), care precis n-o sa ma lase sa dorm, într-atâta deschide hau viziunea Mediteranei la rasaritul soarelui, undeva pe o faleza corsicana ireala, cu turnul genovez mâncat de sare si timp si mari oftaturi strasnice.

Ca sa nu doarma nici tortzionara piratesca (cred ca stiu de ce ma chinuie în halul asta, e pentru ca nu m-am grijit de popota, precis!), uite-i dau peste bandana cu asta (ibidem, ca eu nu-mi ies cu una cu doua din mantre de teapa asta):

"Eram zilnic adus după-amiazi la dânsa. Acolo stam de faţă la dichiseala ei ce se prelungea până seara. Estimp istorisea. Protipendada a trei sferturi de veac o cunoscuse în fiinţă, văzuse de mai multe ori pe Napoleon I, care odată-i vorbise, fusese cu tatăl ei la Viena în vremea Congresului, danţase cu împăratul Alexandru şi cu Metternich, primise în Italia omagiile lui Chateaubriand şi ale lui Byron. Ca să nu piardă pensia de general-maior a caimacamului, ce din porunca împăratului Nicolae i-a fost slujită şi ei toată viaţa, de la 1830 nu mai călcase în Franţa pe care, de când cu războiul nelegiuit, cum îl numea, din Crimeia, o ura de moarte. Totuşi, după grecească, bineînţeles, limba de care se slujea mai cu drag era franţuzeasca, o franţuzească de veche Curte, cuprinzătoare şi înţepată, mirosind a pergamută şi a mosc."

Cam asta ar fi citatul meu preferat din hrisov, daca ar trebui cu tot dinadinsul sa nu las pe cineva sa doarma.

Leapsa de sezon : The Ultimate Wishlist

Via Altfel : "Daca ar veni zana, zanul, pestisorul sau orice altceva care sa va propuna implinirea unei dorinte, ce ati alege la primul reflex?"

Ia sa vedem... daca vine Zanul, il chem urgent la o cafea ("si pe urma, mancam", cum zice bancul ala prost, in care eu nu cred, fiindca fac exact invers). Daca vine Zana, o iau la rost ("unde erai, cucoana, acu trei ani cand defrisam kleenexuri in nestire?!? Si de ce nu mi-ai facut rost de o talie din aia de viespe si de gene din alea luuuungi, sa nu fac toti banii praf pe mascarale si alte sulimanuri, din ani in paste, dar temeinic? De ce nu sunt si io topmodela proasta care bea apa plata cu lamaie, ci doar your average girl next door cu preocupari postmoderniste?!?")

Dar daca vine pestisorul, eeei, aici chiar e neobrazare! Cum adica, pestisorul?!? M-ati scos la produs si io nu stiu? :)) Read my lips: cu peshtishoru' nu discut!

In fine, vie ce-o veni ( de preferinta un djinn, acolo, de samanta), mare pacoste existentiala si embarras du choix.

As vrea asa, ca tot e de sezon:

1) Moara din Proventza, dar sa fie neaparat si neaparat arrière-pays aixois (da, stiu, material girl, asta e! ;))

2) Ipodu' fermecat cu toate barocele si jazzurile posibile de pe lumea asta, ever.

3) "Un pac di tutun", ca-n Sadoveanu, de asemenea fara fund si inc-un pac di raspunsuri la enigme ale timpurilor moderne: cine i-a casapit pe Templieri? care-i faza cu Roswellu'? cum se termina "Sub Pecetea Tainei"? cu ce se mananca supernovele? unde e Atlantida? cine dumnezeu e Pantazi? cum arata exact Bismarck al Papadopolinei?

4) Parisul la Bucuresti si Bucurestiul la Paris.

5) Gibert Joseph la mine acasa.

Hai ca e nimica toata... :))

Zvarl leapsa peste gard la Hiacint (poate iese din staze de dechemvrie), la Amoral (normal, eh? ;)), la Ahoy, mate! (tare curioasa mai sunt!) si la Coana Vio (sa nu mai planga ca n-o solicit ;)).

PS: Aladin face lampa mai mica, aci.

For he was very de-a dreptul pur si simplu, spamming #11

In lipsa, lafaindu-se pe junk -ul de pe Gmail, urmatoarea drama ezoterica in nici nu mai stiu cate acte:

"that he was the injured Prospero. Antonio with tears, and sad words ofThe cause of this unhappy disagreement was Titania's refusing toof a daughter and the poor lady received much comfort from the sightknowing himself to be a brave man but there is nothing that great brought to pass a better proof of the innocence of Hero than the a cheerful spirit, as if he were indeed Ganimed, the rustic andpass by the aid of magic, which he said he had learnt of an uncle who

Now that Julia found she was going to lose Protheus for so long a reconciliation, and in the love of their faithful ladies, when theylady were hardly over, when they perceived Nerissa and her husbandin that disguise she would go over to Rome, and see her husband, whom,the custom of kings and great personages at that time to keep a fool greatness, she cared not much by what means. She spurred on the eldest, sought for refuge in the English court and the youngest,good lady therefore Helena went, and the widow gave her a courteous good lady therefore Helena went, and the widow gave her a courteousalso a noble husband Helena's history giving him a hint that it was amaking after his youngest son, that son and his eldest son also werepower, that the law against these dishonourable lovers might be putClaudio. Yes, brother, replied Isabel, there is but such a one, She having observed a fair behaviour in the captain, and that he reproaching the supposed Sebastian for disowning his friend, as longlike brothers commanding one another's fortunes though it was his own for although she joyed in him, yet she had no joy of that night'slay festering in his shroud, would not be enough to drive hercruel murder of the feeble old king, with the destruction of hisinto this the treacherous king had infused a deadly poison, to makefor slight suspicions and when Othello's curiosity was raised almost of the dead. Though Pericles knew how weak and unfounded this The pirate who had made Marina his prize carried her to Metaline, and

I tormented myself with imagining the many ways which Maria he had his doubts whether he should live to get home, for he was very "

Now I am tormented too... si poimaine plec. Sa-mi stea Parizu'n gat, nu alta! :))

Passés (re)composés: #2. Lucrurile

Dupa cum v-ati dat, probabil, seama, mare lucru n-a ramas de pe urma unei stirpe obisnuite sa lase, la nevoie, totul de izbeliste si sa o ia, ciclic, de la capat. Si totusi...

As putea spune, despre mine, ca m-am nascut aproape într-o capsula temporala.

In anul de gratzie 1980, parintilor Zazei, maoisti iresponsabili si lipsiti de sensul istoriei, li se face o oferta pe care nu o pot refuza nicicum.

Caci la data de 30 mai 1980 moare la Bucuresti Radu T., unchi prin alianta al lui Madame Mère, lasând în urma un apartament germanopratin în centrul urbei, ce nu trebuia, cu nici un chip, sa încapa pe mâinile soioase ale ICRAL.

Fascinati si timizi, parintii Zazei se muta de pe o zi pe alta într-un loc ce ramasese neschimbat de prin anii treizeci.

Si asta pentru ca Radu T., schior si înotator de performanta, francmason si libertin, director la Banca Româneasca si mare cheltuitor în fata Celui de Sus avea splendidul obicei de a nu arunca absolut nimic.

S-au gasit, astfel, în casa, grabnic golita de câteva suveniruri de catre matusa providentiala, patefonul cu acele sale, colectia aproape completa a ziarului liberal L'Indépendance Roumaine si o eleganta biblioteca legata în piele ce-i adapostea într-o vesela devalmasie pe Pittigrilli si pe Camille Flammarion.

S-au mai gasit în apartament pâna si masca de gaze din vremea ultimei bejenii, termosul cu pahar de argint si caietul de cheltuieli al casei din 1906, fracul, melonul, jobenul, manusile de chevreuil si bastonul si, evident, nu în ultimul rând mobila cubista, scoartele transnistrene, ghetrele si cartoanele de la Capsa, aparatul Leica si câte altele, ca mi-ar trebui un an sa vi le însir.

Si ceea ce e într-adevar extraordinar e ca toate astea fusesera periate, curatate si calcate, lustruite si minutios clasate, ca si cum batrânul domn ar fi dorit, într-un act absolut de rezistenta, sa vieze trecutul iarasi si iarasi, odata pragul casei trecut si usa ferecata.

Sa cresti într-o astfel de casa e mai mult decât un privilegiu aleatoriu. Sa cresti într-o astfel de casa îti schimba viata definitiv, înainte sa poti sa fii constient de asta.

Probabil ca o sa va mai povestesc, vedem noi când, de v-a placut.

Passés (re)composés: #1. Oamenii

Departe ma întreaba, nu demult, de unde vine tot farafastâcul paseist al Zazei.

Dintr-un mare si vital sir de noroace, îi raspund. Primul, cel de-a fi ales, probabil, sa ma nasc într-o familie care precis trebuia inventata.

Dinspre partea paterna, în pofida dereglarilor ulterioare si a unei morti morale timpurii, vegheaza tantos Iancu Jianu zapciul, de la care ramasese o tingire grea de argint, vopsita gros cu vernil de urmasi bicisnici. Decapata cum se cuvine si vânduta prin anunt la mica publicitate domnului Hudita, fruntas taranist cu puscaria facuta la Aiud, reconvertit în mic trafic de arta, relicva plateste la jumatatea anilor saptezeci voiajuri studentesti la Lisabona, cu întoarceri naive.

Dinspre partea materna, hughenotii bearnezi plecati dupa revocarea Edictului de la Nantes si pripasiti prin Ardeal. Tribul (caruia aveau sa îi apartina deopotriva mama lui Blaga, un ministru comunist al Sanatatii si un vremelnic cantautor al zilei de azi) se sparge la Memorandum, când spita autoarei trece muntii în Bucovina, se însoteste cu niste scapatate fete Dabija (ei da, domnul moldav cu grija!) si cumpara în nestire pamânturi prin partile Ipotestilor. Fetele se duc la pension la Humpel si la liceu la Cernauti, iar o gestiune sanatoasa de patrimoniu funciar asigura trainic dimineti lipsite de întrebari.

In preajma celui de-al doilea razboi mondial, strabunicul Octav (tata de numerosi bastarzi resentimentari) si strabunica Adela (o martira cu personalitate, caci pe jumatate armeanca) se prapadesc la câteva luni unul dupa celalalt, lasând în urma zece mostenitori în viata.

Nu chiar lasati pe drumuri de mici, erezii o iau totusi, razna. Fratele cel mare schimba macazurile trenurilor catre Auschwitz, mezinul devine sef de cuib al Garzii de Fier. Mai pe la mijlocul sirului, bunicul Zazei e împins într-un marfar cu destinatia Ouranki/Mânastirka, pe 24 august 1944, pentru ca îl loveste cu patul pustii pe rusul care voia sa taie cu drujba Teiul lui Eminescu din Copou. Desi diferiti, tustrei se vor duce dincolo cu aceeasi utopie mirata în ochi.

Ajuns în lagar, ofiterul M. supravietuieste datorita icoanei despre care Tolstoi vorbeste în Invierea, învata engleza de la fosti combatanti POUM pe bucati de sapun frecat cu DDT si reuseste sa se întoarca pe la 1948, pe jumatate mort, gasind conacul ras de pe fatza pamântului, iazurile secate, herghelia pustiita si padurile ocol silvic. Migreaza spre sud, la cheremul afectarilor Educatiei Nationale si pentru ca undeva, în jurul Bucurestilor, o cucoana gatea nepermis de bine, se stabileste la celalalt capat al hartii. Construieste cu greu o casa unde-si poarta spleenul, între aburi de cafea si fum de tigara Amiral.

Mai burgheza, doamna în cauza scoboara dintr-un lung sir de negustori levantini (grâne, coloniale si în final textile), recent asezati într-o casa lunga de pe strada Sfânta Vineri, undeva pe malul Dunarii. Cu suflet de misionara si purtari de zavera, nu-si poate începe studiile de medicina din cauza urmarilor drastice ale crizei din 1929 si nu poate pleca în America din cauza aceluiasi 23 august 1944.

Din aceste doua frustrari cristalizate în jurul unei singure zile purcede Madame Mère, ceea ce se va spune alta data.

Zaza mai are înca în pod portretele în sepia fotografica ale strabunicului Manole, négociant en gros si en détail de lâneturi englezesti, ce-si întoarce prosper brelocul gros de ceas si al strabunicii Matilda, pe care a si apucat-o, citind fara ochelari, înjurând gros ca un birjar, facând pasiente si fumând ca un pompier la 97 de ani.

Peste foarte, foarte multi ani, într-o sala de seminar a unei facultati pariziene, o doamna distinsa între doua vârste o trase la o parte pe Zaza dupa ce ora de taclale despre Marx luase sfârsit:

"Etes-vous parente de Jean M.?" "Oui, madame." "Est-il encore en vie?" "Hélas non, il nous a quittés l'année dernière." "Je voulais vous dire que c'est grâce à lui que l'on peut se parler. Vous savez, ma mère était dans l'un de ces trains-là. Je voulais en quelque sorte vous remercier."

Stupoarea Zazei n-are raspuns decât în lacrimile înnodate stupid în barbiile ce stau fata în fata, de o parte si de alta a catedrei.

Sur mesure# 3 : Potriviri echivoce, cafea pe 16 milimetri

Anonimul Venetian e un vizitator constant si exigent al Rapirii. Amandoua calitati care ma obliga, la rândul meu, la constanta în a va da vesti (atât cât se poate si cum se poate) si la exigenta. In ultima vreme, din cauza dumitale, domnule, sterg si arunc mult lest discursiv. Surprinzator, toata procedura asta desfasurata chiar cu placere, nu pare sa loveasca prea tare în spontaneitatea demersului.

Tot din cauza dumitale, domnule, am redescoperit placerea scrisului te miri pe unde, de preferinta cu un espresso doppio fara zahar în fatza. Mormaielile de sedinta, zarva de aeroport si mâraitul pasnic de motoare de avion par sa conspire. Nu stiu înca la ce, experimentul însa merita cu vârf si îndesat.

Bunaoara acuma, într-o sâmbata searbada si umeda de decembrie, ajunsa ceva cam devreme pe aeroportul din Strasbourg si având prea putin timp în fatza ca sa deschid periculosul ceaslov al lui Luther Blissett, am binecuvântat spelunca salutara unde se bea o cafea groaznica si miselesc de scumpa si m-am gândit ca n-ar fi rau sa croiesc ceva sur mesure. Ceva care-mi bântuie prin minte de câteva nopti bune.

Primele mele amintiri despre cafea apar devreme, undeva în pâcla primilor ani aproape inconstienti, într-o casa care acum e pe alte mâini, undeva în jurul Bucurestilor. Cafeaua de la orele doua îi aduna în jurul mesei de pe terasa pe bunicii mei. El era înalt si tacut, cu o prestanta pe care n-am mai întalnit-o la nimeni altcineva. Un monument de spleen si o bunatate absoluta. Iar ea este, în continuare mica, guresa, meridionala si cu toane.

Nu se poate închipui cuplu mai heteroclit decât cel al "colonelului englez din Indii" si al cucoanei aprige si hedoniste. Si daca n-am înteles niciodata ce chimie obscura i-a tinut aproape patruzeci de ani unul lânga celalalt, am sfârsit prin a pricepe ca meremetul cafelei era, probabil, unul din rarele lor momente de comunicare reala.

Asezata aproape turceste în fundul fotoliului, cucoana desfacea cu un gest expert "România Libera" drept în mijloc, la "pagina cu morti" si începea sa treaca în revista batalioanele de evadati. Din când în când el ofta sau înclina din cap, la auzul vreunui nume razlet de rubedenie prin vagi aliante sau de camarad de lagar.

Nu peste multa vreme, pomelnicul din România Libera a început sa fie citit în gând. Unul din fotolii se golise neasteptat.

Intr-un raccourci pe care numai un film extrem de personal îl permite, îmi mai aduc aminte de o dimineata insolenta a unui anumit 22 decembrie 1989. O liniste absolut nefireasca, sparta doar de zborul aberant de jos al unui helicopter care se-nvârtea fara oprire. In momentul în care tiganii de vizavi au scos televizorul pe muchia ferestrei si am înteles cu totii ca se întâmpla ceva, primul gest a fost cel al cafelei adevarate si izbavitoare, cântarita fara masura si amestec. Din acea zi, ibricele tiuie aproape fara oprire.

Au mai urmat apoi nenumarate cafele. Cafele prelungite cu discutii încheiate cu regrete, cafele de început si de sfârsit de viata, cafele cu adrenalina de examen, cafele de compromis si de împacare. Insa toate, cafele ce-si aduc aminte, în felul lor de gesturi care altfel ar fi murit poate demult.

Cu un singur amendament, însa, precum am tot spus: fara nici un fir de zahar. Altfel, turcim Levantul, domnule!

Sâmbata: mitchi pentru precupetzi

Mers disciplinat la Marché de Noel, ca sa achit un soi de datorie, anume de a-i raspunde malitios corespondentului meu romglez, care era foarte sigur deunazi ca eu am deschis porcaria de stand românesc de la Evenimentul Nul despre care facem vorbire.

La drept cuvânt, am vrut sa ma duc mai demult, dar mi-a fost înfiorator de lene si de târse. Facusem experienta si anul trecut, când a fost rândul bulgarilor sa inunde pasnica Place Gutenberg cu gogosari murati si infectul parfum de roze care îl poate resuscita cu succes chiar si pe Macedonski.

Si tot asa, din lehamite în lehamite, am zis ca în dimineata plecarii, neavând altceva mai bun de facut, sa o iau la pas spre iarmarocul alsato-balcanic. Am obosit repede, caci puhoiul de kitsch festiv, plus multimile de gura-casca, plus izul greu si amestecat de gogosi, vin fiert si tamâie indiana ma da gata mai ceva decât o scrisoare de dragoste.

Gramezi de bomboane, numai bune sa-ti faci dintii praf în ele, fetze pofticioase si rumene, de negustorime bine hranita si nitel hulpava, bucurie artificiala. Si totusi, dedesuptul inflatiei de voie buna generala, Breughel.

Pe la jumatea drumului, n-am mai rezistat, ma pastea criza de bila. Am dat buzna în catedrala, cu speranta vie a unei remisiuni temporare. Dar vai! era sâmbata dupa slujba si o hoarda de japonezi tzacanea din aparatele de fotografiat în nestire, de parca n-ar mai fi vazut sacristie în viata ei.

Va asigur ca în astfel de momente zenul nu face doua parale gaurite. Cu exasperare, am dat sa ies, stergând perimetrul pe strazi dosnice.

Mare prostie! Dupa coltz, ma astepta ghettoul etnic, cu abur gros de sarmale, stergare înfioratoare cu maci violeti (?!?) si, le pompon, Maria Ciobanu care ragea în boxele de la caluseii în care copii arieni nestiutori de urât îsi faceau de cap.

Am crezut ca mor.

La spartul pietei, un nene din Ialomita, cu caciula de oaie brumarie trasa smecher într-un pesh peste un început de calvitie si uitatura fioroasa, bombanea în gura mare, rezumând dezastrul de imagine publica: "Ai dreacu' zgârciti, nemtzii astia, nu scoate banii nici da sila!"

Sila. Le mot était lancé, la messe était dite.

Ce-or fi înteles strasburghezii din vicleimul asta barbar e cu totul alta poveste, care nu-mi apartine, din fericire.

PS: Aici ia sfârsit însemnarea calatoriei mele cu trebi diverse. Urmeaza, mai pe dupa-masa, viitura de alte chestii, sur mesure si raspunsuri îndelungi la cititori, scrise frenetic pe o cursa de întoarcere infernala.

Vineri: Citizen Viagra

Pe LCI, Jacques Julliard, de la Nouvel Observateur: "La rupture tranquille, c'est comme l'eau en poudre."

Sloganul lui Sarkozy, "la rupture tranquille" e, într-adevar, un disonant nonsens. Nu e un slogan de presedinte, ci de prezidentiabil, ceea ce e cu totul altceva.

Evident, avem de-a face cu o aberatie circumstantiata, nascuta la pleazna dintr-o monstruoasa coalitie conceptuala. Pe de o parte, "ruptura" necesara (într-atât bilantul lui Chirac e oarecare), dar oarecum inoportun enuntata (într-atât asteptarile electoratului ca ea sa vie dinspre dreapta sunt discutabile). Insa "ruptura", fie si la nivel de fonem, implica socuri, trambalari si drame.

Prin urmare, imaginatia fertila a publicitarului grabnic chemat în ajutor pe bani grei, i-a înfipt în coaste un rateu de toata frumusetea, aparent menit sa calmeze spaime înca neexprimate articulat. Epitetul "tranquille", în spetza, într-o reîncalzire lesioasa a genialului slogan de campanie din 1981 al lui François Mitterrand, "la force tranquille".

Gaselnita de mare clasa a bagabontului de Jacques Séguéla, "la force tranquille" le avea pe toate. Suflul hugolian (" Je suis une force qui va!") si calmul patriarhal al linistii chemate drept din paginile Codului Civil al lui Portalis. Rezulta un personaj de legenda, "le bon père de famille", ca raspuns la temerile Auteuil-Neuilly-Passy legate de aparitia vreunui nou Tatuc. Bunul paterfamilias care urma sa aiba grija de la Maison France, în lipsa electoratului plecat în perpetua vacanta socialista, sa ude florile si sa deie pisicii de mâncare la vreme. Coerent pâna în maduva oaselor cu un program tiers-mondist si naiv, ce propunea (si s-a tinut de cuvânt!) crearea unui Minister al Timpului Liber, la sugestia unei anume Ségolène Royal.

Ca n-a fost asa, asta e deja istorie.

Spaime mai sunt si acum, de data asta ale "poporului de stânga", stupefiat de posibilitatea ca, în sase luni de-acum încolo, Nicolas S. sa guverneze Frantza cu pistolul electric.

Risc o prognoza hibernala si iaca, scriu apasat ca dreapta va pierde. Pentru ca înainte de a se duce la vot si chiar de a-si face o idee despre cine, ce si cum, oamenii sunt sensibili la sloganuri, nu la explicatii pline de cifre, procente si note de subsol. Iar din punctul asta de vedere, fie-mi iertata licenta, cel al lui Nicolas S. aduce rau de tot a disfunctie erectila.

Joi: boema sabotata

Astazi, posibil din cauza cetzii, probabil din cauza haului circumstantial, as fi vrut foarte tare sa petrarchizez. Din lipsa de recuzita, eram chiar dispusa, la o adica, sa rimbaldizez, ceva de genul : "Je m'en allais, les poings dans mes poches crevées..."

Din nefericire însa, un loc blestemat ca asta nu te poate ajuta cu nimic, întrucât orice ar avea legatura cu ceea ce se întâmpla aici nu poate purta decât pecetea derizorie a diminutivului. De unde avem nu "caldura", ci "caldurica","mâncarica","aventurica","fleurtzel" (vai de mama lui si ala si rapid esuat prin grija mea calvinista în astfel de situatii), "dialecticica" si "expertizuca".

Amatori de spleen nemasurat, de overdoze de Sturm und Drang si de coclauri metafizici, abtineti-va de a vizita orase din astea. Face rau la teleologie.

Partea buna e ca într-un asemenea cadru, te misti, paradoxal, usor. Partea proasta e ca te plictisesti fara masura. La preuve par trois, sindromul Pickwick loveste fara mila taman în mijlocul dezbaterilor tehnice cu experti din exterior. Primii adorm ibericii, secerati la ora siestei, dupa care rusii, fara îndoiala dintr-o ucigatoare lipsa de interes fata de drepturile omului si în final si eu, dintr-un sictir planetar si atavic.

De asemenea, constat ca m-am nenorocit. Nu mai pot sa interactionez absolut deloc cu delegatia belgiana, deoarece ma bufneste râsul ca proasta-n târg, întru amintirea plina de duh a unui "experiment gresit".

Intr-o seara ca asta, în care am de ales între Nicolas Sarkozy de Nagy-Bocsa, descusut temeinic de Arlette Chabot pe France 2, un documentar despre dinamitorii chinezi si doua meciuri de hochei, închid televizorul si visez.

Visez la ceea ce stiu sigur ca o sa am într-o buna zi: moara mea provensala cu ziduri groase, de piatra de râu galbuie si o presa de ulei de masline în mijlocul bucatariei, cu cotto peste tot în loc de dusumea si tufisuri electrice de lavanda la intrare, cu o masa lunga si veche de culoarea mierii si cu ceramica toscana pe pereti.

In visul asta al meu, miroase a cafea si a pâine calda.

Miercuri: baroce & razlete. Zi plina

Cu noaptea-n cap : François Hollande, pus la zid de Françoise Laborde (o aparatchika în toata regula), în "Les quatre vérités", pe France 2, de data asta: "Ségolène se propose d'intéresser les Français!"

Bine, dar francezilor chiar le pasa, tura asta. Adeziunile la PSF via Internet explodeaza constant, semn ca doua transe ale piramidei demografice, traditional apatice (25-35 /45-55) misca zdravan.

Va jur, daca femeia îsi rupe gâtul în aprilie, va fi numai si numai din cauza geambasului asta cu obraji caramizii si nefiresti, de papusa.

Pe la prânz: Inexplicabila prezenta la sedinte, fie si ca observatori, a reprezentantilor Vaticanului. Frumosi de pica (eheee, Ralph de Bricassart!) sau destepti ca un proverb sunt, însa, sau iezuiti sau (gravissim!) Opus Dei, ceea ce ma face pâna si pe mine sa fiu extrem de mal à l'aise.

In alta ordine de idei, am observat ca de când flirtez în prostie cu toata lumea, dorm mult mai bine. Inca putin si daca o tin tot asa, am sa încep sa ma cred absolut irezistibila.

Pe seara: va dati seama ca n-am rezistat si-am intrat pe blog si pe mail, en catimini, tout de même. :)) Unde corespondentul meu cu derrière sucit din Bedfordshire ma anunta ca nu mai vine la Paris si ca-mi da R-V în urbea natala, spre a doua jumatate a lunii, când eu n-am sa fiu, probabil. Stiam eu de ceva vreme ca sperii moftangiii, dar nici chiar asa... sau?!? :))

Din seria "fac si dreg dar nu stiu ce"cumparat mate + calebasse+ bombilla de la Le Palais des Thés, la o aruncatura de batz de hotel. Non eveniment, néanmoins de o importanta care n-are cum sa-mi scape.

Noaptea târziu: observ reactiile la vizita-plasture a Papei la Istanbul. Piruete pline de speranta si reflexul ascunderii mizeriei sub pres (v. discursul absolut nefericit de la Ratisbona si editorialul din La Croix de ieri).

Si daca totul a pornit de la un derapaj bizantin care, sa ne fie cu iertare, suna ca nuca-n perete între bravele & augustele maxilare bavareze, nu pot sa nu ma gândesc la ceea ce s-a numit in filosofia islamica "ijtihâd", fatza de care Vatican II e scris cu litere mai fragile decât minusculele clauze de pe dosul unui contract.

Pe când un "ijtihâd" catolic, deci, cu tot ceea ce demersul implica, adica o ampla reflectie societala si pluridisciplinara, ce îmbina juridicul, eticul, retoricul, moralul, actualul si viziunea asupra istoriei, în plin Ev Mediu si anunta analizele sociologice americane ale anilor cincizeci?

Marti: "assise sur une racine de bruyère, une corneille boit l'eau de la Fontaine Molière"

Fabrice Lucchini, pe France 3, în frivola & extrem de germanopratina emisiune literara a lui Taddei "Ce soir ou jamais":

"La Fontaine n'a pas d'égo, il ne ramène rien à lui."

Aiurea. La Fontaine are ego si înca poate sa dea si la altii. Paradoxal, La Fontaine îl anunta pe Legislatorul lui Rousseau. Ar putea chiar spune, cu doua degete pin butoniera, ca Flaubert (cu care împarte false modestii stilistice): "Le Législateur, c'est moi!"

Lucchini se da mare. Genial e, însa, Fernando Arrabal, de o finete absolut delicioasa si care înca mai poate sa se mire. Proaspat!

Jean d'Ormesson, profil de conetabil, grand seigneur XVIIIe. Ma întreb, totusi, cât o sa mai dureze. Semne imperceptibile de zahariseala, înca tinuta-n frâu. "J'ai fait rentrer Yourcenar à l'Académie Française." Pfft. Stop flattering yourself.

Taddei vs. Pivot, paralela curge de la sine. Care-o fi mai bun, mai eficace, mai coerent?

Pivot îsi punea invitatii la grele cazne. Ii tragea pe roata, trântindu-le de regula un pupitru sau o masa de placaj inform de la brâu în jos. Ii descosea cu sadism. Se uita pe sine vorbind, uneori aiurea.

Taddei îi insira pe o canapea, ca pe sardele, întreaba extrem de putin, îi lasa aparent în pace, sa o ia razna cât or pofti, câteodata toaca atunci când lucrurile par a exploda dintr-o clipa în alta.

Preferabil? Da. Diferenta dintre amfitrion si comentatorul de meci.

Luni, calatorului îi sade bine cu drumul (brevia)

Pe cursa de Paris de luni dimineata devreme, copiii româno-canadieni care se înjurau cu spor(t) în englezeste si ragetele lor fericite, în momentul în care au dat cu ochii de Tour Montparnasse : "OMG, the Empire State Building!"

Pas si vite, jeune homme...

Strasbourgul, într-o ceatza groasa, de pâsla. Pe la Gallia, pe pod, nu mai stii daca esti acolo sau la Bruges. Undeva, pe la 1830.

Idei imbecile ale Primariei din urbe: lumina de culoarea lavandei (?!), pe anumite strazi. Pe ceatza, parfaitement glauque. Unde dumnezeu e Jack Spintecatorul?

Oroare absoluta, se poarta iar imprimeurile fauve. Strada se umple brusc de putanele cu copiii râzgaiati de rigoare. Din spirit de fronda, o sa-mi scot din dulap toate tunicile col Mao.

Negotium: predoslovie

Tocmai ce-am venit, pus jos boccelele, desfacut pachetele cu carti (Blissett, comandat la Seuil, plus Littell si alte chestii minore), haleluri de beizadele si alte itemuri de bunuri si industrii culturale.

Parc-as fi plecat de la Bucuresti acum un an, într-atâta timpul n-a mai avut rabdare. Am scris monstruos de mult, probabil direct proportional cu plictiseala unui oras mort si fara suflet.

Le gasiti aici pe toate, pâna la sfârsitul week-endului, nu de alta dar miercuri iar plec, de data asta la Paris (fara romglezi, morti de frica sau lene în ultimul moment, ceea ce e admirabil, nu? ;)), dupa care Aquiu si cu mine o întindem cu nerusinare vreo trei zile la Helsinki, la o conferinta unde o sa se bea demential de mult, probabil, iar eu o sa ma uit si sa sting lumina ;)) Food for thoughts, while I am absent.

Si da, Aquiu si cu mine suntem ispravnicese, polcovnice de bloguri pe la Inalta Poarta, n-a fost tzeapa :))

Sa-i dam drumul, deci. ;))