Ruşine!
Aflu din ziare de intenţia unui grup de mujici nemernici de a demola Pasagiul Victoria, sub pretextul că este mai cu bulină decât altele: o enormitate, criminală.Deşi presa din Românica este ce este - şi anume înduioşător de tembelă, de foarte multe ori - amănuntele sunt suficient de credibile: desantul penibil al unor băieţi de băieţi şi, mai ales, cretinismul previzibil al poliţiei. Care, după un simulacru de legitimare i-a lăsat să plece acasă, pur şi simplu.
***
Moment în care eu vreau să vă aud pe voi, care tot treceţi pe-aici de plăcere sau de zarvă - în momente din astea, chiar nu mai contează- şi se presupune că citiţi şi măruntul sertar de Passagenwerken:
Vi se pare normal ca din voia unor analfabeţi cu Maserati Bucureştiul să devie Beirut, pe timp de pace? Vi se par normale porcării constănţene în capitală?
Asta vrem?
Şi dacă nu, nu credeţi că putem încerca să schimbăm ceva?
Aştept idei, propuneri, înjurături, comentarii. Chiar dacă perioada e creuse, prin definiţie.
O să văd şi eu în funcţie de asta -deşi nu-mi fac iluzii- cine suntem cu adevărat: să nu vă fie cu supărare răsteala. Dar unele lucruri se mai simt şi în carne, nu-i aşa?
Ataraxia ar însemna interzicerea oricărui drept de bun simţ de a mai denunţa, de a se văicări, de a da vina pe alţii. Şi acceptarea implicită - cu oribila frază asta e!- a unui viitor faţă de care Gattaca e mic copil.
Aşadar?
Vi se pare normal ca din voia unor analfabeţi cu Maserati Bucureştiul să devie Beirut, pe timp de pace? Vi se par normale porcării constănţene în capitală?
Asta vrem?
Şi dacă nu, nu credeţi că putem încerca să schimbăm ceva?
Aştept idei, propuneri, înjurături, comentarii. Chiar dacă perioada e creuse, prin definiţie.
O să văd şi eu în funcţie de asta -deşi nu-mi fac iluzii- cine suntem cu adevărat: să nu vă fie cu supărare răsteala. Dar unele lucruri se mai simt şi în carne, nu-i aşa?
Ataraxia ar însemna interzicerea oricărui drept de bun simţ de a mai denunţa, de a se văicări, de a da vina pe alţii. Şi acceptarea implicită - cu oribila frază asta e!- a unui viitor faţă de care Gattaca e mic copil.
Aşadar?




13 taclale:
Semnez protest cu adresa si serie buletin, daca initiezi unul. Dar poate ca e doar un zvon prostesc, desi nu ne mai mira nimic !
Maaax, fix asta era ideea. Doar să mă gândesc cum e mai bine de făcut.
Impotriva porcariilor constantene si a altor porcarii similare s-au mai ridicat si altii, si cu succes! Nu e chiar o lupta cu morile de vint - sintem mai multi:)
Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă - www.humanism.ro
Pentru mai multe detalii si mai multe contacte ma gasesti oricind pe privat, plus: S. este inrudita prin alianta cu cei de mai sus.
Klara, ştiu de S. Fiindcă ne ştim cu S. de vreo - huh- cinşpe ani? :)
Am să dezvolt ideea, îmi tremură sufletul de nervi şi sunt harcea-parcea. Şi da, vorbim NEAPARAT!
Nu voi sa te descurajez, dar cu niste arhitecti al caror sediu e fix cea mai monstruoasa cladire din oras, nu prea vad pe unde scoatem camasa.
Anything. Anytime. Anywhere.
Mail.
A: De fapt, UAR are deja un proiect legat de Calea Victoriei, dar inexplicabil de puţin impact vizavi de chestia asta.
Porcăria majoră este că suntem într-un an electoral, lucru care ia minţile tuturor. Cum spuneam, nu-mi fac iluzii, măcar informaţia să circule.
Vera: Va trebui să ne sfătuim, indeed.Mă gândesc, deocamdată adun şi eu feedback.
Cum sa demoleze pasajul Victoria??? Chiar daca a devenit mult prea comercial, e inca o oaza interbelica in consumatorismul postmodernist.
Membrii mai multor ONG-uri ar putea fi de gasit pe grupurile
http://groups.yahoo.com/group/Bucuresti/
http://groups.yahoo.com/group/Consiliul-Cetatenilor/
Informatia despre articol a ajuns deja la unul dintre ele.
Stiu ca au mai organizat mitinguri, proteste, dar fara prea mare vizibilitate in presa (care, deh, e atenta la altele, se face ca nu vede...) si, mai ales, fara o participare semnificativa a bucurestenilor...
Dar poate ca lucrurile se pot schimba, ar cam fi timpul.
Cred ca acestea ar putea fi de folos:
http://www.asociatiabucuresti.ro/
http://www.casecareplang.ro/ , blogul http://salvatibucurestiul.wordpress.com/ , poate si Grupul pentru Dialog Social http://www.gds.ong.ro/
Ok, e cu bulina, excutati lucrari de consolidare, nu demolati una-doua. Daca faceti petitie, semnez si eu!
Nu credeti ca ar fi mai indicata o petitie pentru a face din Calea Victoria un monument istoric?
I se poate acorda, in Romania, acest statut unei strazi? Sau exista un alt statut, echivalent cu acesta, care nu ar mai permite unor asemenea marsavii sa se intample?
Imi imaginez ca e nevoie de un munte imens de hartii pentru a realiza asa ceva (repet, daca se poate). Dar ar fi preferabil, pentru ca imi imaginez ca acelasi lucru se poate intampla in multe alte locuri.
Iar poate cea mai buna idee ar fi modificarea acestei aberatii legale unde un monument istoric construit pe o zona protejata construita poate fi demolat.
Desigur, si un protest e o idee foarte buna. Orice inseamna scosul mainilor din buzunar, pana la urma.
azi ma intorsei din cele strainataturi si dupa portia de greturi la contactul dur(nu te radea) cu tara muma, ma intreb si eu ca tine, cum dreaq aia pastreaza si un ciot daca a reprezentat ceva in istoria lor, iarai noi buldozerim tot? am trecut la intoarcere prin sarmizegetusa si, frate, o mizerie si o jale acolo de te sparii. in loc sa-l fi facut loc de pelerinaj ca la moastele sfintei parascheva. ca japonezi dispusi sa dea banii pe toate alea am vazut destui. si cretini cu maserati pe acolo n-ai sa vezi, nene! ooof! pup,g.g.
Trimiteţi un comentariu