Contrajurnal indochinez - 19: Ză lucru khmerilor...

Plecarea din Phnom Penh e pe măsura întregului segment al hagialâcului - grăbită, aglomerată şi lirică.

Şi e un lucru care ne poate mira, pentru că nu ne aşteptam la una ca asta.

Bugetul e micşorat drastic, dar asta nu trebuie să aducă niciun fel de suspin. Ce e dat, e dat cu spor şi din suflet; ăsta e amănuntul cel mai important din toate.

Ca peste tot în Indochina, oamenii şi mai ales întâlnirea cu ei, îţi dovedesc în permanenţă diferenţa şi restul dintre călătorie de plăcere şi hagialâc de soartă.

Două luni mai târziu de-atât, rezistă şi recunoştinţa imposibil de şters pentru un lung şi emoţionant şir de circumstanţe care m-au trimes acolo. Dar şi dorinţa simplă, nebunească şi probabil înduioşătoare, de a da la schimb un număr de ani personali.

***

Un număr de ani personali pe o verandă la Vientiane sau sub un şopron din Luang Prabang.

Un număr de ani personali, agale şi pe sub bolţile de la Angkor.

Un număr de ani personali pe îndelete la Bangkok, pe care tare l-am mai nedreptăţit până acum. Din prea mare poftă - nu ştiam că fericirea poate da aerofagie narativă, tenez.

Ca toate aceste lucruri să fie posibile însă, e nevoie de construcţie răbdătoare şi îndelungată. Dar ar fi plicticos să facem din Serai hanamachi monocord. De aceea, după omagiul cuvenit Insulindiei şi celuilalt oraş al îngerilor de pe faţa pământului, o să încuiem o vreme toate lucrurile astea asiatice sub un văl de mare linişte.

Să nu se piardă, să nu spargă, să nu rămână fără rost.

Alte destinaţii aşteaptă, după colţ. Iar amănuntele diurne conspiră.

Important e să vrei. Şi să crezi. Şi în fine, să te hotărăşti.

Chose faite, sans retour. Şi ţineam să spun asta acuma, fix înainte de ultimele două staţii ale drumului repovestit şi lămurit, atât cât ne-a lăsat soma şi dus mintea.

Care drum se ştie - e mai important decât orice altceva. Şi chiar decât sinele, uneori.