29 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 89: Heh, ce credeati?

Tocmai ce anuntasem ca o sa lipsesc vreo cateva zile, doar ca sa sporesc tensiunea dramatica - netul merge ca naiba ghem pe Ko Lipe, e Phnom Penh fashion'd si mai scump decat o concesiune de bolgii.

Dar la chestia asta nu pot sa rezist, si o sa intelegeti imediat si de ce:

Intr-o luna aproape incheiata de zile n-am avut onoarea sa aud vorbindu-se romaneste. Departe de a fi suferind, egoul s-a bucurat de senzatia perpetua a unei conquiste. Iar pentru Lipe, ma pregatisem mental cu si despre une sorte de saine eclipse: pentru ca, tinand cont de greutatea cu care se ajunge aici - avion sau trem, plus taxi sau microbuz, plus salupa sau feribot - este absolut de rigueur sa te simti la capatul lumii civilizate.

***

In plus, this is a not so high season, cum mi-a explicat in rabdari muierea de la receptia unui complex hotelier plin ochi de suedezi, malay si alte natii destul de previzibile, vrand probabil sa descrie rastimpul languros dintre coca turistica si abandonul usor melancolic al musonului ud.

Ceea ce explica probabil de ce la sosire nu ne-au intampinat defel barcile tiganilor marii - sau chao lee - care de obicei te transfera de pe salupa pe tarm pentru o mizerie de 50 de bahti, trebuind sa ne descurcam ma foi de facon fort hussarde et absolument charmante si vous me demandez mon avis.

Impresia de abandon si de anomie amabila, confirmata de o lunga si destul de chinuitoare pentru glicemii plimbare de-a lungul si de-a latul insulei dupa cazare: cam ca in Tren de placere, asa. Peizajele insa, fenomenale - azi am avut zi fara poze, de o nesimtire estivala absoluta, soit dit en passant.

Zaza congaie la capatul lumii si foarte fericita cu soarta proprie.

Dar ar fi prea simplu.

***

Naiba m-a pus ca dupa masa de seara de la paiota chao lee sa ma duc dupa vesti la Pooh's internet booth?

Sans doute. Pentru ca nici macar nu ma asezasem bine sa-mi desfac posta, ca aud in dreapta mea: Pisi, cat dracu facem pana la Lagkawi?

In cel mai curat pidgin bucurestenesc, va jur pe crucea satului si trei scuipati pa dasupra, heh.

Scrie-aci, draga, fo ora juma'.

Insa Ea are un dubiu, clasic: o fi scump, maica?

Eeei, si tu acuma, parca mai conteaza?

Recunosc: m-am frecat la ochi, m-am ciupit de nas ca sa fiu absolut sigura. Romaneste turuiau, pana au sters-o repede - pacat, i-as fi descusut pe indelete - bombanind ceva despre prosoapele de la otel.

Pas assez frais, semble-t-il. Futu-i mama, si platiram o galagie da bani.

Ah, mon bon Messire, tout fout le camp. Y se lo repito: aicea suntem chiar la capatul lumii, heh.
Mince alors. Zen, vous dis-je.

28 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 88: Chiul

Cred ca am crapat si-am ajuns in Rai.

Alta explicatie nu se egzista pentru Ko Lipe, in general vorbind si pentru peizajele perfecte de astazi, cu deosebire.

Asa ca... sa ma scuzati, heh: taraba de fata chiuleste nerusinat -multumindu-se numai cu biletele dela cutie - pana pe 3 mai curent. Cand se intoarce inspre Bangkok, sa plece cu muci si lacrimi - pe dinauntru si pe dinafara - din cea mai fabuloasa nesabuinta ce i s-a putut vreodata intampla.

***

Nu, nu regret absolut nimic. Si da, daca ar trebui sa o iau dela capat, as face asta fara nicio ezitare si din toata inima.

What took it so long? Heh, asta ma intreb si eu.

Pana una alta, sunt datoare vanduta - moral vorbind si cui, se stie cred foarte bine. Si stiti ceva? Asta este o fericire extraordinara.

27 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 87: Intermediara

Ajuns Bangkok, absolutely high spirited si fara nicio alta explicatie plauzibila decat starea de fericire calma a unui hagialac asiatic.

Imediat dupa ispravitul ultimelor cumparaturi pentru aventura de maine dimineata, ploaie cu spume ce anunta schimbarea de anotimp si sosirea musonului umed.

La plecarea din Phnom Penh, trebuie sa recunosc: mi s-a strans inima. Desi mal aimée, Cambodgia poate sa iti dea induiosari nenumarate. Par renfort de potage, impresia ca aici incep lucruri importante - foarte importante.

Pana acum, flerul nu m-a inselat niciodata.


***

In cateva ore, plecare inspre Ko Lipe, cu un tranzit care presupune putina indemanare intre avion, minibus si speedboat.

Undeva in largul marii Andaman, la cativa kilometri de frontiera cu Malaezia. Now that's dandy, heh.

Pentru ca pe insula nu se egzista electrica decat vreo cateva ore pe zi, am sa fiu mai sporadica. Pentru mine, e perfect: de-abia se mai aseaza niste - multe- stari.

Mari fericiri nemeritate, domnule - asta e ce cred eu despre ceea ce se intampla.

Tandari: poate pun cornul in perna nitel. Trezirea - la patru si jumatate.

PS: Atat de entuziasmata, incat m-am impacat pana si cu Khao San Road, heh.

Dincolo de Levant - 86: 96, boulevard Haussmann

...este adresa istorica a unei institutii - coloniale, fireste - aflate la jumatatea drumului dintre tripou si Inchizitie: Banque de l' Indo-Chine.

Pentru intimi si detractori deopotriva, Banque d' Indo. Ceea ce imi aduce aminte de un joc similar de cuvinte, de data asta complet involuntar. Si tot din Indiile de Est, cu nevasta cam natanga a unui guvernator ce se prezenta prin saloanele pariziene cu un ingenuu: moi, je suis d'Inde.

Il n'y a pas de dinde au menu du restaurant de Melle Van Porleng, si je ne m'abuse. Mais s'il y en avait, elle serait sans doute divinement cuisinée.

Restaurant care se gaseste in fostul sediu al Bancii, proprietate recuperata a clanului Porleng dupa un exil parizian de vreun sfert de secol. Si restaurata in rabdari de chinez de Van, cu ajutorul arhivelor coloniale de la Aix-en-Provence.


***

Rezultatul este uluitor. Spre deosebire de unele stabilimente similare care nu au decat fite, carciuma asta are farmec si tinuta: Van stie ce e aia bucatarie frantuzeasca adevarata si mai stie si ca asa ceva nu se amesteca niciodata cu alte feluri de mancare.

Dar ca permite si primeste din plin subtile intarsii locale: filetul de vitel cu sos de cafea si piper de Kampot e unul din exemplele cele mai izbutite; si alegerea mea entuziasta de aseara. Gatit absolut dumnezeieste, cu pommes duchesse pe langa si haricots verts.

Pe langa si in mod exceptional, un Martini bianco - sigur ca stiati, de pe puntea lui Le Tasse - absolut inofensiv. Si la urma, une crème brûlée aux framboises: nu e nevoie sa mai explic, am impresia, este absoluta.

La grande classe. Et un service un peu artificiel - car timide - mais chaleureux.

Daca ajungeti aici, nu stati inautru: iesiti pe terasa de la etaj, in amurg. Cine stie, printre crengile de Plumeria si la lumina rosietica a lumanarilor de pe balustrada, poate o sa va simtiti la fel de fericiti ca si mine.

***

Preturile? Un scandal pentru uzul locului - unde rar se mananca pentru mai mult de cinci dolari - dar o pomana inconstienta pentru europeni. Treizeci de coco, bautura si bacisis revoltator incluse.

***

In birja de intoarcere, m-am pomenit ganditoare, dupa asa o seara de contraste.

La Phnom Penh, zoaiele si rusinea nu sunt unde credem, in mahalaua de la Boeng Kak.

Cea mai rusinoasa cladire din oras nu e bordelul cu neoane de un roz virulent de langa paiota care vinde happy pizza, adica aluat cu ganja.

Ci Ambasada Frantei.

Am dreptul genealogic sa spun asta.

Dincolo de Levant - 85 : Izbelistea cu criteriu si sistem

Dupa o dimineata neobisnuit de altruista - desi asta poate suferi importante si necesare nuante - am simtit nevoia unei feroce frecari de menta pe cheiul Sisowath, coloana vertebrala a orasului.

Asta cerea neaparat o farandola de egotisme bine temperate si ascutirea nu a luptei de clasa - ci a simtului de observatie.


***

Desi zarva nestapanita, infantila si cu neputinta de oprit a samlorgiilor poate exaspera - pe buna dreptate - pietonul, il faut absolument s'en faire une raison. Am fi probabil mai putin cinici si agresivi in reactii, daca am sti de pilda ca pentru unii din ei mopeda pe trei roti cu prelata e singurul domiciliu fix. Ca sa afli asta, e suficienta o plimbare mateina si semi-nocturna - Phnom Penh adoarme, cel putin teoretic pe la vreo zece si ceva - si sa ii vezi cum dorm pe capra, cu patura trasa peste ochi, a splendida si statuara nepasare.

Tot asa, pe chei cersitul e un fel de sport national, la care se dedau indivizi de ambe sexe si toate varstele. Nu judecam, pentru ca stim foarte bine: cersitul este o nobila traditie vedica, spalata de pacate de lucia saracie a locului.

E insa bine sa alegi pe indelete cui strecori cate o hartie de un dolar - desi Camboxa are moneda nationala, nimeni nu vrea rieli decat ca insulta sau rest de nevoie: invalizii au preferinta mea absoluta - unei vieti grele i se mai adauga si un betesug, de cele mai multe ori ascuns cu o pudoare induiosatoare dedesubtul unor zdrente fastuoase.

Distractiva e si contemplarea curvelor locale, mai ales in ipostaza atat de previzibila a insotirii rabdatoare cu cate un contabil farang cu balamale foarte purii. Ati crede? Muierile astea sunt un amestec aproape imposibil de comert si mamosenie - niciodata botoase, intotdeauna cu vreun servetel la indemana cu care sterg in miscari experte si nici macar starnitoare sudoarea acra de pe fruntea clientului.

Dialogurile sunt mormaite si, evident, sumare: dar nice nu e nevoie de mai mult, intr-un astfel de loc al izbelistei cu criteriu si sistem.

Love you, love you long time, heh.

Sau ma rog, macar pana la colt.


***

Treaba devine considerabil mai urata, atunci cand sesizezi primele fisuri in tablou. Fetita dragalasa care iti vinde flori proaspete - si tu iei, pentru ca te topesti ca proasta - este invariabil asteptata la coltul strazii de un grostei care ii reface implacabil calabalacul si ii lasa o mizerie.

Si mai grav, unele ONGuri care se folosesc de nenorocirea asta omniprezenta pentru a ne oferi tristul si sumarul spectacol al unei exploatari. Adineauri, pe terasa unei cafenele oarecare, trei amarati care incercau sa vanda carti, infasurati in trei tricouri identice: un oenge care chipurile asista copiii bolnavi de SIDA.

Cum ii asista? Lasandu-i sa munceasca ilegal prin oras, la ore scandaloase, cu o munca de sclav.

Rusine: sau cum se spune in Asia, same same - you lose face.

Et alors?

***

Atunci, pentru ca ai vrea sa ii iei pe toti acasa si stii ca nu poti, comiti un act de delicioasa lasitate, din buricul unei bolgii.

Te duci sa halesti la restaurantul duducai Van. Vizavi de Posta Centrala, heh: imediat povestim.

26 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 84: O slujba coloniala

Foarte frumoasa si cu o economie aparte, bucura si clateste sufletul doua duminici din luna la Phnom Penh.

Ca sa ajungi la ea, insa, e o intreaga aventura: si asta pentru ca niciun vizitiu tocmit nu are sa stie din prima unde sa te duca. Ca de obicei, indicatiile dihaniei fusesera extrem de sumare - si asta face parte din farmecul unei sederi cambodgiene, imi pare - si a trebuit bantuita cu mare atentie, din prima, zona din spatele partii extrem- septentrionale a bulevardului Monivong, dincolo de pod si inspre autostrada.

Si asta pentru ca totul se intampla in conditii foarte putin conventionale: parohia Saint-Joseph reprezinta pur si simplu o capela minuscula din spatele manastirii carmelitelor de clausura.

Asta este, vom vedea imediat, o remarcabila lectie de supravietuire.


***

Niciun semn exterior nu distinge gardul de ciment pe jumatate sfaramat de restul acareturilor de pe ulita, de nu ar fi relieful unei cruci pe jumatate roase de vreme.

In fata, resturile impozante si leproase - un farmec nebun si o poveste dramatica, prea usor de ghicit ca sa nu te rascoleasca - ale carmelului. Si doua constructii mai noi: in stanga si la primul etaj, slujbele englezesti si coreene, mai frecvente - franceza pierde constant teren. In dreapta si la al doilea nivel, intr-o sala de sport cu aer de moschee - din cauza rogojinilor pe care suntem poftiti sa ne asezam turceste - slujbele frantuzesti bilunare.

Asta sunt lucruri pe care va trebui sa le aflati pe cont propriu. Suntem in Cambodgia, inca o data: ceea ce scrie pe usa nu se potriveste cu ceea ce se intampla inauntru. Pentru 90% din calatori, probabil, un amplu motiv de exasperare: pentru mine - o mirare perpetua de atata perspicacitate a humorului second degré.


***

Nu suntem nici macar zece oameni, intr-o sala ce ar putea cuprinde pe putin inca doua sute. Pantofii sunt lasati la usa: o slujba desculta, de o neobisnuita maretie, desi microfonul nu functioneaza, iar vocea parintelui e foarte nesigura si slabita de varsta.

Desi probabil asteptata pe foaia asta, capela coloniala e inchisa de ceva vreme. Cu bani foarte putini, reparatiile pot dura inca un an si ceva, poate doi.

Nu, nu cred ca trebuie sa va fac un desen despre hatarul caritabil. Am sa spun doar atat: suma cu care se repara si consolideaza o fatada in tara Cambodgia este ridicola.

Votre nom, ma fille? intreaba incurcat preotul - domnii de la ambasada au lasat cate doi dolari de caciula la cheta: o mizerie.

Mais voyons, mon père, ce n'est pas important. Dieu reconnaîtra les siens.


***

Ma bucur ca a iesit asa: in special pentru ca am reusit sa implinesc intentia de rugaciune a noptii de Inviere de la Vientiane.

Care era pentru foarte multe lucruri si pentru - e drept, mai putini - oameni. Dar cu totul si cu totul in mod aparte pentru monseniorul Vladimir Ghika. Unii stiu de ce, dar nu amanuntele au importanta acum.

In momentul in care am aflat ca intentia de rugaciune a zilei de astazi era pentru cei deportati, am stiut ca asta este singurul lucru legitim de facut.

Din cauza asta si in duminica asta khmera, trei ganduri intelepte care nu sunt ale mele - eu nu sunt atat de buna la suflet ca beizadeaua asta veche si crucificata:

Heureux ceux qui cherchent car ils ont déjà trouvé et ils trouveront deux fois.

Soyez heureux les uns par les autres.

Ce qui est noble est souvent timide parce que dépaysé.

25 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 83: Principiile imprevizibilului

Phnom Penh: in o mie de ani nu mi l-as fi imaginat asa, trebuie sa recunosc. Fireste, fiind vorba despre o capitala - a cui, asta ramane inca de discutat, vorbind despre un teritoriu care are obiceiul fermecator si cinic de a-si schimba denumirea din vreme in vreme - toate metehnele provinciei se vad marite substantial.

Smecheria khmera, aproape complet anesteziata la Battambang, de pilda e aici una dintre aceste mari micimi umane nemaipomenit de reprezentative, cu si despre.

Altfel, un oras atat cat trebuie de agreabil si du reste, si dupa cum bine stim, cu acea imprescriptibila melancolie des grands mutilés.

Ca si Bucurestiul, de-altfel... si ca si atatea altele.


***

Mais, il y a un mais...scrisesem acum cateva zile intr-un bilet la cutie ca o calatorie cambodgiana te obliga sa iti revizuiesti zdravan bazele teoriei relativitatii. Nici nu stiam cata dreptate aveam: pe o scara de la 1 la 10, Phnom Penh se afla probabil la nivelul 455, heh.

Rareori mi-a fost dat sa vad atatea lucruri zguduitoare si abjecte sadea, in mai putin de douasprezece ore.

Si rareori am fost mai putin apta sa fac triajul dintre ele ca astazi.


***

Dementa a inceput inca de la sosire, cand un minut de neatentie al samlorgiului ma lasa nu la Guesthouse nr. 9 - cum am crezut ferm pana acum un ceas, injurand soarta printre dinti din ce in ce mai rau si o sa intelegeti si de ce, numaidecat. Ci la cincizeci de metri mai jos pe strada, la Guesthouse nr. 9 sister.

Dar evident, scris mic de tot: la 40 de grade la umbra si intr-un oras in care numaratoarea cadastrala a strazilor seamana cu seria lui Fibonacci, ei bine - ce sa astepti de la calatorul idiot si nestiutor?

Intre cele doua stabilimente - un judet distanta din punctul de vedere al nivelului, dar heh - cand la receptie ti se spune ca ai ajuns unde se cade - et pour cause - si tu esti cu glicemia zero, taci din gura si iei cheia.

Nu?


***

Seara, constat ca sculata din somn cearsafuri neschimbate de cel putin o luna - in consecinta pline de ehrm... lucruri si pete ruginii pe podea. Bun, de-ajunseram la Victoria Romana, poate e vremea sa ne mai gandim o data, heh.

In momentul in care in baie si-a facut aparitia primul soarece insa, ceva s-a spart. Thanks, but no thanks: nu ma deranjeaza sa umblu prin jungla, dar asta da - e prea mult.

You lost face, le-am spus - pe un ton de gheata pe care nu mi l-am mai auzit niciodata pana acum - la receptie, plecand fara niciun alt comentariu.

Si evident, ca in filmele cu prosti, la adevaratul otel al adevaratei mame Omida se umpluse, estimp.

Slava domnului, la Pho Paris au cearsafuri scrobite. Desi da, farmecul pirateresc s-a dus pe pustii.

Oare cum se face ca in Laos nu am vazut niciun fir de praf, niciun bob de mizerie, nici macar in locuri fara nume pe harta?


***

Sbei tuoi, sau teatrul umbrelor, heh. Aiurea: asta scrie pe bilet, dar odata ajuns in sala ti se spune ca programul se schimba de la o saptamana la alta. Si ca astazi, de pilda ne scuzati dar o sa aveti parte de un spectacol de tobe.

Foarte interesant si chiar cu o poema aparte - ati fi crezut asta? eu nu.

Altfel, fioroseniile stradale de rigoare - khmerii sunt mult mai agresivi decat vecinii lor thai, asta e clar - se pot ocoli - iata un sfat bun si probat cu indestulare - foarte simplu: evitati sa faceti eye contact cu absolut oricine va propune absolut orice din mers - si o sa vi se propuna foarte multe, heh.

Nu raspundeti niciodata la intrebari cretine de genul: what is your name, where are you from, in acelasi context.

Nu aratati niciodata frica, nervi, jena: ci o placiditate cu totul si cu totul bovina daca e nevoie. Au pire, ils vont croire que vous avez pris trop d'opium - ce n'est pas votre problème.

Am devenit foarte buna la jocul asta, habar nu aveti voi. Stiu cel putin o jumatate de duzina de oameni care se mira: da, despre mine e vorba in propozitie.

Eu - impavida, heh.


***

Phnom Penh, oras sedimentar - asa cum altele sunt tentaculare. Cu performanta remarcabila de a adaposti trei cladiri cu acelasi numar, pe aceeasi strada: o cursa de samlor este un delicios infern postal, inca o data si daca mai era nevoie.

Sa ne suparam? Cum dumnezeu sa te superi pe asa ceva?

Mai ales dupa ce ai vazut cu ochii tai ce a mai ramas din manastirea carmelitelor de clausura.

Asa ceva iti taie cheful de a mai judeca.

Prin urmare va rog, luati alineatele de mai sus cu dramul de sare al amanuntului simpatic de calatorie naroada.

Adevarul este in alta parte: nu in fandacsiile hangiilor de mahala. Dar despre asta - maine: allons, sa facem un dus.

24 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 82 : O zi foarte feroviara

De dimineata, o sublima plimbare de doua ore cu nori - sau trenul de bambus, ce va trebui povestita pe indelete.

Din goana relativa a birjei pe trei roti: o inmormantare vesela si o nunta trista, un meeting Funcinpec in plina jungla si intr-o liniste de apocalipse. O discutie de un sfert de ceas cu un veteran al Legiunii Straine - mais tu as chaud, mon petit - de la care am aflat ca in Cambodgia se egzista trei anotimpuri - chestie pe care o stiam, dar crezusem ca se joaca Dihania - si o vizita de o ora si jumatate la Wat Ek Phnom.

***

O prima intalnire cu nuca de cocos proaspata - ma foi, c'est pas terrible - si o sedinta de divinatie in curtea templului facut tandari: de data asta cu un betigas varat de trei ori peste crestetul capului - uaf, vedeti ce urata si grea e viata fara poze? - si intre paginile unei terfeloage legate cu sfoara.

Cica sunt mana sparta, asa scrie acolo: madame good, good, good, gives money all the time; heh, mie imi spui?

Pana una alta - erau trei, cat doua caiete studentesti puse unul peste altul- le-am dat zece coco si roiul inspre scoala.

***

Dupa amiaza, lunga plimbare pe strazile dosnice, in cautarea fantomelor feroviare. Din ele, nu mare lucru inca vizibil: triajul garii fantoma poate sau nu sa fie descuiat - azi nu.

Dar pot sa certific: la fel ca la Hiroshima, ceasul garii a stat definitiv la orele opt si doua minute.

Probabil la un moment dat al Anului Zero, adica 1975.

Tot la opt si doua minute, dar maine dimineata, plec si eu spre Phnom Penh. Deocamdata, insa, e timpul sa ma reintorc la Villa, pentru o cina asa cum se cuvine. Macar atata, daca loc nu -mai- gasiram.

Dincolo de Levant - 81: Ceea ce Pierre Loti a uitat sa ne spuie...

...este ca o prima vizita la Angkor poate fi o experienta de o intensa si imaculata senzualitate.

Scriu bine imaculata, pentru ca in ciuda puzderiei de cotloane dedicate special vectorilor creatori linga si yoni - si care le fac, du coup, foarte nervoase si simtitoare pe studentele sud-coreene venite cu treaba, senzatia depaseste nivelul circumstantei nocturne, balamucului cu sentiment redus si rasfrant inspre propria persoana.

Ezit chiar sa spun ca am -deja- amintiri de la Angkor: ceea ce se intampla acolo nu e gandit pentru oameni, si deci, e greu de luat cu sine, acasa.

Nu pentru oameni, deci: ci pentru zei.

***

Sigur, acum e momentul in care ar trebui sa deviu rabdatoare si didactica si sa va povestesc, de pilda, cum intreaga conceptie de ansamblu a sitului - ah, vedeti ce bine ma descurc si la din astea? - rezuma o intreaga cosmogonie. Angkorul se poate citi, de-altfel, foarte profitabil in cheia hartii alegorice. Cu alte cuvinte: a sugestiei sau mai degraba propunerii de univers posibil. Iazurile ce inconjoara zidul de incinta, terasele largi cu balustrade in chip de spinari de naga si coridoarele cu iz de epopee ne dau dreptate.

Sau mai prozaic poate, deopotriva ca un manifest si un act de legitimare politica a unor dinastii deseori in relatii de cutitareala: letopisetele - la propriu si in pali - de la Preah Poan - in treacat fie spus, locul meu preferat- desfirand intrigi si slobozii de sclavi ne mai dau dreptate, inca o data.

Dar n-am sa spun asta.

***

Am sa spun, deocamdata asa:

La rasaritul soarelui, cand devatele si apsaralele se duc nitel la culcare, ziua e foarte copilaroasa.

Este momentul in care lumina invinge piatra, cu sinceritatea contondenta a unor intensitati fotografice.

Poate de aceea, calatorul care trece pragul primei terase are - trebuie neaparat sa aiba, in orice caz - sentimentul ca intra in pantecele lumii.

Rien que cela: le ventre du monde.

Pana sus, are sa iti tiuie in urechi un petit air de Beethoven: dar nu zanganelile orgolioase si emotive ale simfoniilor impare - ci elanul campestru al Pastoralei.

Je dirais que c'est presqu'obligatoire, heh.

Diminetile sunt masculine, la Angkor, de-aia.


***

La apus, totul - dar absolut totul- se inverseaza.

Este momentul in care piatra invinge lumina care se sterge, in si cu voluptatile pe indelete pe care le stim deja de la Wat Arun.

La vraie vie du lieu va commencer dans quelques instants.

A Angkor, le soir est un lent réveil, une savante exacerbation des sens et un triomphe de la féminité.

C'est ainsi et pas autrement.


Simturile sunt cu totul starnite: de la nasul caruia nu-i mai pasa daca ceea ce miroase e intalnirea dintre florile de jacaranda si cosul de gunoi si pana la ochiul care se bucura sa descopere nuante si mai ales, culori pe care nici nu le putea banui.

Alors, va mira daca va spun ca seara, pe terasa de sud-vest se aude aria aia din Lakmé?

Probabil ca nu: pentru ca un diptic iscoditor la Angkor Wat e intr-adevar o experienta cu totul si cu totul platoniciana.

Si pentru ca lucrurile astea exista, fireste.

Dincolo de Levant - 80:Prolegomena despre Angkor

Deja citita dinaintea plecarii cu o usoara nedumerire, povestea cu si despre Angkor a lui Pierre Loti nu prea rezista unei vizite a anului 2009.

Nu ne dam foarte tare in vant dupa lacrimari cu parfum de mauviette. Si, intr-o buna masura, chiar despre asta este si vorba: caci Loti imagineaza sau mai degraba se simte obligat de gustul vremii sa imagineze, in jurul intreprinderii, o intreaga poveste usor friabila, despre un frate mai mare mort in Indochina si despre stari apocrife de visare vascoasa, tipic adolescenta.

Juste passable, donc pentru lungile si dispensabilele pasagii cu visari pe harti ingalbenite si jurnale vechi: citindu-le, este imposibil sa nu te gandesti la un ceva mult mai mmh si uaf, adica mai balsamic sufletului si bun la gust mintii...

Bref, the real thing si nu miorlaielile manieriste ale lui Viaud, excusez du peu.

Sst... ia sa vedem:

Pour l'enfant, amoureux de cartes et d'estampes,
L'univers est égal à son vaste appétit.
Ah! que le monde est grand à la clarté des lampes!
Aux yeux du souvenir que le monde est petit!

Mi se pare absolut normal: si cine nu stie sau a uitat de adevarurile esentiale ale inimii, asa cum le-a scris imensul jupan Charles B., ar face mai bine sa-si scuteasca ispita si cazna unui drum la, tiens au hasard, Angkor.


***

Ca sa fiu totusi dreapta, relatarea lui Loti/Viaud, careia eu ii retez cu de la sine putere absolut orice pretentii literare, are totusi si o parte buna: intensa onestitate a marturiei la cald. Desi lipsita de farmec - am fi preferat, poate, vraja unei minciuni mai fericite retoric - este totusi o reusita.

Care poate chiar deschide pofta unui itinerar usor altfel, in cautarea senzatiei unei defrisari.

Ceea ce s-a si intamplat: cu o prima dimineata la Angkor Wat si rasaritul soarelui, urmat de Angkor Thom/Bayon - pe dinafara si pe dos de elefant; si pe dinauntru, cu insistenta. De jungla suprarealista de la Ta Prohm, unde Magritte il intalneste fara sa stie pe mai umilul - dar formidabilul - Facteur Cheval. De fericirea pantazeasca de la Banteay Srei si de cea a mea de la Banteay Samre.

Iar a doua zi, ca Haplea dar cu o starneala de toti dumnezeii, ceea ce Conasul numeste lectia 20 a cursului intensiv de apsarlac. Adica templul de la Beng Mealea, inca zdravan inghitit de jungla si cu totul razletit de restul ansamblului de la Angkor. Si unde fara un sherpa de-al locului - se va povesti pe indelete, caci e o intalnire foarte frumoasa - esti absolut mort si in totul nepriceput: yes, it does involve climbing, and rather in a serious fashion.

***

Fix inspre Beng Mealea gasisem si ceea ce cautase creierul: acea senzatie de lucru inca neatins si aerul tare al riscului asumat. Posibile numai dupa o sesiune intensiva de catarat cu picioarele pe steiuri de piatra, de frunte plina de panze de paianjeni si gura uscata de emotia unei gaselnite geniale.

Si de creierul va fi voit sa se joace de-a Loti, inima voia altceva. Iar pentru asta, nu era nevoie de o trambalare in zori, cu harabaia de se cheama moto. Si cu soferul pe care nu stii daca sa il strangi de gat pentru ca e smecher si mercantil, sau sa ii mai dai bacisis pentru ca e un geniu.

Un geniu viclean si cu porniri politiste - fosta profesiune a domnului Souphom, care tine sa imi explice clar ca e un om serios, ce mama naibii - ce stie sa evite circul in turneu al grupelor mari de nefericiti.

Adusi cu autocarul intre un program folcloric, doua sesiuni de cerseala organizata si inca o activitate creativa, ferma de crocodili gen.

***

Si pentru care am un gand pios si aproape tandru: prostia lor in tripla ipostaza nu poate decat sa sporeasca maretia locului. Fie ca e nerozia frantuzeasca, gen ah dar avem si noi asta: ah tu vois, chérie, ils ont la symétrie, comme chez nous.

Sau sperietura imbecila cu accent de Nebraska: honey, don't get panicked, he said he'd take us around.

Sau, in fine si de departe, sinceritatea brutala a unei pescarese din Udine: Corrado (niciun raspuns dinspre Corrado si flancul stang)... Corrado... ma che cazzo facciamo qui?

Ben justement:
ne dam, de pilda, seama ca Viaud ne minte prin omisiune.

Numaidecat, heh.

23 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 79: Un gand bun

Stiu ca n-am scris inca nimic despre Angkor - si am fost, de-altfel, bombanita zdravan pe tema asta: chestie care, de-altfel si antifrastic, imi repugna profund.

Insa poate am sa fiu iertata daca explic numaidecat si de ce.

Dintai, Angkorul e un ceva. O aratare, o dihanie, o chestie atat de ingrozitor de henaurme, ca iti pune imediat creierii pe bigudiurile transcendente ale meditatiei. Asa ceva cere articulare, metoda si ardente persuasion: deocamdata, ridic a caposenie mana din ultima banca si cer inca un bob zabava.

Pe urma si cu toata bunavointa, aseara nu am mai fost in stare de absolut nimic. Si de data asta, nu vizita de ramas-bun temporar si asfintit a fost de vina.


***

Pe drumul de intoarcere, trecand pe langa spitalul de copii Kantha Bopha, observ o pancarta pe care scria cu litere de-o schioapa ca e mare nevoie de sange grupele B si AB.

O epidemie de febra hemoragica face, aflu, ravagii insemnate. Netratata la timp, denga poate casapi, fireste.

Or, subsemnata are hematii B III. Asa ca, nu sad pe ganduri si-i ordon tovarasului Souphom sa faca bine si sa traga imediat pe dreapta.

Ca pe vremuri si fara circul de rigoare, exact cat se da.

Din tot sufletul.

Car l'Indochine me donne beaucoup. Et moi, donc?

Dincolo de Levant - 78: Lento scherzando assai

Habar n-am daca de data asta am sa reusesc sa pun vreo poza: Cambodgia fiind tara celor mai aiuritoare improvizatii - culmea e ca si functioneaza. Insa trebuie sa stiti mai degraba de orice altceva ca va scriu din buza pietei din Battambang si de pe un ceva - nu poate fi numit ordinator decat cu indulgenta plenara- care este probabil rezultatul unei scurte idile dintre un Archaeopteryx si o antiaeriana ruseasca.

Am putea dezvolta pofticios subiectul, caci rafinamentul rafistolarii atinge, in cheie khmera, culmi ametitoare de savoir-faire et protocole. Orice descindere georgica, odata sparta gaoacea turistica unde orice respiratie chicoteste mercantil, ofera spectacolul extraordinar al vietii intru erezii.

***

In Laos invatatura theravada lasa loc unei colosale relaxari bine temperate - si cu neputinta de reprodus, descris, copiat: asa ceva se traieste si asa ceva te inghite cu totul. In Cambodgia, in schimb, reflexul general si universal pare sa fie cel al unei agitatii browniene, unei fugi in cheie ma non troppo - suntem, totusi in Asia - dupa vreun ceva.

Asa ca sa nu ne mire daca vom intalni - si chiar fotografia - siruri volubile de biciclete pe a caror sa din spate se odihnesc purcei vii, legati fedeles in curmeie de liane, sa sada naibii la un loc odata. Tanagrete de o infinita gratie, opintite zdravan in vreun joagar cu care spinteca, in mijlocul drumului, sloiurile de gheata pentru birt. Mamaie si fetite cat palma, dimpreuna invartind pe vreun gratar resemnat cocoacele in foaie de bananier, numai bune pentru motociclistul infometat. Sau in fine, ciudate formatiuni motorizate ce contin un fel de sandwich familial: la comenzi - tata, copilul si in fine, mama - cu un televizor cat jumatate de Punjab la subtioara.

Nu, nu poti intelege cum de se poate asa ceva: ideile de talmes-balmes, de claie peste gramada si de balamuc baroc, asa cum le stim pe limba noastra - ei bine, de-abia rezista imaginii.

Sunt mult prea amabile. Iar Cambodgia nu e o tara potrivita eufemismelor si diminutivelor: defel.


***

Am putea crede ca un drum pe apa tempereaza genul asta de ipostaze. As: in cheie fluviala, sindromul indian se acutizeaza pana la vedenii de Gange, spre mijlocul dupa-amiezii. Copii in fundul gol, ca a doua zi dupa facerea lumii, fojgaie peste tot si adulti care se spala pe cap fara rusine si fara frica, la cativa centimetri distanta doar de naveta de pasageri care se prelinge cu o incomensurabila si poetica lentoare printr-unul din cele mai aiuritoare peizaje posibile.

Doua ore mai tarziu - o intarziere nonsalanta de doua ceasuri si jumatate - te trezesti intr-o dupa amiaza fara varsta.

***

La Battambang, ceasul garii dezafectate nu e singurul care trebuie sa fi stat cu desavarsire. Se egzista, de-altfel, o subtila rudenie cu nalucile laotiene: cu diferenta si restul semnificative ca aici ochiul european se poate oripila de neglijente si insalubritati diverse. Insa plimbarea de seara pe sub arcadele coloniale ale - au hasard - strazii numarul 2 merita, cu varf si indesat.

La jumatatea drumului dintre sublimarea de la Vientiane si jigodeala de la Cholon, asa cum ne-o povesteste draga de Marguerite D., Battambang e fix in inima Indochinei.

Si asta, cum obisnuiesc sa spun, nu are pret.

21 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 77: Hataruri la zi

Ales o zi (nici prima, nici ultima) fără poze, pentru o contemplare adevărată.
Admirat pagoda Wat Arun, sub lumina amurgului, de pe Chao Phraya.
Jucat o după-amiază cu zmei (wao) la Sanam Luang.
Făcut baie undeva, măcar la picioare, în Mekong.
Învăţat a deosebi şi a recunoaşte triburile lao şi yao.
Vizitat câte două pagode în fiecare zi, respectiv dimineaţa şi după-amiaza, la Luang Prabang.
Băut o ceaşcă de Pakxong, laoţian (foarte neagră, mult lapte condensat) pe o terasă la Luang Prabang .
Desenat cu creion priveliştea la Pak Ou şi la BS sau BP.
Admirat un răsărit şi un apus la Angkor Wat.
Citit The Ballad of East And West de faţă la Angkor Wat.
Identificat vreo scenă de la Ramayana, oriunde la Angkor, fără Lonely Planet. - nu una, ci trei, din doua locuri diferite
Sosit pe râu la Battambang şi fabulat diferenţele între rive droite şi rive gauche.
Mers măcar două ore cu trenul (sau nori) în Cambodgia.
Asistat la o slujbă catolică şi colonială, în franceză.

Găsit sau cules, cojit, deschis şi băut dintr-o nucă de cocos. - lasat inadins nefacut, pentru episodul viitor
Găsit un lotus, plutind pe un iaz, lângă o pagodă.
Gustat două fructe indochineze: durian şi pitaya (kaeo mangkon, dragon fruit).
Vorbit franţuzeşte cu un localnic în vârstă.
Învăţat a deosebi cele cinci accente tonale thailandeze, şi a-l recunoaşte pe al şaselea laoţian.
Făcut o donaţie de caritate, de echivalentul lui 100, cuiva potrivit.

Later edit:
Gasit internet convenabil, slava domnului.

Dincolo de Levant - 76: Nevrotica, insa nemaipomenit de lucida

Ajuns la Siem Reap ieri cu un zbor extraordinar de civilizat al vietnamezilor. Si deja, primele diferente patente dintre ieri si azi.

Partea senioriala a Indochinei se termina la granitele Laosului: fiindca daca in Laos ti se da la fiecare cinci minute - cu o nonsalanta aristocratica sadea - senzatia ca esti asteptat si cu adevarat oaspete, khmerii par a privi streinul ca pe un fel de portofel cu doua picioare.

Sigur, jupuiala pastreaza proportiile unor considerabile naivitati. Nu e insa mai putin adevarat, Signore, ca Siem Reap nu are niciun tignafes de interes pe lumea asta dupa ce ti-ai aghesmuit mintea si sufletii la Vientiane si Luang Prabang.


***


Khmerii - de-altfel, o specie interesanta in sine, cu priviri foarte vii si maniere suficient de alunecoase ca sa devie instantaneu un fel de japite simpatice.

De l'Indochine, le Cambodge semble d'ailleurs avoir pris beaucoup plus d'Inde que de Chine. Se traieste in si pe strada, se vorbeste mai tare si se rade acolo unde sublimarea lao suradea cu toata inima.

Cela reste plaisant: mais on est loin du coup de foudre, heh.


***

Quite gregarious: these people don't flock - they congregate.

Asteptand pe cine, ma intrebam aseara tarziu pe cand cautam un loc decent ca sa va pot da vesti - a priori imposibil la Siem Reap, unde nu s-a inventat inca cititorul de DVDuri, asa incat ciuciu poze pana noi ordine.

Ei bine, asteptand probabil ca dihaniile de la Angkor sa se trezeasca. Fiindca asta e sentimentul imediat al locului: o dimensiune marina contrariata in alcatuirea fizica, iar in purtari - triburi care isi asteapta zeii.


***

In minunata lui carte despre Indochina pe care o citisem la un moment dat, la Paris, cu o imensa placere, Norman Lewis vorbea despre Angkor numindu-l rezultatul unei civilizatii nevrotice.


Dupa o prima vizita foarte matinala - care implineste, daca nu ma insel, inca vreo trei hataruri si jumatate, domnule - as merge mai departe de-atat: nevrotica, insa nemaipomenit de lucida.


Un grand instant de vie, cu picioarele tandari dupa cinci temple - din care ultimul, intre toate cele mici preferat, pentru ca am avut imensul noroc sa il defrisez absolut singura.


Reviu mai incolo, fara sperante de poze si alte efuziuni: poate poimaine, la Battambang sa am parte de ceva mai rezonabil. Insa diseara, on sacrifie au fil rouge si ne ducem sa vedem Ramayana khmera gen.

Later edit: Imi e si nu stiu cum sa spun, dar in secunda in care m-am trezit intr-un fel de carciuma cu becuri multe si cu multi mosi si babe din tara gringo si cu un bufet pentru prosti cu haleala farang, ei bine m-am enervat si m-am carat. Soferul vroia in plus pe chestia asta dublu de cat face, o suma care in Laos ar da de mancare la doua sate pe putin o saptamana.

Loin de moi la mesquinerie, comme vous le savez. Dar ecuatia asta are asa un parfum romanesc sotz, ca aproape ma umfla rasul.

19 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 75: Les Très Riches Heures de l'Eléphant Blanc

Wat Pa Huak: les Très Riches Heures de l'Eléphant Blanc. Aucune réhabilitation depuis les heures de gloire du site, maintenant abandonné. Et un gardien assoupi, qu'on peut assez facilement soudoyer pour ouvrir les lourds battants de porte dorés à la feuille.

Et immédiatement, comme il se doit, ce souffle argentin du chef d'œuvre, c'est à dire du commencement d'un monde.

Vision linéaire et innocente d'une fin de siècle. La ville, déjà, avec ses boutiques, ses caravansérails spartiates. Ses bordels, aussi, d'une poétique tellement évidente qu'elle finit par les laver de tout péché. Et ces marchands de Chine, qui arrivent presqu'en catimini: extraordinaire et enfantin orgueil du peintre anonyme.

Une épopée qui attend son scribe en silence.


***

Mais oui, on se dit qu'on a fini par trouver son endroit de la ville. Mais oui, on tombe amoureux.

Car si j'ai pour la Chine ce respect affectueux qui ne se peut expliquer que par la métempsycose, je voue à l'Indochine un de ces amours écarlates. Et absolument éhonté, virulent, exclusif.


Et ce n'est que justice, il me semble.

PS: Evident ca poza din stanga, adica plaja de la Pak Ou, are sa dispara maine cum ajung la Angkor si rezolv eterna problema a descarcatului de poze.

Astazi, am urcat eroic pe dealul Phu Si - not for wussies, heh - si am avut surpriza de a constata ca si cateii manastirii stau cuminti la orele de meditatie Vipassana ale bonzilor. Dupa care am esuat o ora si jumatate la un masaj absolut nemernic - Lotus du Laos, pe Sakkarine - cu pietre fierbinti pe sira spinarii si o cina coloniala la L'Eléphant, justement.

Insa sunt foarte amarata dpdv estetic: oricat am cautat, lotus plutind pe vreun iaz de langa o pagoda nu am gasit. Si uite ca stau ca proasta in targ cu nasul in jos, Messire.

Dincolo de Levant - 74: Despre cum se calatoreste in Indochina

Urcand pe indelete treptele dintre cele doua platouri de la Pak Ou, m-am pomenit nu numai ca injur printre dinti - cu un rest de indolenta - arsita inceputului de amiaza. Dar si ca ma minunez de rabdarea birjarului, care ma astepta pe malul celalalt, la o bere de bunavoie in buza debarcaderului.

Fara sa se intrebe daca ma mai intorc tot cu el. Dupa un drum epuizant de o ora si jumatate prin hartoape uneori ametitoare, cu pante viguroase de infruntat pe trei roti. Si fara sa fi cerut nici macar cinci copeici dinainte.

Dar sa stiti ca asa se poarta lucrurile aici: cu o curatenie sufleteasca fortand rusinea mintii vestice, la tot pasul.

***

O calatorie in Indochina e sinonima unui curs accelerat de incredere. Trebuie, de-altfel, sa recunosc numaidecat ca ma amuza de fiecare data rarele ecouri ingrijorate pe care le primesc cu posta - esti bine? nu e prea riscant? ce te faci cu agitatia dinspre Bangkok? etc.

La jumatatea drumului, dupa ce am sezut in avioane, birje, copai nautice, sei de motocicleta, cusete de tren... Dupa ce am halit din gamele de aluminiu, hartie de ziar, foi de bananier, farfurii de Limoges, coji de lemn... Dupa ce am dormit pe jos sau sub baldachine infasurate in feeria plaselor de tantari, in capsule pragmatice de decompresiune sau in mijlocul unor fictiuni foarte English Patient...

Va trebui neaparat sa va dezamagesc: nu am avut nici pe naiba, cu exceptia unor neajunsuri podologice, inevitabile.

Indraznesc sa cred ca numai cel care se da cu totul drumului are parte de asa o fericire zilnica si fara de pret. De-altfel, ar minti daca nu as spune ca mi s-a intamplat sa bomban, sa injur, sa miorlai de una singura in crucea noptii: mais le jeu en vaut la chandelle.


***

Speaking of which, v-ar amuza sa aflati mai nou de unde spune Zaza ca e de fel, daca o intreaba careva fara accesul hangiilor la pasaport.

Brazilia: reactia este absolut extraordinara, de fiecare data, cu ochii foarte vii ai interlocutorului care cauta pe harta mintii pioneza carioca fara de moarte.

Si pe undeva, nu-i minciuna, heh.

Dincolo de Levant - 73: O dimineata la Pak Ou

Dimineata de ieri - cer perfect senin si o briza usoara dinspre faleza fluviala - cerea iesire din oras: la numai treizeci de kilometri de Luang Prabang se egzista nemaipomenitele pesteri de la Pak Ou.

De cateva secole bune, pietatea rabdatoare a hagiilor indochinezi a creat aici unul din cele mai induiosatoare locuri de pelerinaj posibile. Povestea este, ca de obicei, sumara: nu vom regasi la Pak Ou abundenta mitologie a Compostelei sau saga de la Lourdes, de pilda, pentru ca retorica miraculosului are cu o cu totul alta respiratie, in Indochina.

Balansul dintre coplesitoarea prezenta a lui Gautama - va asigur ca e peste tot, vede tot, stie si iarta tot, are raspuns la orice - si credinta ancestrala in puterea cotidiana a duhurilor respinge exegetica si patristicele.

Chiar si pentru papistasul ratacit, aceasta realitate a unei plasmuiri de principiu vital nu poate si nu trebuie sa ramaie indiferenta.

***

Ramane sentimentul brut al sperantei: iar marturiile ei naive si florale sunt absolut impresionante, ceea ce ridica o interesanta problema de semiotica. Asadar nu stiu care sunt ratiunile pragmatice ale unor devotiuni: senzatiile consolarii imediate si uitatului pe gaura cheii pe lumea cealalta se impun insa de la sine.

Si desi pesterile de sus sunt o dezamagire, imaginea unui dumnezeu al iertarilor care vorbeste pe intelesul tuturor e lucrul cel mai important cu care pleci inapoi spre oras.

Pentru ca dincolo de rasfaturile zilnice - Indochina e foarte priceputa la ele, cred ca v-ati prins - asta este, totusi si intr-adevar un hagialac.

Dincolo de Levant - 72: Hatarul cu Mekongul

Dans l'Egypte des Ptolémées, se baigner dans le Nil voulait aussi parfois dire avoir eu le privilège d'une mort vertueuse et calme.

Étant si peu Cléopâtre, il ne me reste qu' à inventer le mot qui résumerait l'état de grâce jubilatoire d'une baignade dans le Mékong.

***

Quelque chose de formidablement puissant qui commence. Ou plutôt qui s'impose sans aucun effort, sans crier gare; et surtout, sans se presser.

Mais d'ailleurs et peut-être faudrait-il se reprendre aussitôt. Car on ne dit pas le Mékong comme on dirait la Sambre ou la Meuse.

On dit - et croyez-moi, c'est peu dire - Sa Majesté, le Mékong.

18 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 71: Aide mémoire

Ca sa nu uit si sa ma tin totusi de un criteriu, macar pana ajung in ape teritoriale mai prietenoase tevii de pixeli, poftim lista pagodelor de pana acum.

Joi: Wat Xieng Mouane si Wat Chumkhong

Vineri: Wat Xieng Thong si Wat Mai

Sambata: Pak Ou - si jos si uaf, sus, ehrm - care nu e pagoda, ci mai rau de-atat. Si seara, imensa fericire personala a descoperirii amaratului si formidabilului Wat Pa Huak. Je vous en prie: este, de departe, preferatul meu. Din tot ce-am vazut pana acuma, cred.

Ar mai ramane maine Wat Manolom si Wat Visunarat.

In alta ordine de idei, nu uit ca pentru majoritatea din voi e Pastele. Poftim, asadar si cu tot dragul, o candela indochineza.

Adevarat a inviat!

Dincolo de Levant - 70: Shamisenul ratacit se intoarce

Ca orice loc cu istorie si tropi proprii, si Seraiul are nalucile lui, fericiri fragile iesite din asfaltul unor zile de iarna pe Kiseleff.

Sau intr-un oras altfel dinspre miazanoapte.

Acum doua seri, shamisenul ratacit peste umar la Madrid se dete de trei ori peste cap si ajunse in buza pietei Prabangului.

Alors bon, comment dire...

No sé si alguna vez les ha pasado a ustedes...

Nitel mai tarziu:
Netul merge ca naiba si eu am pe cineva de mituit inainte de amurg. Da, ati citit bine: de mituit - sper sa functioneze, pentru ca merita cu varf si indesat.

Maine am hotarat sa inchei prima adulmecare a Prabangului cu spectacolul de la Palatul Regal. Sper sa fi nimerit bine - qui ne dit mot consentirait-il?

Heh. Reviu mai incolo: zen, vous dis-je.

Dincolo de Levant - 69: Cosmogonia unei gradini

... sau ca gradina de la Wat Chumkhong, de peste gard adica, e o delicioasa cosmogonie, siesi suficienta.

Si care are nevoie de o poveste pe care nadajduiesc sa o stiu si scrie, la un moment dat...

De-altfel, am impresia ca nu e chiar o idee rea sa incepi hagialacul printre pagodele de la Luang Prabang chiar cu astea doua, dosite de restul pe o strada ce respira cu totul tihna anilor patruzeci. Chiar daca par mai umile, eu cred ca au foarte multe lucruri de spus.

Dincolo de Levant - 68: Despre hatarul celor doua pagode

La Luang Prabang, mintea de dihanie a cerut o doza terapeutica de doua pagode pe zi.

Marturisesc si asum: m-am intrebat pret de cel putin o zi si jumatate de ce asa si de ce una dimineata si una neaparat inainte de apusul soarelui.

Insa si ca de obicei, atunci cand domnul Pantazi pofteste ceva, povestea are un inteles aparte: cuvine-se, deci, sa mergem mai departe de forme si voluptati estetice, inspre odihna si clatirea mintii si ochiului.


***

Aparent, toate seamana intre ele: toate au, in colturile acoperisului acele coarne de plug sau de jivina usor agresiva de care pomeneste si Loti in insemnarile lui de la Angkor - am sa revin cu siguranta la asta de luni incolo. Rezultatul unei contabilitati afectuoase ar fi pesemne un evantai de arabescuri asezate cu un exemplar simt al masurii pe vreun valtrap.

Dupa o zi si jumatate am priceput ca nu ceea ce vede ochiul e important.

Ci ceea ce simte inima, cu mintea golita de ganduri. Iar dincolo de orice altceva, inima isi trage sufletul, pentru ca stie ca a ajuns unde se cade.

Mirandu-se totusi ca a meritat, nu se stie cum, una ca asta.


***

Si pentru ca astea sunt totusi niste insemnari la cald, conteaza sa se stie ca Xieng Mouane, adica pagoda prima si de vizavi de casa are o minunata scoala de arte bonzesti in mijlocul bataturii...

17 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 67: Mestesuguri

Astazi, mintea mea vestica e pusa la colt cu totul de iscusintele minunate cu care se indreapta spectaculos cele mai stupide betesuguri. Intr-adevar, o ora si jumatate de masaj khmong e de-ajuns pentru ca gripa incipienta sa o ia la sanatoasa.

O simti pur si simplu ca se duce de unde-a venit, prin degetele de la picioare. Temperatura scade, respiri brusc mai bine si realizezi ca nu te grabesti nicaieri.

***

Ca sa va faceti o idee de voltaj, o sa masuram masajul thai de Khao San in decibelii miorlaielilor, iar pe cel traditional lao de la White Lotus in cheia manevrelor de graniceri pe timp de pace.

Ei bine, fata de astea doua - primul util, al doilea sublim in sine - masajul khmong e un fel de antrenament de Green Berets. Fluturele de otel care te primeste zambind cu gura pana la urechi te ia si te face arsice si te lipeste la loc din nou si ca in ziua dintai. Si daca varianta urbana e sugestie si presiune, ora si jumatate de doftoriceala tribala e o extraordinara lectie de empatie.

Cumva, nu se stie cum, dincolo de amanuntele care despart, apare o ciudata forma de comunicare pe care e foarte greu sa o explici. Nu, nu va ganditi la nimic senzual: mana aurie care iti intoarce toate fibrele piciorului cu o precizie tulburatoare pur si simplu stie unde doare si mai ales de ce.

***

Si nu e nevoie de vorbe multe: de la sine, respiratia ta are sa ii raspunda fara gres - cred ca asta este o conditie esentiala. Acolo unde lucrurile sunt dezechilibrate si luate de razna, gestul simplu o sa puie ordine: si probabil ca vorbim despre considerabil mai mult decat o simpla manevra musculara.

O ora si jumatate din momentul in care te-ai tarat inspre sezlongul pufos si plin de perini de sub o fermecatoare sandrama de bambus - la Luang Prabang se egzista si masaj al fresco, heh- te vezi traind din nou.

Credeti ca e putin lucru?

PS: Poza e de la Phatang. Pe astea de astazi n-am avut nicicum vreme sa le trec pe disc.

Dincolo de Levant - 66 : Culori

De peste umar si de ieri dimineata, de la Wat Xieng Thong.


Intr-acolo ma duc fix acuma, pe indelete si fara graba.

Later edit: Recitind in diagonala ultimele bilete m-au cam ingrozit doua greseli de tipar, dintre care una absolut analfabeta.

Azi dimineata, febra: sigur de la galetile cu apa peste toalae, doua zile la rand.

Oh well, de-aia se egzista baie de aburi, nu?

Dincolo de Levant - 65: Le clou de l'affaire

Vorbind despre harmalaia de Bun Pi Mai de la Luang Prabang, ziarul guvernamental si scris in frantuzeste Le Rénovateur are un titlu absolut savuros: La divinité de cette année chevauchera un sanglier.

Scrisesem ieri dimineata intr-un bilet de la cutie ca mi se pare absolut normal sa fie asa. Si ca de obicei, ma grabisem aiurea pe zebra: anul asta, totemul astrologic - daca nu ma insel, inca o data - e cel al Bivolului, si nu rezonabilul si nitel mercantilul Mistret.

In fine, povestea e nemaipomenit de complicata - si totusi, saga celor sapte fecioare si a tatalui lor cel descapatanat va trebui desfirata, la un moment dat. Insa acum, as face probabil mai bine sa pornesc inspre fericirile zilei.

Astazi, una foarte speciala, pesemne cea mai fragila dintre toate: de gasit un lotus plutind pe un iaz, langa o pagoda.

Am doua banuieli si poate am noroc si de data asta.

Dincolo de Levant - 64: Ramayana de pe strada

Esentiala cortegiului, referinta la Ramayana, si mai precis batalia dintre Rama si Ravana, desi nu bag mana in foc pentru una ca asta.

Tous deux, armés des arcs les plus grands, tous deux versés dans l’art des combats, tous deux les plus adroits entre ceux qui savent lancer une arme de jet, tous deux ils se livrèrent un combat furieux. L’un et l’autre semblaient un océan, qui fait rouler des vagues de flèches comme des flots épouvantables, battus par le souffle du vent sur deux mers ennemies.

De departe, cea mai bon enfant dintre toate transpunerile. Dar lucrul cu adevarat important e ca Ramayana e peste tot: si acuma da, in prostia mea inteleg de ce insistenta.

16 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 63: Cafeaua de dupa-amiaza

Fiindca inchide pe bune si in plus risc sa mor de inanitie si ma doare fundul de stat pe scaun, poftim o ultima chestie pe ziua de azi.

Cafeaua de dupa-amiaza, pentru mine absolut necesara. Si trebuie sa recunosc: fara panasul nerusinat al primei.

Ne citim maine dupa-amiaza, fara sa stiu exact si cand: orarele, si-asa aleatorii, sunt davantage date peste cap de sarbatori si hatarul proprietarilor.

Mai avem chestii, sa nu cumva sa bombani. Restul de cortegiu si o explicatie mai ampla cu si despre, al doilea wat al zilei - de langa primul, heh.

Doar sa dea dumnezeu sa gasesc un loc decent maine dimineata: azi nu prea am avut parte de asa ceva.

Dincolo de Levant - 62: ... et bonzillons

... ucenici nu neaparat promisi de tot lui Gautama. Calugaria budista este deseori o etapa tranzitorie a vietii barbatesti.

Un sublim serviciu militar, cum ar veni.

Repede, ca inchide muierea taraba, heh.

Dincolo de Levant - 61: Bonzes ...




Repede si pana nu inchid astia pravalia: alaiul de bonzi, cu staret cu tot...

Dincolo de Levant - 60: Armata e cu noi




... uda fleasca, precum tot universul cunoscut si vietatile umblatoare...

Dincolo de Levant -59: Razne



Desi anuntata pentru ora unu, defilarea de chestii alegorice se lasa asteptata. Estimp, ca sa va faceti o idee de vreme, poftim incheietura scribului la doua dupa-amiaza si vreo patruzeci la umbra.

Si ceasurile transpira, nu-i asa?

Dincolo de Levant - 58 : Bun Pi Mai Lao

... Anul Nou lao, dupa cum tot incerc sa va povestesc de vreo doua zile - si nu e evident: infrastructurili, maica, heh.

Si prilejul unor indelungate festivitati: anul asta, guvernul a decis ca se cad nu doar trei zile de sarbatoare - ci o saptamana intreaga.

Nu e de mirare ca foarte multe pravalii sunt inchise: societatea lao e extraordinar de familista si de gregara, in general. Intr-un birt de pilda, numai streinul haleste singur, in mirarea inocenta a asistentei.


***

Bun Pi Mai presupune insa nu numai crapelnita si agrement patriarhal, ci si o serie foarte complicata de gesturi si indatoriri sacre. Despre care am de gand sa povestesc cu de-amanuntul in zilele urmatoare, pentru ca fiecare - de la ceremonia baci si pana la ondoiement - merita o oprire separata.

Deocamdata, astazi si cum am promis, defilarea de Anul Nou, asa cum am apucat-o si privit-o pe malul unui dejun colonial impecabil la Ban Vat Sene.

Unde au si tarte à la rhubarbe: mais franchement, pourquoi tant de haine, hm?

Dincolo de Levant - 57 : Fericiri georgice

Cafea Pakxong, dupa tipicul lao. Numai si numai la Luang Prabang, pe terasa Pasaneyom, adica la coltul dintre chei si piata de alimente, jivine si flori.

Destul de greu de gasit, cu aiureala si ochii carpiti de rigueur - dar fericirea e pe masura sa constati, nu neaparat in ordine: e un ceva atat de pentru cunoscatori, ca la ora sapte si jumatate nu se egzista niciun picior farang prin imprejurimi.

Iar cafegioaica se poarta fix ca toate vestalele de pe lumea asta: un pic botoasa si aferata. Este, doar, detinatoarea desavarsita a unui mare mister, pas vrai?

Si in plus, raportul de forte e clar: musteriul e victima impenitenta, el are nevoie de ea. Si niciodata invers, heh.

***

Alors, nitica didactica: cafeaua lao este un ceva ametitor. Si care contine, in ampla de-a valma si de-a razna poetica: un polonic de lapte condensat aruncat aproape cu nepasare in fundul paharului de un leu, o infuzie de Pakxong tinuta la cald pe o plita de carbuni si pe urma strecurata cu un fel de ciorap de tifon sau panza deasa - absolut dubios: dar ce, credeti ca mamaia de la Memish functioneaza altfel?

Si dupa capriciul zilei, fazele lunii, mutra clientului si indicele higrometric: inca un polonic sau doua de apa fierbinte, zvarlite in ultima secunda si aproape in poala ta.

Na, haram harap: na bre si te satura.

***

Liniste. Uaf, mmh, orgasm heh si fara stop, fir-ar mama ei de viata in lanturi. In ciuda - sau poate tocmai din cauza - siktirului aristocratic cu care e pregatita, cafeaua asta nu seamana cu absolut nimic altceva, cale de cel putin trei sisteme solare de-acum incolo.

Echilibrul dintre parsivenia sucriera a laptelui condensat si aromeala teapana a boabei de Pakxong: perfect.

Trezirea e contondenta, surprinsa, imediata. Si restul, mai bine liniste: ca devenim obsceni, de-a binelea.

Dincolo de Levant - 56 :... o vizita furtiva...

.... dupa reteta adusa cu posta la cutie: la Wat Xiengmouane, adica vizavi de casa, cu puturosenie somnoroasa si curiozitate reala.

Vizita ramane insa furtiva, pentru ca ispita e mult mai mare sa faci dreapta si pe urma stanga si pe urma iarasi stanga, pe cheiul Mekongului, inspre...

Dincolo de Levant - 55: Dis de dimineata...

... coborat lenes treptele de la Sayo, pe la vreo sapte si un sfert, pentru un hatar si jumatate, in cheie matinala.

Iar aici trebuie neaparat adaugat ca da, dincolo de Levant, cazarile sunt extraordinar de importante, desi standardul general e cel al unei curatenii civilizate. Dar sarmul creste considerabil atunci cand ai parte nu de fericirea mestecata de gata a lantului hotelier de lux: ci de case cu povesti si oameni si vieti in spate.


***

Desi nu era alegerea mea principala - dar ce sa-i faci, daca ajungi in ultimul hal de epuizare si birjarul te arunca acolo ca pe valiza de lost'n found, heh - Sayo s-a dovedit pana acum la indemana tipicului orasului, adica foarte aproape de strada Sakkarine - echivalenta lui Nam Phou de la Vientiane - si cu personal amabil si cu camere geniale: mari si aerisite.

Si cu poveste: in vitrina, poza bunicului in chip de cadet Saint-Cyrien face toti banii. Absolument.

Dincolo de Levant - 54 : De unde se apuca si cu ce se mananca Luang Prabang

In lumea unor echivalente topografice, Luang Prabang - fosta capitala a monarhiei lao - ar putea fi corespondentul asiatic al Sintrei, Pelesului sau chiar nalucilor de la Versailles.

Mnu si nu prea, insa: poate e si vina incarcaturii neobisnuit de electrice a saptamanii asteia de An Nou. Insa spre deosebire de tihna resemnata si reactiunea de o nostalgica savoare a tuturor capitalelor si vilegiaturilor nobiliare decazute, Luang Prabang e un loc de o intensa vibratie vitala.

Si panza de fond a unei formidabile revanse, daca ne gandim ca orasul renaste odata cu recunoasterea UNESCO - e induiosator, de-altfel, sa vezi cum lumea chiar crede in chestia asta cu o grija impresionanta - si cu reintoarcerea unor pragmatisme de guvernamant.

A la manière de l'oncle Deng et non pas de l'oncle Ho, d'ailleurs.

***

Ceea ce la Vientiane e tihna, chiaroscuro si demi-teinte, devine la Luang Prabang valtrap si brocart greu, vecin lui Rembrandt, vanzoleala vie si culoare.

Culori peste tot, in complicate coduri vizuale: de la sofranul mantiilor bonzesti si pana la verdele strecurat mai peste tot.

Contrastul asta nu e o opozitie: Vientiane si Luang Prabang sunt cei doi versanti inseparabili ai misterului asta sufletesc de se cheama Laos.

Fara Vientiane, Luang Prabang ar fi poate si numai vreun ceva folcloric, un happening de oras in care incepi deja sa cauti localnicii de hangii.

Fara Luang Prabang si ceea ce el reprezinta la scara unei istorii si identitati, Vientiane ar fi poate si numai vreun contoar de perceptie fiscala, halta de postalion fumuriu in plina brousse de cinabru si jad.

***

Nu, domnule Dumneata: nu se poate alege intre ele, desi starile si resorturile mentale sunt diferite - de la preludiu si pana la tigarea de dupa a capitalei, fireste.

Nu se poate alege. Si, slava domnului, nici nu trebuie asa o tristete.

Colour it is: numaidecat si oarecum sumar, cu parada de Bun Pi Mai si radiografia zilei de azi.

Dincolo de Levant - 53: Vang Vieng sau conceptul de cratima

Presupun ca dupa logica si tipicul unor hagialacuri era nevoie si de asta: o cratima intre doua grozavii. Si prin voia Reactiunii instigatoare, a fost sa fie Vang Vieng - probabil singurul toponim lao caruia i se poate aplica eticheta unor infamii.

Nu fara motiv, fireste : insa si cu jumatate de dreptate. Stiu, domnule ca nu e vina locului in sine si nici oamenilor lui: dar latura asta Bangkokian flower-powerish, ganja & scuipati, yaba & metamphetamines, ma foi - a se sari.

E de mare tristete: slava domnului, localnicii - e atat de clar, ca pana si Neuronul Singuratec s-a prins de asta - si-au pastrat simtul humorului.

***

In afara de faptul ca Vang Vieng se gaseste fix la jumatatea geometrica a drumului dintre Vientiane si Luang Prabang, intr-unul din cele mai spectaculoase peizaje carstice din lume, nu am mai avea absolut nimic de adaugat. Nimic deci despre fericirile altora - la si cu galeata, pe comanda. Si nici despre cazaturile in maieu, pravalite pe cate o axe pillow, cu ochii scursi in televizor si asteptand fara sa astepte dumnezeu stie ce: pizza? mantuirea sufletului? pipa de opiu pe sest si cu voie de la Militia raionului?

Slava domnului ca n-am stat prea mult, de-abia o seara: aproape incepusem sa ma intristez, domnule.

***

Si a doua zi, adica ieri, tranzit cu totul chinuitor inspre Luang Prabang - care nu numai ca merita, ci inmiit de-atat fara nu se poate si nu se egzista. O data in plus, calculul douillet al logicii nu functioneaza insa in Laos: microbuzul e de pe vremea lui Pazvante, iar soferul nu porneste nicicum pana nu il umple pana la refuz. Ieri, cu o interesanta juxtapunere intre trei capre din Dallas TX, subsemnata, doua fetite hmong cu mama lor si trei gaini resemnate intr-un gratar de plasa, trei vienezi si vreo doua englezoaice.

Sase ore mai tarziu, da dumnezeu si ajungi: facut praf, ca batut cu ciocanul de snitele, pe jumatate mort si fara speranta de hidratare.

Dar ajungi si asta e cel mai important lucru din lume.

Unde anume?

Unde se cerea, neaparat. Si asta e lucrul cu adevarat important, dupa cum o sa povestim imediat: doar sa croim pozele pe masura ferestrei, ca altfel ne apuca Joia Verde, fara indoiala.

15 aprilie 2009

Dincolo de Levant - 52 : Hataruri, la zi

Se cere insistent o lista cu hatarurile dihaniei aduse la zi, ceea ce si facem: adaugand la asta nuanta ca, pentru Serai, lucrurile astea marunte dar care schimba totul in frastica diurna nu sunt numai voluptati, ci si mai degraba binecuvantari.

In cel mai solemn sens al cuvantului, cum ii sade bine unui adevarat hagialac.

Si, inainte de orice altceva, o binecuvantare gasita cu de la sine putere si gustata de fiecare data pana la drojdia sfarsitului de dimineata: vedenia zilnica de pe veranda de la Lani.

Asta ca sa intelegem unele capitulari, nu de alta. Si deocamdata, noapte buna si buna pace: dupa sase ore de drum numai si numai pe serpentine, pricepeti voi ce si cum, heh.


***


Ales o zi (nici prima, nici ultima) fără poze, pentru o contemplare adevărată.
Admirat pagoda Wat Arun, sub lumina amurgului, de pe Chao Phraya.
Jucat o după-amiază cu zmei (wao) la Sanam Luang.
Făcut baie undeva, măcar la picioare, în Mekong.
Învăţat a deosebi şi a recunoaşte triburile lao şi yao.
Vizitat câte două pagode în fiecare zi, respectiv dimineaţa şi după-amiaza, la Luang Prabang.
Băut o ceaşcă de Pakxong, laoţian (foarte neagră, mult lapte condensat) pe o terasă la Luang Prabang .
Desenat cu creion priveliştea la Pak Ou şi la BS sau BP.
Admirat un răsărit şi un apus la Angkor Wat.
Citit The Ballad of East And West de faţă la Angkor Wat.
Identificat vreo scenă de la Ramayana, oriunde la Angkor, fără Lonely Planet.
Sosit pe râu la Battambang şi fabulat diferenţele între rive droite şi rive gauche.
Mers măcar două ore cu trenul (sau nori) în Cambodgia.
Asistat la o slujbă catolică şi colonială, în franceză.
Găsit sau cules, cojit, deschis şi băut dintr-o nucă de cocos.
Găsit un lotus, plutind pe un iaz, lângă o pagodă.
Gustat două fructe indochineze: durian şi pitaya (kaeo mangkon, dragon fruit).
Vorbit franţuzeşte cu un localnic în vârstă.
Învăţat a deosebi cele cinci accente tonale thailandeze, şi a-l recunoaşte pe al şaselea laoţian.
Făcut o donaţie de caritate, de echivalentul lui 100, cuiva potrivit.

Later edit: Astazi - joi, zi plina, cu inca un hatar facut, toale ude leoarca de la parada de Bun Pi Mai. Internet precar, cu dughene care se inchid si se deschid in ritmul ceremoniilor diverse ale orasului si sarbatorii. N-are a face, reviu mai incolo de pe o masina mai priceputa decat asta la care scriu acum.

Bref: fericiri, et c'est bien l'essentiel de la chose.