Route de la Joie, 14: And The World Flows Gently

Park e-Shahr. Narghilea, cafea turceasca - da, se poate, in tara prietenului Coffeemix! - si un chello kabab de interpretare decenta cu orez sofraniu. Am numit sofrehaneaua Sangalag, paturile sale de cumintenie obscena si acoperisul prietenos de trestie. No puzzled gazes si, ca peste tot, conversatii pe picior de o delicioasa ineptie si gratioasa politeta. Mirarea universala: de ce calatoriti singura - sfetnicii safavizi ai lui Chardin, ne aducem aminte, ar fi intrebat de ce calatoresti pur si simplu. Se raspunde, intotdeauna zambind larg: injaree lezat mibaram.

Car tel est mon bon plaisir, heh.

***

Voliere de paons, ce qui est parfaitement attendu, car la Perse est bien le pays sur mesure. Musique un peu thermale, un zeste languide, un rien sovietique, sans paroles. Hormis les plaintes chiites, le couplet est relativement mal vu, en Iran.

Et puis ce pouls si special, cet assoupissement assoupli qui ne manque pas de charme et qui propose un croquis de volupte retenue, post-prandiale, elliptique en diable.

Les joueurs d'echecs: frowning and astute. Les speculateurs du nard et leurs interminables palabres timides. Quelque colloque amoureux que dissimule a peine- c'est pour faire accroire, dirait monsieur Jourdain - une touffe de rosiers.

Mais a Park e-Shahr, les choses vont - helas!- rarement plus loin que la rhetorique.

PS: E coada. Si francezii de la 321, ca de obicei- bombane. Fug sa-mi strang efectele si reviu maine dimineata devreme. Daca nu, pe seara de la Isfahan, da.

Povestea cu memoria contrariata m-a rasbunat, i pak sa stii.

Later edit: Intr-o vrie infernala sa nu pierd transferul de la Arjantin. Cinci ore confortabile si pe urma racoarea albastru si galben de la Dibai House. Decat sa scriu tampenii pe fuga, mai bine mai astept.

Sapte jumatate a.m. este, prin definitie, o ora destul de fascista. Pour avoir les yeux en face des trous, le cafe s'impose.

Patarafes... la petite echoppe...

Heh, da.

Cat despre rasbunare, ei bine. Sa spunem ca va fi cat se poate de direct vorba despre o pereche de pantofi cu paiete. Follow the yellow brick road?

Oh, mais non. Ar fi prea simplu, beizadea.

Route de la Joie, 13: La Golestan, birjar!

Golestan. Primul dintr-o suita de trei palate de sahinsahi nazurosi, cel mai accesibil per pedes apostolorvm Naroadae pentru ca la vreo douazeci de minute distanta de vizuina temporara si extrem curtenitoare dintr-o mahala unde se vand 24/24 pneuri, piulite, cricuri, corturi si primusuri pa gaz. Heh: voila qui devrait plaire a Behemoth.

La Niyavaran si Sa'd Abad nu se poate ajunge decat cu ajutorul Proniei, sfintilor cu cap de caine si tupeului dar baste. Dar dupa o plimbare fouillee prin zona Tajrish, recunosc: mi s-a molesit tot cheful de expeditie, solubil intr-o nemernica de inghetata de fistic. De plus, pentru ca sunt mai apropiate cronologic de momente extrem dureroase mintii -ianuarie 1979, gen- riscul instrumentalizarii buboase te da de trei ori peste cap si te face voyeur si frotteur in asternuturile de chihlimbar pahlaviu care, in fond, nu au facut rau nimanui. Asadar, a se abtine, de data asta; si a cauta cu puls ferm virtutile de balsam naiv ale vizuinei ultimilor Kajari si teribilului Marjoribanks.

Marjoribanks care, fie vorba intre noi, ar fi trebuit sa sa nasca in Bizantul acelor porfirogeniti mancatori de prescura si ceapa sparta in pumn. I-ar fi mers considerabil mai bine, din punct de vedere dinastic.

Mais on ne peut pas plaire a tout le monde, heh.

***

In ciuda numelui de suava sinapsa, nu prea se egzista trandafiri la Golestan, cu exceptia unei roseraie foarte cuminte si de vesela cianoza & abandon, in fata frontonului cu faianta de mare incredere in sinele artistic - mental would be a good adjective, Messire - si patenta naivitate.

Despre tronul de alabastru al salii de audiente deschise aparent spre nicaieri - si in realitate, spre o audienta cu salele frante - nu prea avem ce povesti. E un takht fara tact - ranjesti, beizadea?- si-atat.

Dar lucrurile incep sa devina de-a dreptul induiosatoare in urmatorul corp de cladire - se viziteaza in sensul acelor de ceasornic si nu toate merita, asa sa stiti - care adaposteste o formidabila colectie de zugravi de subtire persieni.

Iata-l anume pe Sani ol-molkh, cu o guasa de la 1859 - Hakimbashi/The Physicians - de scena pediatrica, rosu si verde colosal. Si deja, punctul subtil de inflexiune care se uita de peste umar la o Evropa pe jumatate aberanta - caci privita prin ochelarii Bosforului. Una peste alta si in ciuda unor peizagii mediocre, realism de buna factura la Kamal ol-molkh - The Janitors, 1886 - un fel de Aman nesigur, hranit si el cu sperante bovarice de un voiaj de trei ani franco-italian, fireste. Cea mai buna panza a lui, probabil The Fortune-Teller - 1891. Si, in fine, un induiosator studiu de perspectiva - Deshan Tappeh Avenue, cred, 1884 - de un verde astringent si naiv.

Usor altfel stau lucrurile cu Mahdi Mossava ol-molkh, autor de efigii pentru notabilitati provinciale de involuntar sarcasm. Jucatori de nard - table, camatari si un extraordinar portret al unui anume Normahud e-Hakim, de la 1890. Care ne apare in camasa si oala de noapte, inconjurat de vaze de Sevres de mana a cinspea, sticle de lamba si orologiul englezesc de rigueur. Dimpreuna cu dansul, se trage in poza si felcerul casei, care ii ia pulsul cu aerul ca-i ureaza iepure si calatorie sprancenata.

***

Pentru ca Edificiul Soarelui e inchis, trebuie sa ne multumim de data asta cu vizita obligatoriu desculta de la Shams e- Emarat, cu sali de receptie si aparat foarte naive si insiropate in oglinzi venetiene si terracottae repetitive. Ah, si totusi: meteoritul de la Varamin, cu dagherotip cu tot, face toti banii! Altfel, din Sala de Fildes / Talar e-Adj ne ranjesc niste foarte notariale gobelins Louis-Philippe si o vaza tarista - sturdily graceful - de malachit masiv. Et des chaussettes peremptoires, excusez du peu, hein? Sinon, les murs font tres Wedgwood confiseur.

Restul e un delir de covoare si pesemne fericirea vesnica a suflatorilor de cristal de Boheme, judecand dupa insistenta candelabrelor.

Foame. La doi pasi, un loc de splendid rasfat si Cismegiii Tehranului.

Park e-Shahr.

Picat tare bine, da.

Route de la Joie, 12: Ruba'i de Tehran

Unui oras adolescent, vibrant si naravas nu i se poate, de buna seama, croi un ruba'i ca oricare altul. Si ai sa ma ierti, pesemne, daca asta pentru Tehran nu vrea in niciun chip sa asculte de elegantisimele reguli metrice ale clasicismelor farsi ori de aiurea.

Deocamdata fara poza - e vineri, asadar Naroada scrie de pe unde apuca, sans trop de chichis technologiques - poftim un catren in versuri albe, cica.

***

De ce-ai venit, intreaba orasul.
Heh. Parca eu mai stiu...
Astepti sa pleci?
Astept sa vad pe cat mi te vinzi.

***

Dimpreuna cu trei chintesente foarte ale locului. In ordine crescatoare: un palat - seen one, seen'em all, o gradina si o memorie contrariata.

Imediat, beizadea si tout le monde, evidemment.

In cheie jubilatorie, da.

Later edit: Din motive absolut obiective, a trebuit sa comprim - fix ca in Indochina - unele poze. La Bucuresti, am sa le agat asa cum trebuie. Dar altfel, ne-apuca noaptea, heh.

Route de la Joie, 11: Limerick de Tehran

... de cum se invart treburile in Tehran.

Era un saman in Tehran
Ce barba avea, insa nu se-nvartea.
Intr-o zi i s-a spus: " E ordin de sus
Sa te-nvarti cat oi sti, chiar si ani doua mii
Nauce saman din Tehran."

Later edit: Fara niciun chef de plimbare. Ploaie marunta si din nou capricii de internet. Astazi, filtru la toate conversatiile de messenger imaginabile. Asta pe langa blocajele de ieri si de alaltaieri si de dumnezeu mai stie cand. Un peu marre de tout cela, vraiment puerile.

Route de la Joie, 10: O plimbare

Pe langa ca are legatura cu una din povestile nevralgice ale islamului siit, avenida piata Valiasr imparte orasul in nomenclaturisti nesuferiti si pulime de vitala reactiune.

Nu este, de-altminteri, singura linie de fractura a unei monade care tocmai prin asta se si defineste aproape clinic. Iata anume, de la Ahura-Mazda incoace, Persia sufera - cu un ambitus colosal si un farmec nebun, sa fim intelesi - de un patent sindrom bipolar.

Ergo vezi beizadea pesemne de ce si pentru ce locul forteaza paralela khmera, atat cat se poate. Daca la Angkor aveam sentimentul psihozei nevrotice extrem lucide, ei bine: de la Tabriz in jos scriem cu Mihail Afanasievici odata - Шизофрения, как и было сказано.

Nici mai mult si nici mai putin, da. De aceea, nu te poti supara: in secunda in care vreun cineva - huo!- din Iran o sa refuze sa-ti vanda nu stiu ce - s-a intamplat, inexplicabil, la Tabriz cu niste cofeturi - altcineva din Persia o sa spele rusinea cu gesturi care iti taie respiratia si te induioseaza imediat.

Mana tremuratoare de Parkinson cu care domnul Sadaf de la tejgheaua de autobuz scrie apasat un bilet ca sa stie birjarul unde sa te duca si la ce ora. Nu i-a cerut nimeni dragalasenia asta. Crezi ca se poate uita?

Nu, nu se poate, desigur. Oh, si - deja - cate altele.

***

La nord de Valiasr, cartierele trendinesti si de fite, in care se poate respira a peu pres convenabil - economie facand de sentimentul persian al pintenului in sternul mintii. Blocuri de tip condo, bretele de autostrada pahlavie, magazine cu semi-circuit inchis cum ar fi de pilda inenarabila Drogherie - vlan, eheh- Bucuresti. Unde se gasesc tot felul de chestii care l-ar oripila de barbosul de la Nofl-LoShato - nu radeti, Neauphle e transcris fonetic in farsi, stiam eu ca e o chestie fundamentala, aici iata-l bulevard.

Prezervative gen, muieresti gen, branza Brie gen. J'en reviens a l'instant.

Toate bune si frumoase, pana aici. De ce insa, de ce mama dracului ghem modelul si paradigma si alfavita urbanistica este si ramane si va fi tot netrebnica de Fifth Ave., careia pana si astea vor rau sa ii semene?

La sud de Valiasr, Persia. Asa cum o invatam pe silabe din ziua Unu. Irationala, timida, vitala, naiva, augmentativa in toate si cu un simt al humorului care din nou, nu cred ca e perceptibil oricui.

Si cu o bunatate fragila a cordului, lesne de contrariat. Veneticii ar face bine sa calce ingrijit: sunt in asa hal de timizi, ca devin imediat retractili.

***

Cratima perfecta intre cele doua e o plimbare cu metroul de la - sa zicem - Emam Khomeini la - sa zicem- Mirdamad. Linia Unu, rosie. Vagonul de muieri, una sau doua rame si de regula ultimele din tot atelajul: una din cele mai amuzante si induiosatoare experiente urbane de Teheran.

Imediat ce se pleaca din statie, e numai o sasaiala, o piscatura, o hahaiala, o barfa si o bisnita, tous ages confondus. Apar numaidecat si colportoarele de marfa mai mult sau mai putin morganatica - periute de dinti Aquafresh la snop, vopsea de par Wella la plic, sampon rusesc la plic, nescafe azer la plic, in general chestii usor de ascuns in hejab daca vine politia sau la un caz.

Nu e foarte greu sa intelegi si ce le turuie gura cu viteza supersonica si ton de stentor CFR: fetelor - vorba persiana este, imi pare, o varianta a hanamelor turcesti - am (insert bootleg here).

Fulgerator, vestea face inconjurul vagonului. Starneste pofte, suputatii - mvai draga, cum sa vrei atata pe asa ceva? - si tocmeli aprinse. Colportoarea se misca serpentin, aproape nerespirand, tocand in continuu vorbe cu un zambet pentru care ar invidia-o toate gheisele planetei si asta cel putin pana la mijlocul liniei.

Ranjesti, beizadea? Ar trebui, zau, fiindca daca ne gandim, ma indoiesc ca lucrurile se petreceau altfel sub coviltirul cadanelor lui Montesquieu.

PS: La clubul armenesc cica e deschis numai seara si doar vinerea la pranz. Va trebui, asadar, sa fie cu totul si cu totul maine: in seara asta, am pus ochii pe o bomba catartica din imprejurimi. Beculete roz, musamale de plastic, din astea. Heh, da.

Later edit: Vineri dimineata, constat efectele secundare ale starii de ameteala patenta cu care am ajuns si cu care am sa si plec de la astia. Asadar - si ca la Radio Erevan - Valiasr nu e avenida, ci piata, reper esential de orientare sociologica si turistica in spatiu.

Du reste, primele vesti de la Asgabat sunt de-a dreptul mamoase: mvai, daca iei cumva covoare, sa le declari la vama, scrie Bava. Si Naroada ranjeste: un Gabbeh ar lipsi, in rest avem de toate.

Gata, am fugit. Din cauza vremii proaste, ieri a fost a doua zi de zacut si de scris si de citit diverse splendori marunte. Daca ar fi plouat marunt, mai era ce mai era. Dar a plouat in final cu furie, chestie sabotoare. Un noroc: melancoliile lui Rudaki. Ce nu prea se potrivesc cu Tehranul, e drept.

O dregem noi cumva. La Golestan, birjar!

Route de la Joie, 9: 1389

Disclaimer: Biletul asta a fost scris pe tren, inainte de o serie de - sa le spunem- anecdote de solidaritate femeiasca si care se puteau termina prost. Numai tupeul si astutia - cand o sa apuc sa povestesc, o sa intelegeti de ce bufeul asta de orgolii marunte - proprii au economisit o dracovenie incomensurabila care putea sa dea dracului tot voiajul, fara probleme.

In fine. Deocamdata, amanuntele astea sunt dispensabile. Asadar, restitutio, cat s-o putea. Live din cea mai prietenoasa cafenea internet din Tehran, da.

Teheran Sud, adica un fel de Lipscani tentacular. Quite endearing: reactionar, rastit, sarac lipit si deci adictiv, da.

Dar despre asta si pe indelete, intr-un bilet viitor, probabil maine dimineata.

***

Din motive cat se poate de obiective si chiar in totul legitime, pret de vreo jumatate de luna de-acum incolo anul oficial al Seraiului nu poate fi decat 1389. Fireste, un anumit numar de detalii sunt drastic diferite de logica si chiar poetica zilelor noastre, de absolut prisos narativ.

In alte cuvinte se propune - si chiar se impune!- nici mai mult si nici mai putin decat o falie de timp, din care nu are cum sa lipseasca un anumit numar de paradoxe si entorse. Oricum ar fi, scotand din buzunar tainul de rigoare borgesiana al alephului, anul 1389 s-ar scrie cam asa.

***

Pentru ca tihna preclasica a Indiilor de Vest nu e tulburata deocamdata de absolut nimeni, 1389 e un an cu totul si cu totul nefumator. Misirul fiert si frecat cu sare e complet necunoscut cadanelor pofticioase. Dupa cum aparent nestiut ramane si ciotul conspirativ de zahar candel cu care se goleste filigeana amarie din oricare ceas dispus al zilei si noptii.

Pentru ca Bizantul, desi pe jumatate inghitit de ceturile mitului, continua sa inscrie paradigma absoluta, fundamentala si deseori funambulesca a tesutului si pulsului urban, amprenta iazmei sale nu poate fi nicicum nesocotita din randurile astea extrem marunte. Ingropate in pintenul stalpului ecvestru al lui Constantin, odoare de pret zac naive si neatinse. Fatihul e inca incert, desi hoardele viclene si barboase aplica disciplinat tactica ingenuncherii prin asfixie. Si, fara indoiala pentru ca Istoria mare e doar un prapadit de sotron lipsit complet de imaginatie, Bizantul de atunci imparte cu amanuntele tariste ce sunt atat de la indemana cordului sinestezia octavelor contrariate si arpegiului sfaramat.

***

Intr-o lume lipsita de nelinistea artificiala a tehnologiei, matasea inseamna cu siguranta considerabil mai mult decat promisiunea unui tandru si confortabil desfrau. Artefact misterios, ajunge cu greu pe tarabele de lacomie muiata in purpura ale Apusului. Semnifica putere, atata metonimice vrajbe si, poate mai important de-atat, poate sminti. Versurile multora - Nezami e un exemplu neintamplator - se straduie, de-altminteri, sa-i semene, incercand sa-i fure cu mintea farmecul fluid si densa usuratate.

Cu un fir de matasa se pot face multe. Din el se tese mantila de aerodinamica gratie a iazmei de basileu. Si tot din ea se impleteste jugastrul care sugruma talmaciul mincinos, pretendentul insuficient, iscoada cu vileag neiscusit.

De aici si pana la cosmogonie, nu mai e decat un pas.

***

Tehnologia nu este, de-altminteri, singurul concept de care ar trebui neaparat sa ne clatim. Rastimpul lui 1389 nu are pur si simplu ce face cu notiunile de emancipare si rasmerita ce apartin altui 89, cateva ore mai devale.

Si, mai important decat orice altceva, omul zilei poarta un nume.

Tamerlan. Pazea, toata lumea. De-abia de aici lucrurile devin interesante.

PS:... effectivement. De-abia de-aici lucrurile devin interesante, heh.

I pak ii spun lui Woland: daca nu aveam Maestrul la mine, imi pierdeam cu siguranta mintile. An excellent idea, cu complicitatea dintotdeauna, pe care o stii prisosit, beizadea.

Planul cu Golestanul suna prea ambitios, pentru un loc in care ai nevoie de jumatate de ceas sa treci strada. Azi am croit o zi de perfecta si indispensabila desmeticire, asa ca nu ma grabesc nicaieri.

Mashallah, cum obisnuiesc sa spun mai nou, sa zicem ca diseara mai aveti niscaiva vesti. Manu propria, dar - din nou- chioare.

Route de la Joie, 8: De pe tren

Reputata bigota si paduchioasa, Asia Minor turceasca are, de fapt un ceva tiganesc, ergo irezistibil.

Vaste linii de orizont, cromatica amestecata deseori in cheie si pastel ametitoare. Focuri nauce si cai placizi, ce par priponiti de palcurile pitice de ciulini si iarba rea, inca de pe vremurile in care locurile astea erau fala si tafna hoardelor hittite.

Mai degraba decat in orice poza, echivalentul mental ar fi vaierul halucinat de turcisme al lui Iser. Deja, o promisiune de stepa. Si ipostaza de triumf aproape batjocoritor a libertatii inimii.

Careia mintea nu are cum sa-i puie piedica, poate pur si simplu pentru ca nici prin cap nu i-ar da sa faca asa un lucru de rusine.

Route de la Joie, 7: Ruba'i de Tabriz

Cupola pravalita se scoala din tarana.

Khayyam n-avea dreptate, ea are sa ramana
Dovada vie, clara ca visu-i la-ndemana
Si peste patru seculi, si peste-o saptamana.

OK, nu e chiar grozav, e doar asa ceva de incalzire interstitiala, stiind deja ca pur si simplu unele amanunte - esentiale, poate, ca sa intelegeti de ce Naroada are un pic popreala de la tejghea - nu se pot scrie, sperand ca am sa le recuperez cu puls ferm in prima tara cu internet cat de cat normal din zona.

Povestea asta ar lasa un mare gust amar in glota, pentru ca nu - mai- suntem obisnuiti cu lucruri din astea in Evropa, daca nu s-ar egzista tot restul.

***

Teheran, de vreo trei ceasuri si ceva. A premiere vue, Teheran egal Bangkok + Madrid+ Bucuresti, facute farame si semanate haotic intr-o cartografie halucinanta. Coup de foudre immediat. Maine, Golestan si probabil un pranz epic la Clubul armenesc. Sans hejab, comme ils disent.

Later edit: Um, ce chestie bizara. De la Teheran pot sa postez, nu sa si vad rezultatul. Incercat sa vad daca incarca si poze, oricum janela ramane ferm blocata pana la Asgabat pe putin. Incarcat ceva, sper sa vada toata lumea ce - din nou- nu pot sa vad. Chestie care imi aduce aminte de o poveste safavida a lui Chardin, cu si despre o beizadea orbita patrilinear - moravuri politice curente ale epocii, fireste - si care devenise expert in mecanisme de ceasornicarie, pe care le putea descrie cu mare pofta si precizie.

Heh. Voici qui devrait plaire a Rousseau, il me semble. Deocamdata insa, copiez rapid cateva frugalitati din tren si un bilet care nu a putut sa apara la vremea lui. Cui nu ii e clar de ce si pentru ce exces de zel, le aduc aminte ca seful real al statului, pre numele sau Khamenei, e din tata azer, adica de Tabriz. Nascut la Mashhad, sarumana nene si ciuciu acces la Serai de-acolo, o sa vedem noi.

Pariu?

Route de la Joie, 6: Prin bunele oficii ale lui Aquiu...

...si de sub cearsaf : sahariana + sal nu sunt destul pe un bulevard care se numeste Khomeini, egal senzatie ca te plimbi topless si in bikini. Anunt vrbi et orbi ca n-am crapat si ca am ajuns en une seule piece - desi cu doispe ore intarziere pe feribot- la Tabriz.

Explicatia absentei de la tejghea o dam in farsi:

با استناد به قانون جرايم رايانه اي

دسترسي به تارنماي فراخوانده شده امكان پذير نمي باشد.

E ceva cu infractiune si cu indecent si cu nu se poate accesa. Ce dracului poate fi indecent la o biata janela verde, e o alta poveste si n-am sa insist cu si despre ea.

***

Recapitonand: dormit henaurme ieri pt ca vreme proasta, stop. Rapirea proscrisa in Iran, cred ca de la Dalida despuiata mi se trage, stop. Janela imposibil stop, blocata de asemenea stop, trimis in mod exceptional Aquiu sa adune biletele lasate pe pervaz. Deocamdata, rugaminte: care aveti ceva de spus, folositi cu incredere cutiile postale stiute stop. Pe astea inca nu le-au blocat stop. Dar nu se stie niciodata stop. M'en fous stop dar nu prea stop total nepractic stop, on peut vite paranoier stop, nu e cazul stop dar data viitoare imi iau pagina cu com stop astea merg perfect stop fir-ar a naibii viata stop.

Poimaine dimineata Teheran, stop. Cu autobuzul, stop. Azi la pranz, zereshk polo ba morgh intr-un restaurant care seamana a bezea pietrificata, undeva la raspantia Abaresan, stop. Ranjesti, beizadea, stop. In viata mea nu halit ceva mai bun stop, ingrozitor stop am sa ma rasbun stop.

Primul limerick stop de furie si de blocaj internet stop.

Era un parbriz in Tabriz
Veneau si-i spuneau: esti kirghiz?
Dumneata pui ecran intre noi si Iran
Al naibii parbriz din Tabriz!

Poimaine dimineata savari long courrier pentru Teheran, stop. Noua ore, stop. Pana atunci, scriu in caet, stop. Needless to say Rapirea din Serai varianta loco e cu unii cu mitraliere stop. Ma intreb ce vietate normala ar tine asa ceva in camera de bune unde se mumifica tacamurile de la nunta, stop.

Over and out, mai avem dar cu masura. Ca multe amanunte nici nu se pot povesti, deocamdata. Fiti siguri ca povesti da, povesti cu ghiotura.

PS: Pe seara, constat ca nicio tejghea nu are softuri de descarcat amaratul asta de aparat de poze. As fi pus cu draga inima o ceva in care par copilul aruncat din tren al lui Darth Vador, mais tant pis. Si rugati-va alternativ sa dau peste o minune la Teheran sau sa nu imi blocheze nici la turcomani foile, pentru ca deoarece buza olimpica e deja cat China. Nu e, asadar, nevoie sa o trimetem si in Manciuria, heh.

Estimp, de pe peretii de la Kaboud te privesc milioane de ochi in cheie abstracta. Soc in plex, trei ore de bauneala, ma mai duc si maine. Lumina de dupa amiaza, incomensurabila.

Of.

De pe drum, 4: Persice

Persia. Asa o scriem si nu altfel, Iranul e o inventie a celui pe care Byron cel Mic il numea sarcastic si conspirativ Marjoribanks. Thanks, but no, thanks.

Prin permutari de foneme si contagiune de idei, se mai scrie in legatura cu ea si piersica fiecarei veri, dar si persienele tainice ale sfarsitului de dupa amiaza.

Si mai scriem asa, in cheie de ecuatie afectiva si analfabet de fara diacritice potrivite:

La Perse pose le probleme tout a fait capricieux de la dialectique potentielle entre un panier d´abricots et une volee de jalousıes venitiennes.

Le gout du secret. Le secret du gout.

Exactement ce que je cherche.

De pe drum, 3: Ucenicii din Tabriz

....si cu pofta anticipativa, prima etapa a expeditiei.

Prima proba, esentiala: do I have what it takes?

Tabacioc iesti, nerozie iesti. Odaie nu iesti, dar -in cheie wolandesca, poftim o nevinovata blasfemie - pana la urma s-a descurcat lumea si la Viflaim, alors...

Ridic manusa, da.

De pe drum, 2: O veduta

Oh heh, fireste ca da.

Se putea altfel?

Inseamna atat de multe incat nici nu stim cu ce dumnezeu sa incepem.

O sa dam seama pe indelete de la Tabriz, aia o sa se intample.

De pe drum, 1: O problema feroviara

Credeam ca trenul de bambus de la Battambang nu are precedent in materie?

Oh, mais non. Precedentul se egzista, bine merci. Statuar si emblematic, poftim in stanga, cu toata induiosarea datorata deopotriva tropului cultural metec si persistent, planului inca vag de calatorie cu si despre si amintirii complet serafice a corespondentului khmer.

Anul e 1886, fotograful evident anonim, ceea ce sporeste considerabil magnetismul pozei. So, without further ado, the Darjeeling Himalayan Railway.

Si dihaniile ei miscatoare.

Route de la Joie, 5: O cratima

Gata, am sters-o la persi, dupa o lalaiala epica pe la Divanyolu & co, o portie perversa de tavuk göğsü la Meşale, fara narghiulea si ultime detalii logistice puse la punct.

Nu m-am omorat niciodata dupa Dalida, maıs est- ce de ma faute ou de la faute a Stamboul? Fix in dispozitia asta o si sterg, ceea ce nu e putin lucru. Asa ca, aveti indulgenta plenara pentru coloana sonora din seara asta: e cam ca mine - naroada, dar sincera.

PS: Croit cateva bilete pentru cat stau pe tren. Acuma da, acuma sa speram ca merg si janela si tejgheaua cat stau acolo.

Route de la Joie, 4: Anges de la mer

Dimineata lenesa, cu un usor inceput de ploaie. Cafea si dıverse alte maruntisuri intr-o fermecatoare jardin d`hıver a stabilimentului semisecret unde se doarme tun, intotdeauna si se trezeste pe la vreo sapte - tot intotdeauna - in vocalizele muezinului, established 1453.

Drumul spre Fatıh e infinit mai complicat decat imi imaginasem. Trebuie luat tramvaiul dela Sultanahmet, coborat la Yusufpaşa, mers vreun sfert de ora per pedes, luat metroul care merge spre Havalıman - adica aeroport, ptiu dişteapta! Coborat la Emniyet, facut dreapta, mers vreun sfert de ceas pe Vefa, facut stanga pe Akdenız la prima intersectie maı rasarita, si de-acolo ei bine: traiasca flerul personal.

***

Una peste alta, mahalaua Fatıh, al carei centru nevralgic e geamia omonima poate fı rezumata cam asa: guraliva, periurbana, bigota si al dracului de vesela. Numai si numai batand cu piciorul strazile dimprejur - Malta Çarsısı e un exemplu chintesential - o sa ne dam foarte rapid seama de incredibilul efort municipal de tampire si ametire a veneticilor de passage, care se constata in centrul orasului unde - dın nou - totul e anapoda, de-a surda si total nepractic. Odata iesit din tarc, insa, ce fericire si ce usurare: Stambulul redevine Stambul, asa cum se scrie si pe tipicul luı Istrati. Un oras de interlopa luciditate si imens elan cardiologic: Stambulul lui Stavru e, asadar bıne mersi pe unde a umblat azi Naroada.

Estimp trebuia gasit acutramentul, ceea ce nu prejudiciaza deloc episodul urmator de tocmeala persiana, asa sa stii. Si beizadeaua a fost serafıc de tıcaloasa, lasandu-ma mai degraba sa vorbesc limba gimnastica sub nasul a doi telali din ce in ce mai nedumeriti: ceadar nu le spunea nimic de pret. De unde conchidem ca lucrul e valabil de la Malatya mai devale si ca are, lato sensu speculativ legatura cu Khayam, dar ca e inconvertibil la Stambul.

The name ıs çarşaf, miorlaie amabil o hurie sprancenata. Evıdent, m-am simtit ultima tampita, si ne-a pufnit rasul pe amandoua ınstant in fata trasnelii peste frunte de rıgueur.

***

Nu se poate rade cu integrıstele? Mvai, cine spune asa, habar nu are de mınte, fıreşte. Pantomima ınfasarıı Naroadeı sı alfabetızarii cu bonetul sı obıelele de sub barbie, ıntamplata in mijlocul strazii si ıntr-o vrıe exponentiala de hurii de dıverse varste - una sa aduca oglında, alta sa traga de fusta, alta sa fuga la depozıt la un caz, alta sa sasaıe aprobator sı ultima, a maı prapadita, sa schimbe repede bani la bıjutierul din colt - este sı ramane un pantagruelic moment de solidaritate muiereasca.

Cıok güzel, super number one, pica razant concluzia in fata rezultatului.

Ca e opera colectiva, fata. De-aia, asa vezi.

Des anges, sans doute. Des anges de la mer, comme dırait Çelebı.

PS: La schimbul fantanii cu casida nazuroasa, eu o dau pe cea de la geamıa Efdalzade. Dar asta este, nu-ı asa, o alta poveste.

Deocamdata, cineva de la etajul unu invata spanioleste dupa Assimil. Plus Molly Golightly, tu meurs.

Ville de sinople

Pe mare fuga, renunt la plimbarea fastidioasa in Fanar. I pak sa stii beizadea ca nu e prima data si o croisem numai si numai pentru eclesia precistei mongolilor de pe ulita Tevkii Cafer Mektebi. Dar doar ce mi-a picat fisa ca nu am luat rendez-vous pentru asa ceva. Si altfel, ioc acces- stim bine, dar ca de obicei, planned poorly.

Panaghia Muhliotissa are aerul de nimica toata, cu zidurile ei zmeurii ferecate dindaratul incintei, dar ascunde una din cele mai ametitoare povesti bizantine posibile. In care bastarda porfirogenita data de mireasa aproape cu de-a sila unei beizadele a Hoardei de Aur revine in Bizant si reface metocul altor doua principese nazuroase si naive, pe numele lor Sopatra si Eustolia.

Muhliotissa este, de-altminteri si unul din ultimele locuri ale fragilei rezistente locale de la 1453 si, ca atare, se mai cheama si Kanlı Kilise, adica biserica insangerata. Niciodata turcita, azi relativ mutilata de nestiinta patriarhatului local, dar cu aceeasi stare tensionata, conspirativa, bref haiduceasca de atunci.

***

Ca premıu de consolare, poftim un alt amanunt, poate la fel de sedimentar. Prin gaura cheii, o veduta furtiva si usor teapana a ambasadei galice, intr-un timp si loc ce merita cu prisosinta alintul de ville de sinople, desigur.

Mai croiesc vreo cinci-sase bilete pentru cat sad pe trenul transasiatic, dupa care fug totusi dupa anteriul muieresc undeva, in Fatih. Reviu, da.

Later edit: Am aflat ın sfarsıt unde dzeu e i-ul punctizat pe amaratul asta de clavir turcesc. Aflat e un eufemism, pentru ca a fost nevoie de bombaneli ca sa-i pice naroadei fisa.

Mers cu puls ferm inspre Fatıh, gasit cearşaf plus boneta, precum şı restul de acutrament pe care nu am de gand sa-l port. Acuma da, se poate pleca in relativa impacare cu soarta. Oricum, ıntrasem doar ca sa spun ca de-abia am ispravıt o minunata jumatate de franzela plına cu kokoreç no name.

Bısquez donc, messıre. Je reviens apres une debauche chez Haçı Bekır.

Sı arat ca dracul in papusoi, da. Cu alea pe mine, fıreste.

Route de la Joie,3 : Show Me Your Motıon

Ajuns Stambul, clavıatura cıudata cu ı fara punct, dar cu sedıla dısponıbıla.

Le las asa: cand joaca ın deplasare, dıacrıtıcele au sı ele farmecul lor, sans doute.

Pana acuma, calatorıa cu trenul - foarte ın ordıne, sauf le rıre chevalın et torrentıel de la Boche dans la couchette voısıne. Oh bon, on ne va pas en faıre tout un plat, heın?

La Gara de Nord, ıntrebarı stupıde de la un post de televızıune de apartament,venıt sa fılmeze vıctımele nevınovate ale noruluı vulcanıc. Nu-ı asa ca planuıatı sa plecatı cu avıonul, ıntreaba fata de la reportaje de cateı ızbıtı de tramvaı.

Nu, raspund ranjınd; cıne stıe, cunoaste.

Mvaı, cum asa...buza olımpıca arata dezamagıre... chıar atı vrut sa plecatı cu trenul?

Heh. Chıar am vrut sa plec cu trenul, da.

Dar... de ce?

Paı sa zıcem ca m-a trımes Woland e o preferınta personala, hm?

***

Una peste alta, ajuns ıntr-o bucata. Lıttle dıd I know, eh.

Imedıat, percorso epıc pentru bıletul de Transasıatıc. As fı rezolvat eu tarasenıa de la Sırkecı, ınsa n-a fost chıp: probleme ınformatıce, zıce domnul excedat de la ghıseul pentru ınternatıonale.

Deocamdata ınsa, trebuıe cu orıce pret scapat de tampenıa de backpack; cantareste treı tone sı nu, nu e chıp sa nımıca.

Astfel ıncat the scruffy caryatıd se repede ımedıat la hotel - cel maı bun sı cel maı bun dın oras - leapada bagajul sı marıneaza sub dus vreo hum... treı sferturı de ora.

Forme humaıne, ouı. Insa nıcıun spor la agentıı de turısm trambıtatı de toata planeta sı de Neuronul Sınguratıc. Moment ın care e cazul sa adaug ımedıat ca povestea capıtaleı culturale blabla a dat peste cap orasul asta de nerozı - cum ıl crede Mandra - sı maı rau decat era pana acum sı daca se poate una ca asta. Debarcadere care dıspar, navete de Bosfor ımpletıcıte de nu se stıe care de unde maı pleaca sı daca maı ajunge... ın fıne, dupa vreun ceas de bezmetıceala pe la Emınönü, sa zıcem ca ı-a pıcat sı naroadeı fısa ca e musaı sa treaca podul Galateı daca vrea sa sı ajunga la gara de ınteres major.

La Haydarpaşa - aspect morganatıc, potentıal naratıv colosal - dın nou pana ınformatıca. Lamurıt repede ca asta ınseamna de fapt n-am chef azı, vıno mata maıne. In atare sıtuatıe, ramanea posıbıl doar le bluff de la mort quı tue, gen mers peste rand la ghıseul unu - plecarı ınterne- facut pe tampıta sı cerut bılet, pus la randul proprıu o buza olımpıca sı o prıvıre de cınema mut, ımagınea dısperarıı muıerestı sı ...o mınune.... cela marche.

Cela marche a tous les coups, fara sa te oblıge sa fıı nemernıc sau nepolıtıcos: doar bezmetıc sı fraıer bıne temperat.

Un sfert de ceas maı devale, aveam bıletul magıc. Cuseta clasa ıntaıa, cu ınca patru oamenı care devın de la Kapıköy exclusıv muıerı pentru ca deoarece granıta persıana. Numaı dus, fabuloasa suma de 44 de euro. Aferım, ehrm.

Faptul ca ınca nu am nıcıo forma cat de remota de cazare la Tabrız nu are nıcıo ımportanta - vorbesc foarte serıos. Trenul pleaca maıne la doıspe noaptea sı deocamdata grıja majora e de speculat ce tembelı ımı maı scot larıı chefereuluı ın fata pret de treı zıle sı?

Va asıgur ca asta da, e o grıja substantıala.

PS: Poze ınca n-am, dar ma ocup. Deocamdata ınsa, trebuıe neaparat halıt ceva sı tras un puı de somn. Revıu.

Later edıt: Tandarı de oboseala dupa pranzul frugal de la chıftelegıı dın Sultanhamet, dormıt pana fıx ın momentul ın care maıdanele dın coasta mezquıteı albastre devın vraıment ınteresante. Fara puhoı turıstıc sı cu pegra marunta alungata de sfarsıtul programuluı, pesemne ca una dın cele maı genıale flanerıı posıbıle pleaca dın fata moscheıı sı lungeste zıdul bazaruluı Arasta. Pe Torun Sokağı de pılda, pret de cıncı mınute otomanlacurıle devın posıbıle, ın condıtıa necesara sı sufıcıenta a ıntervaluluı fragıl de atıpeala solara care precede ımedıat apusul. Cand prımele felınare munıcıpale se aprınd sı daca avem bafta sa nu treaca nıcıo masına, cı doar vreo treı pısıcı conspıratıve, habar nu maı aı pe ce lume estı.

Se contınua cu puls ferm ınspre Küçükayasofya Caddesı pana aproape de bıserıca Bızantuluı convertıta azı ın geamıe de care pomeneste - daca nu m-am tampıt pe tren- sı Clavıjo, ın peregrınarea luı, se opreste brusc plımbarea cu o senzatıe de foame sora cu moartea sı se ıntoarce prın Akbıyk sı sebılul sultanuluı nazuros. Oftand de totı dumnezeıı ca n-am gasıt nıcı pana ın zıua de azı solutıa casıdeı: dar nu dısper, fıreste.

Gata, ıes pentru ca nu stıu altıı cum sunt, dar daca maı aud o sıngura data florılegıul sonor Che Guevara meets Bella Cıao meets Bandıera Rossa, dau ın prımıre.

Over and out for today. Maıne, amuzamente multıple sı textıle. Sı o plımbare prın Fanar, a ma façon, pe care o datoram demult.

Trei pilule, 3: În chestia peizajului, 1880

Anul e 1880, dar asta e cam tot ce putem spune despre poza asta rătăcită prin arhive.

Dacă ne-am pricepe ceva mai cumsecade în chestii botanice, am avea spor în a spune măcar pe ce continent se întâmplă momentul cu miez. Dar nu avem habar, şi de-altfel detaliul ăsta nu prea mai are nicio importanţă, desigur.

Orice comentariu e de prisos. Poate fi - trebuie să fie, în criteriu şi mai ales efect - o poză indochineză.

Călătoria îndepărtată, oriunde ar fi, cam aşa se şi simte. Aferim!

Trei pilule, 2: Chá d'or, 1909

"Americans who want to see a mate factory will do well to visit Curityba -sic!- the capital of the state of Paraná. There the Fabrica Tibagy, one of the largest in Brazil will be freely opened to their inspection. This factory exported last year 3, 000,000 kilograms of mate, the whole amount exported from Paraná being 30, 000, 000 kilograms. The leaves and small stems are brought to the factory in burlap or rawhide bags, and after being thoroughly dried, in ovens, are passed through a screening process, which separates the stems and leaves according to their size. The coarsest stems are used fot fuel; the less coarse ones are sold for the cheaper grades of mate (...). The best mate is in the form of a very fine olive-green powder. Mate tea is prepared much like ordinary tea. It may be taken in a cup, if properly strained, but the native way is to leave the powder in the water and to suck up the tea through a tube provided at the lower end with a fine strainer. The taste of mate to the novice is not unlike that of a very weak solution of turpentine (Robert Ward, The National Exposition At Rio de Janeiro, Popular Science Monthly, feb. 1909)"

A la votre, sans doute.

Trei pilule, 1: Ai noştri, din protectorat, 5 octombrie 1886

Vizita pariziană a ţarului Alexandru al Treilea nu e neapărat unul din evenimentele de neşters ale Istoriei mari: se pierde, pur şi simplu, intr-o avalanşă foarte diplomatică de didascalii mărunte şi binevoitoare.

Cu prilejul ăsta de spornic prisos fantasmagoric, Respublica îi cheamă la ospăţ şi pe şeicii din protectoratele proaspete ale Islamului de Miazănoapte. O altă planetă anume, recent înşirată la socoteala coloniilor.

Şeicii şi agalele mai mărunte se trag în poză înainte de plecare, să se ştie că au fost şi mai ales, unde şi de ce.

Fiecare în parte, o propunere foarte plauzibilă de regi magi, dacă mă întrebaţi pe mine.

Un răspuns şi un hatâr

Pe ultrapicior de plecare, un răspuns aşteptat, adunat şi concis.

Şi un hatâr făcut, de bună seamă, heh.

Iată sfatul de expert în chestia şalului, aproape aşa cum l-am primit acum cinci minute:

"cat despre val.. eu am problema asta de cand m/am angajat aici. nu prea ai ce sa/i faci sa nu alunece. dar nici o problema. si iraniencele patesc la fel. daca nu te deranjeaza poti sa iei un batic pe care sa/l legi in fata ca bunicile. e la moda la teheran. eu folosesc o esarfa mai lunga si las un capat mai scurt intr/o parte ca sa infasor capatul celalalt pe dupa gat. e ceva mai stabila, dar tot cade. ele mai folosesc ceva ce se cheama maghnae. e un fel de cagula care se trage peste cap si e cusuta in fata. e ceva mai stabila, dar e foarte enervanta. se gaseste peste tot in iran. e hijabul lor oficial. sau poti sa iei o esarfa mai ingusta pe care sa o legi tot in fata. in orice caz, strainele nu sunt oprite pe strada de politie ca nu le stau esarfele perfect pe cap.. o alta solutie ar fi sa/ti legi parul in coada un pic mai sus, eventual cu un cleste si esarfa se va sprijini cat de cat de coada. nordul teheranului e ceva mai permisiv, in rest e bine sa fii cat mai acoperita. un mantou mai lung si larg te poate salva de multe neplaceri. iranienii nu prea vad straini si o sa fii bagata in seama mai mult decat ti/ai dori.

calatorie placuta si astept povesti!"

Expertei îi răspundem cam ca Fantine, dar într-o stare de spirit total opusă: nu mai am ce lega, mademoiselle.

Că iar m-am tuns cu ciobul, de-aia. Dar să nu mai spunem la nimeni, da?

Heh. Ah, şi urmând indicaţii preţioase ale Dihaniei, se cumpără ciador - ei vezi, l-am scris cum ai vrut dumneata- ca să fie ceva mai simplu.

Deşi prefer şi am de gând să şi folosesc varianta arhaizantă, venită pe filieră megleno-română ceadâr.

Înseamnă cort. Aşa mi-a zis mie urecheatul din stânga, de-aia.

Gata, am şters-o.

Route de la Joie, 2: De timpul probabil şi alte amănunte

Înainte de orice alte preparative, o problematică de alegoric bun simţ:

Dacă Indochina începe -şi- din Cometei, de unde începe Mezoasia, atunci?

Nu e o întrebare chiar atât de nevinovată pe cât pare. Şi nici atât de lipsită de miez, o să vedem imediat.

***

Din punctul de vedere al Istoriei mari, cu Mezoasia încep să se înnoade mai toate iţele circumstanţelor noastre. Nu trebuie să fii extrem de savant ca să constaţi, în cheia perfectei jovialităţi de cozerie, că istoria începe şi acolo. Că valtrapurile porfirogenite ale Bizanţului ar fi fost imposibile fără înduioşătoarea sinogăselniţă a gogoşilor de matase solubile în ceaiul de după-amiază al unei împărătese uitate demult de cronologii. Că multe din salamalecurile, atavismele, purtările şi chiar mizilicurile din tipsiile noastre de veşnică intersecţie mentală între apus şi răsărit de-acolo vin şi se leagă, cu tot sensul şi rostul de pe lume.

Deşi judecata asta perfect scolastică ar putea sluji oricând introducerii destul de acceptabile în materie, force est de constater son demi-mensonge.

Aşa încât, ar fi infinit mai cinstit să recunoaştem cu toată pofta de pe lume că, în materie de istorie minusculă şi cardiologică, Mezoasia începe fix pe aparent insignifiantul Pont de l'Europe al Parişilor.

***

Care nu e un pod. Ci mai degrabă o pasarelă, specie hibridă între punte şi pasagiu descoperit, anume croită trecerii rapide peste calea ferată.

Pod, pasarelă, cale ferată. Trei elemente didascalice, dintr-un foc. Trei repere care mint distanţa şi bruiază reperele de timp, suspendându-le şi lungindu-le după bunul plac.

Şi o seară de februarie ploios. În care, la un moment dat, scribul a hotărât că lucrul cel mai important din propria existenţă nu e nici gloria şi nici măcar ceea ce se numeşte, în jargonul vulgar al binarelor, reuşita.

Glorie, reuşită...de l'acharnement quantitatif. Oh, mais non.

De l'acharnement qualitatif. Oriunde şi oricum, în cele mai neînsemnate amănunte şi cu poftă pe cât posibil imperturbabilă.

Nu e aşa simplu pe cât pare, i pak. Dar asta explică măcar în parte devotamentul şi grija cu care se calcă raialele viselor ce se dau cu ucaz şi pecetie, fireşte.

Moment în care e o mare fericire să constat că la Stambul iar plouă. Cu găleata neîntreruptă, în tot răstimpul şederii.

Route de la Joie, 1: Joie de la Route

Optzecişicinci de zile bătute pe muchie. Nouă mii şapte sute douăzecişiopt de kilometri, à vol d'oiseau.

Şapte ţări, cincizecişiunu de oraşe, sate, cătune, capitale, subprefecturi, lieux-dits. Toate importante, toate cu miez, nimic lăsat la întâmplare.

Des palaces, des yourtes, des trous à cafards, des pensions sans Vauquer, des couchettes anonymes, des bus inconfortables, des 4x4 et un baldaquin sous un mûrier à la belle étoile.

Patru ţinute, una mai de biserică - nu se ştie niciodată- şi trei de tăvăleală fără limite. Costum de baie, dă doamne la Krasnovodsk. Sandalele ateniene, foarte folositoare la Petrograd - insist, beizadea, ştii bine de ce!

Zece nopţi albe, pe care le aştept de prea multă vreme ca să nu fie vitale: cela a, ma foi, un air de fameuse revanche historique.

Moschei, iarmaroace, jocuri de stepă. Tout un monde, vous dis-je.

***

Imposibil?

Imposibil nu se egzistă, ştim foarte bine.

În potriva tuturor fricilor - şi pentru chestii din astea, isteria colectivă a zilelor curente e foarte pricepută - şi în dispreţul ticăloşiilor din televizor, se pleacă fără niciun regret şi cu fericirea zăpăcelii perfect lucide.

Allez, surprenez-moi. J'en prendrai pour mon grade, c'est certain.

Pe traseul ăsta perfect oniric - amănunt care nu-l împiedică, de-altminteri, să fie riguros concret, cu toate dovezile de rigueur - toate staţiile, absolut toate, au peronul pe partea stângă.

Altfel nu funcţionează, nu se leagă, nu are spor.

În desagă, un Moleskine şi trei carnete mai mici cu spirală. Verde, pentru rubaiatele croite pe măsura dumitale. Grenat pentru răspunsurile mele în cheie limerick. Unul de toată ziua şi de capriciul clipei.

Aparatul de pozat, două cartele de memorie, să încapă, să se ajungă: de data asta, cu măsura cuvenită lucrurilor rare şi scenelor de gen.

Dincolo de vraful de hărţi şi documente, patru cărţi. Niciuna în plus.

Biblia, ca de obicei: pe traseul ăsta, are mai mult sens decât pare. Până şi eu, la mécréante, ştiu cât de importanţi sunt psalmii: sub iurtă cum or suna? O să aflăm şi asta, la vremea ei.

Antologia persiană: faute de mieux, c'est du moins une bonne base.

Petersburgul lui Belâi, pentru că deoarece. Jur că am să-l desfoi la timp, nu e nevoie să pişti.

Şi - tertium non datur - ai să bombăni, dar ai să rânjeşti în acelaşi timp: am constatat că îmi e imposibil să plec de data asta fără Bulgakov.

Cum ce anume? Ei haidem, question de trop. Maestrul şi Margareta, fireşte.

Zău nu pot s-o las acasă. Nu şi nu şi nu. Heh.

Estimp, pregătesc la noapte biletele care să vă ţie de foame până ajung la vreun clavir, ceea ce se va întâmpla pesemne marţi în jurul prânzului. Le-am gândit în cheie perfect capricioasă, aparent fără legătură unul cu celălalt: mais comme tout est dans tout et le tout un fichu canevas, poate că au să amuze.

***

Aşa încep hagialâcurile?

Oh, mais non. Ăsta nu e hagialâc, ci expediţie. Cu condiţia necesară şi suficientă ca expediţie să însemne, în dicţionarul ăsta, izbânda neobrăzării cu ochii deschişi asupra tuturor meschinăriilor şi demisiilor zilnice.

Ah şi uitam: din motive obiective, nu se ia râşniţă. Am un talent special la dezintegrarea artefactelor informatice, în deplasare lungă. Dar se ia Ipod, pe care să încapă îndestulat toate scenele de atmosferă demne de tejghea.

Gata, cină şi ultime rafistolaje. Reviu.

Mouais

No comment, hein?

Din Le Monde, ediţia de noapte.

Ţăndări, de dormit ceva. Pe sponci, soit: dar dormit, cât de cât.

C'est exact: j'ai hâte.

Şi trăiască Feroviara, da.

Detalii

Ultima sut(r)ă de metri. Chestii muiereşti dimineaţă - minimum autorizat de lege, ca pentru o călătorie sportivă, evident. Chestii drumeţe după-amiază: găsit fericirea picioarelor umblătoare într-o pereche de ghete anume croite de la Merrell; arată aproape demn, fără benzi reflectorizante cale ferată gen.

Ştiu, ştiu că rânjeşti. Ai şi de ce: a trebuit răvăşită toată prăvălia. Minable, mais efficace.

Pantaloni de mers heavy duty. Polaire, pentru că deoarece si cela se trouve, nopţile de Garagum pot fi şi foarte ale naibii. Printre altele, da.

***

După care, desant complet impromptu la Thai Siam, pe uliţa amiralului Urseanu.

Mururi roş pompeian, iniţial linişte. Şi probabil una din cele mai fertile inflexiuni evropeneşti ale sublimei cratiţe thai.

Nu e bun, e foarte bun. Nu, nu e ca la Sala Sunset - din motive foarte personale, laap de Sala rămâne un fel de nec plus ultra indochinez. Dar e unul din cele mai bune birturi siameze off-shore posibile, cu mâna pe inimă.

Bucătarul e jumătate lao, ceea ce e pasibil de cele mai mari indulgenţe ale casei. Nu că ar avea nevoie de ele: haleala e pur şi simplu splendidă. Iar orezul negru şi lipicios de la desert - din nou aproape ca la Luang, pe uliţa Sakkarine.

Toate astea ar fi fost extraordinare şi plusquamperfecte, dacă de-a dreapta n-ar fi apărut un stol de javrete locale. Fiţe, barbă de o zi, prostie cu carul, dar din aia încălţată şi pseudo-subţire, ceea ce e un scandal trist.

Clienţi de Phuket în cel mai rău sens al cuvântului, aruncă priviri bizare tacâmului grijit cu furculiţă şi lingură. Negociază sangvin - sindromul să nu greşesc loveşte din nou, fireşte - după care, la un moment dat al antreurilor, cineva taie nodul gordian şi cere chelnerului beţişoare la tot poporul.

Non, mais! Beţişoare! Într-un birt siamez!

Hide these wretched chopsticks, will you?

Oh, la honte.

Recomand călduros, da. Birtul - nu cretinii parveniţi de passage, evident.

***

Diverse amănunte de lămurit bilateral cu casele din faţă - credem că e simplu? nu, nu e, dar asta e de bine, nu de rău. Diverse bilete de croi anticipat. Şi un început de calabalâc.

Ca să aveţi o idee despre ritmul în care se întâmplă chestiile astea preliminare, poftim nişte sunete:



Reviu, sans faute.

Burmese Days Bis

Rezolvat ultimele formalităţi, rezolvat hârtii fluviale - dacă tot plec, măcar să las totul în relativă ordine, heh.

După cum bănuisem deja, se cere - şi pe bună dreptate! - un răscroi indochinez. Citind un pic mai departe după sesiunea de tocmeli intensive la tejghea, ajuns la concluzia că traseul iniţial birmanez e absolut imposibil şi nedigerabil. Neplăcut.

În riscul de a plictisi, poftim iarăşi şi din nou. De data asta, destul de bătut în cuie, pentru că urmează imediat nişte bilete de avion şi mai ales, rezervarea de trei nopţi la Strand - hotărât să amestec registrele cu un ceva mai omenesc şi savuros. Incredibil cât de repede se poate umple, chiar pe vremea ploilor de perle.

***

Primul tronson - Laorvm Pars: Bangkok->Ubon Ratchathani-> Paksé->Savannakhet-> Vientiane-> Luang Prabang-> Bangkok

20 iulie, Bangkok. Previzibil, via Helsinki. Şi da, e cât se poate de logic şi la îndemână.

21 iulie, Hualamphu şi tren de noapte spre Ubon Ratchathani.

22-25 iulie: Paksé, via Chong Mek. În condiţia necesară şi suficientă ca viza la sosire să fie disponibilă. De verificat, fireşte şi asta cât de rapid posibil.

25-29 iulie: Savannakhet.

29 iulie - 6 august, Vientiane. Pentru că niciodată nu e destul.

6- 12 august, Luang Prabang.

Intermezzo thai: Bangkok->Ayuthaya->Bangkok

12-14 august: Bangkok. Imediat, formalităţi de viză Birmania.

14-16 august: Ayuthaya. O soluţie posibilă de dormit: Bann Kun Pra.

16-20 august: Bangkok, pe îndelete.

Al doilea tronson: Burmese Days. Rangoon->Moulmein->Rangoon->Mandalay

20-27 august, Rangoon/Pathein. Mda, pentru că deoarece, heh.

27-31 august, Moulmein.

31 august-2 septembrie, Rangoon.

2-7 septembrie, Mandalay.

7-8 septembrie, Rangoon.

8-10 septembrie, Bangkok.

Gata, fugeat să cumpăr alte bilete de avion - în Burma se poate ajunge numai şi numai aşa, hélas- şi în fine, alte chestii serafice.

Are să iasă du feu de la tonnerre de tous les dieux du Walhalla, o să vedeţi.

PS: Năroadă, da. Dar năroadă cu miez.

Deocamdată, triat cu mari voluptăţi poze şi bilete pentru până ajung la Tabriz. Au să placă, ştiu sigur. Heh, da - dans le mille.

Later edit: Tocmit trei nopţi la Strand. Nu ca ţoapa, din prima: ci după fiecare din cele două segmente intermediare.

Repos de la bezmetique?

Absolument, heh. Jubilatoriu.

Later edit: Guinevere, în mutări, presupun. Niciun semn - nu-i bai, fireşte.

Bribes

Săptămână agitată. Stresul altora face timpul friabil şi uscat: neplăcut.

Trei teme, până la refuz. And my two cents on each of them.

***

Prăbuşirea avionului cu notabilităţi leşeşti la Smolensk e coşmarul devenit realitate al oricărui ucenic într-ale dreptului constituţional. Ca şi cum Polonia n-ar fi fost îndestulat o ţară care exsudă o interminabilă tristeţă de lentă seducţie şi paradoxul teritoriului slav care s-ar vrea latin cu tot dinadinsul. În realitate, o ţară extraordinar de timidă, pe lângă care Ungaria pare fix ce este: o îmbufnată de circumstanţă, gata oricând să îţi trimeată o bezea îndoielnică, un clin d'œil sulfuros, o invitaţie neaşteptată la saturnalie.

Lipsită totuşi de lingori - pentru aşa ceva, cehii sunt campioni - Polonia îşi linişteşte angoasele istorice prin acea atitudine perfect ţeapănă, un maintien tipic latifundiei de câmpie aproape demn - fără nobleţea firească pe care o întâlnim cu bun prisos în cheie lusitană, de pildă.

Un accident de avion stupid - ca toate, de-altminteri - şi teoria conspiraţiei e gata pregătită. Doar că de data asta chiar nu cred că e cazul: nu din prea mare indulgenţă pentru cronologii neoruseşti pe care de-altminteri le reneg energic, ci prin simplu calcul al probabilităţilor.

***

Din nou, Frunze. Hegira înspre Oş a lui Bakiev. Delapidarea visteriei naţionale, lăsată pe butuci şi cu întreţinerea neplătită. Il y a du mari volage, dans ces satrapes incurieux de l'Asie du Milieu.

Bakiev rezistă, ameninţă cu secesiunea provinciilor meridionale kârgâze - da, alea prin care trece Năroada în drum spre Torugart. Moscova toarnă şi ea cucută amestecată cu miere - ca de obicei - şi trage semnalul de alarmă, după care scoate fişicul cu bani şi plăteşte ţeapa, nerambursabil. Mişcare inteligentă a lui Kerenski, dar model chinezesc fumat demult, în speţă: ne pas subjuguer - acheter.

Perspectiva enclavei mă înveseleşte imediat. Dar vae! Bakiev o şterge la Astana, ca şi alţi nevolnici dinaintea lui: pariu că trecerea frontierei are să se lase cu circ epic?

Mvai. De-abia aştept.

***

Jamais deux sans trois: azi, îmbrânceli şi blocaje aeroportuare generale, pentru că deoarece se egzistă doi vulcani ftizici în Europa.

Trenuri halite de pasageri, lume întreruptă. Să ne bucurăm: preţ de două-trei zile, distanţele vor redeveni distanţe.

O stare foarte interbelică, dacă mă întrebaţi pe mine.

Cu surle şi tobe, 3. Automobiliştii de toate mărcile, 1969

Mai scurt şi ciumpăvit, extrasul ăsta ultim are totuşi rostul lui.

Vocile care citesc textul de fermecătoare inepţie şi inert şablon sunt arhicunoscute cui a traversat măcar ultimul tur de pistă al vremurilor de holeră roşietică românească.

El e relativ faimosul Eugen Mandric, lucrător ideologic de mare ambitus al epocii, omniprezent al staţiilor de radioficare şi jurnalelor de actualităţi cinematografice. Vocea persiflantă şi subînţelesurile inteligent plasate îl răsplătiseră, la un moment dat, cu statutul confortabil de director al Casei de Filme 3, specializată în toate mizeriile tezist-istorice ale ceauşelii luminate.

Considerabil mai simpatică, ea e Mariana Zaharescu. Un timbru mitic pentru amatorii de Teleenciclopedia, în stare să te facă să rânjeşti ascultând cu poftă istorisiri semi-aberante despre moravurile ţestoaselor de Galapagos. Format fix, maximum cincisprezece minute. Pentru subiecte documentare mai serioase, istorice gen, Televiziunea îl rechiziţiona pe Pittiş.

Aşadar iată un mister deslegat, beizadea. Fără timbrul vocal care e numai şi numai al ei, epoca asta trecută nu are, cu certitudine, defel acelaşi parfum.

Cu surle şi tobe, 2: Almost A Texas Flavour, 1964

Halucinant şi ceva mai consistent decât cabriolele pescăreşti ale nepmenilor de vitrină, o recidivă englezească despre care se poate spune fără prea mare extrapolare că miroase de la o poştă a reuşită operaţiune de captatio benevolentiae poliţienească. Evident, din ciclul materialelor de putredă minciună seducătoare a stalinismelor către emigraţia albă, cam prin jurul războiului de-al doilea. Deocamdată foarte departe de rafinamentele ulterioare ale Instituţiei, imaginea suavă a Moldo-Valahiei dejiste pune coloare şi apret peste ecourile stinse ale epocii, încă vizibile în calcanele friabile ale Marii Victorii Proletare şi paginile coapte de timp şi intemperii ale literaturii pentru mase.

***

Nu e un secret pentru nimeni că formula ideologică a lui Dej se lipsea cu mare dezinvoltură de toate elementele de-a dreptul scârboase ale naţionalismului kitsch din ziua de după. Rezultatul pare mai relaxat, cu excepţia aproape înduioşătoare a dovleceilor joviali şi lustruiţi din aprozarul grijit anume pentru jubileul năucelii de la 23 agust. În tot cazul, nu vom găsi aici alogenii nord-coreene: ci doar potemkiniade care se străduie din răsputeri să-şi păstreze o umbră de proporţionalitate narativă şi bun-simţ.

Băieţii cu extensor de la Vasile Roaită. Vivandiera veterană din piaţa de flori. Securista care trage la războiul de ţesut în bătătura iarmarocului turistic londonez. Tramvaiele de pe Magheru. Emeticele produse de artizanat, vade retro. Din nou, le dol presque marchand Mamaia/Miami. Hotelul Sport al Cooperaţiei de Consum: soltanto per i sindacati.

Deasupra tuturor, rânjetul de Maglavit al ciorii proptite de nevoie în gârbaciul pastoral: ce lume veselă, zău.

Neaparat pe muzici la răscrucea dintre Sabin Drăgoi, Aaron Copland şi Trio Grigoriu.

PS: Dacă vreţi să şi vedeţi ceva, daţi click pe poză. Are să se desfacă o foaie separată; mai bine, nu ne-am priceput.

Cu surle şi tobe, 1: The Weaker Sex, octombrie 1961

Primesc à l'instant trei bomboane cubaneze cum n-am mai avut la îndemână de foarte multă vreme. Trei filme vintage, din care primele două sunt pe cât de ireale, pe atât de serioase în ton şi retorică. Iar al treilea, pe măsură, are să lămurească misterul unei voci de care îi pomenisem beizadelei la un moment dat, fără să am şi cum arăta a ce sună.

Clar parte a unui travelogue pentru pescarii înrăiţi ai Albionului, filmul ăsta de deasupra se întâmplă într-un balans geografic aberant, care începe undeva în munţii Gurghiului - anume Carpaţii Orientali, dacă îmi aduc bine aminte - şi se isprăveşte la Mamaia, triumful turistic dejist par excellence.

***

Ce se vede, nu se crede: Fritz şi Virginia Mateescu - dacă am priceput bine dicţia binevoitoare a naratorului - de meserie turişti valahi şi din cinul pescarilor amatori chinuie serafic nişte plătică, undeva în coasta Lacului Roşu. După care se suie într-un ceva care seamănă pe cât se poate de plauzibil a Buick, aidoma oricărui burghez din Dover, traversează sate săseşti unde - ni se explică îndatoritor - bărbaţii trag la sapă, iar muierile pontează în fabrică şi isprăvesc periplul raccourci pe plaja mamaiotă, la o berbuncă prăpădită, cu mare elan sotz.

Ca orice personagiu fictiv anume croit pentru publicul entuziast al lui Bram Stoker, Mateescu-el poartă un prenume foarte Mitteleuropa, uşor de rostit şi perfect transparent, le machin passe-partout dont se nourrissent tous les lieux communs du monde. Iar Mateescu-ea se cheamă Virginia - é preciso să se cheme Virginia, am putea chiar ricana-, altă găselniţă onomastică sugerând cumsecădenie, stabilitate, bref: cămin unde miroase frumos a fursecuri, croşet şi devotamente.

Lucrurile devin aşa, de greţică uşurea în secunda în care il percorso se isprăveşte cu o imagine foarte ademenitoare în cheie dinamică, jeux de sable gen, avem şi noi Copacabana noastră. Vedeţi, ne mai spune vocea optimistă, oamenii nu sunt chiar aşa diferiţi unii de alţii, doar ce e nevoie de o plajă şi gata, allons au devant de la vie.

Să te gândeşti însă că, la mai puţin de cincizeci de mile vest de toate acestea, reacţiunea crapă la Canal e absolut un detaliu, nu-i aşa?

Burmese Days

Sans plus attendre, croiul reprizei a doua. Îl presupun provizoriu, pe potriva bombănelilor recurente şi de ultim moment.

Cred că are să se înceapă totuşi cu o efracţie lao meridională. E mai simplu şi mai logic aşa: fermecător şi îndelung aşteptat, jubileul personal la Sala Sunset va trebui să mai aibă pesemne un pic de răbdare.

Aşadar:

Primul tronson - Laorvm Pars: Bangkok->Ubon Ratchathani-> Paksé->Savannakhet-> Vientiane-> Luang Prabang-> Bangkok

20 iulie, Bangkok. Previzibil, via Helsinki. Şi da, e cât se poate de logic şi la îndemână.

21 iulie, Hualamphu şi tren de noapte spre Ubon Ratchathani.

22-25 iulie: Paksé, via Chong Mek. În condiţia necesară şi suficientă ca viza la sosire să fie disponibilă. De verificat, fireşte şi asta cât de rapid posibil.

25-29 iulie: Savannakhet.

29 iulie - 6 august, Vientiane. Pentru că niciodată nu e destul.

6- 12 august, Luang Prabang.

Intermezzo thai: Bangkok->Ayuthaya->Bangkok

12 august: Bangkok. Imediat, formalităţi de viză Birmania.

14-15 august: Ayuthaya. O soluţie posibilă de dormit: Bann Kun Pra.

16-18 august: Bangkok

Al doilea tronson-Burmese Days: Bangkok->Rangoon->Pathein-> Moulmein->Mandalay->Amarapura->Maymyo->Hsipaw->Lashio->Rangoon->Bangkok

18-23 august: Rangoon.

23-25 august: Pathein, cu autobuzul, din motive perfect etice, pour une fois. Hors de question de nourrir la junte et ses ferrys.

25-28 august: Moulmein, via Rangoon.

28-31 august: Mandalay, via Rangoon.

31 august- 3 septembrie: Maymyo.

3-5 septembrie: Hsipaw.

5-7 septembrie: Lashio, dacă si poati.

8-9 septembrie: înapoi la Rangoon.

10 septembrie: Bangkok. Valea acasă.

Bon. Al doilea segment încă se mai rumegă, pentru că mi se pare totuşi extrem dificil. Vorbim de orare feroviare feroce. Deja, lăsat deoparte Bago şi Bagan: e prea mult pentru prea puţină vreme.

Comme quoi, encore une fois, ce n'est jamais au grand jamais assez.

Mai rumeg, da.

PS: Explicaţie de seară. Guinevere se mută cu vastele apartamente. De unde şi agenda debordată, perfect explicabil. Nimic cert, toată bunăvoinţa de pe lume, în continuare. Savuros, deasemenea.

Later edit: Ţăndări. Mâine, formalităţi bancare - indispensabile, aparent complicate ca naiba ghem.

Sans acharnement, regret nu neapărat în ordine nerozia proprie şi personală. Şi două zile irosite pe contrasens. Regret e de-altfel mult spus: la glace est rompue et je n'en attendais pas moins, Messire.

Ultrascurte

Zi demenţială - mai vine una şi mâine, dar nu chiar în halul ăsta! - în care se contemplă visător monstrul de cărat în spate: coloare verde otravă, şaizeci de litri capacitate cărăuşă. De triat efecte personale nici nu poate fi încă vorba.

Se mai negociază printre picături cu Guinevere taclaua promisă. Încep, de-altminteri, să cred că dumneata ai senzori: cucoană peu farouche, relaxată şi cumsecade. Singurul neajuns e cel al timpului disponibil, ceea ce se va afla - sper- repede, beizadea. Le temps presse. Au pire, promis taclale prelungite la întoarcere; deocamdată, o dilemă - cum, dar cum mama naibii se înnoadă şalul ăla pe creier, în aşa fel încât să nu mai alunece din trei în trei minute?

Tentativele din faţa oglinzii s-au soldat, recunosc, cu o suspectă criză de râs nervos.

Sobrement dit, arăt ca dracul ghem în păpuşoi. Tant pis pour les retardataires, amis de la Mode, bonsoir.

***

Bilet de Bangkok, plecare pe 19 iulie, întoarcere pe 11 septembrie. Tocmit cameră la Wild Orchid, din pur atavism afectiv. Trenul de noapte spre Nong Khai e o posibilitate perfect egotistă, deşi mă tentează şi efracţia prin Savannakhet, Paksé şi pe urmă spre nord, cu o despedidă emotivă la Luang Prabang spre Bangkok şi pe urmă Rangoon.

Şi pe urmă, hărţile o iau razna. Acuma da, prevăd şi eu luări de minte majore, judecând după senzaţia de fugă a pământului de sub picioare, fix în secunda în care se încearcă un itinerariu. Cu toate astea, cred că pe seară isprăvesc şi chestia asta: nişte repere minime nu strică niciodată, mai ales atunci când am numai o săptămână între cele două sesiuni de bungee-jumping intercontinental.

Fregata oftează şi dă ochii peste cap.

Ce te miri, dragă, atâta: e uliţărnică şi cu asta basta.

Năucă would certainly be more exact. Gata, fugeat la cină - janela, cu toane, a naibii viaţă. Reviu.

PS: Jucătorul lui Dosto - lovitură în plex. Din nou, da. Cu toate astea, se poate citi şi altfel, ceea ce vă doresc şi vouă. Explicaţii, la noapte: ah, dacă nemernica asta de zi ar avea patruzecişiopt de ore...

Veşti de departe

Acum vreun sfert de oră, trăiască Olga şi o splendidă comfirmare:

I would like to inform you that the worst events of 7-8 April in our country are things of the past.

Now the situation in different parts of Kyrgyzstan is safe and stable and life returns to it's normal channel.

As before we are waiting for you and hope that rule changing in Kyrgyzstan will not affect your plan to travel in our country.

***

Cât despre hatârul dumitale, ei bine: surprizele se ţin lanţ, iar flerul meu pare din nou imbatabil.

C'est une fausse piste şi pot oricând dovedi asta. Pur şi simplu carnetul nu e al lui Guinevere, pentru că nu are cum să fie. De unde şi reacţia aparent aberantă - dar perfect politicoasă faţă de cineva care sună bezmetic la uşă, cu eroare de greşeală - a amfitrioanei, fireşte.

Nu, nu mă opresc. Ce credeai?

Later edit: Dans le mille, Messire. Dans le mille. Disons que le premier pas est fait, et ma foi, comme il faut.

Even later: Merge splendid. Aştept, da. Ai să vezi, are să se facă şi hatârul ăsta. Cât despre speculaţia iniţială, hai să spun doar că e savuroasă. D'accord?