Route de la Joie, 39: Ca sa mai bombani, asadar...
Cu toate ca planuisem sa scriu foarte pe indelete si foarte liniar despre toate amanuntele astea la intoarcere - cu poze cu tot - vad ca nu o scot la capat cu dumneata, domnule Dihanie. Asa ca, in mod exceptional, there goes, cu promisiunea ferma ca o sa stii absolut totul in ordine la vremea cuvenita, in termeni de amanunte de ehrm, cum sa le spun, intendenta.
***
La Tabriz, pe o vreme de ploaie nemernica si lipsa de chef de cautat altceva, am zis sa am incredere in Neuronul Singuratec, ce imi recomandase hotelul Morvarid ca alternativa suficient de curatica, suficient de in centru si destul de onorabila ca pret. Problema in Iran - stii precis mai bine decat mine - este lipsa de sarm a multor caravanseraiuri de cinci stele, plus pozitia tragica fata de nevoile plimbarii cu miez: de regula, la marginea orasului, sanatate si virtute.
Morvarid e tinut de negurosul Djebel, care se da la cerere de trei ori peste cap si se face cicerone plus sofer, pentru diverse deplasari insistent recomandate: Kandovan ed alii - am rezistat eroic, nu i-a picat bine. Dar pe vremea aia eram proasta, asa ca dam ochii peste cap si trecem mai departe la...
...Teheran, despre care am povestit cate ceva, nu cum trebuie. Ales pe criteriul lucrului simpatic, hotelul Firouzeh din mahalaua de sud unde se aduna magazinele de pneuri, corturi si alte chestii de masini a fost o chestie destul de potabila, cu exceptia primirii exagerat de taiata pe masura vesticilor si lejer politieneasca in cheie onctuoasa. Unremarkable, si o neobisnuita greseala perfect si asumat personala.
Despre Esfahan, numai de bine, cu destule povesti pe care ai sa le gasesti feminile si - potential - siropoase. Dibai House e un loc suficient de altfel ca sa se potriveasca macar novicelui sofisticat, iar primirea e suficient de calduroasa. Ma chambre, c'est la verte; et il suffit de dire qu'il en sera toujours ainsi.
La Mashad, arestarea binevoitoare a Naroadei din tren a avut drept consecinta liniara si naturala parcarea - nu e putin spus - intr-unul din acele stabilimente - Dena cica se numea - clar gandite in anii Optzeci pentru familiile pelegrine si care - une fois n'est pas coutume - e pierdut undeva in coasta spitalului Sina. La naiba ghem, to cut the story short. Musty, spartan but spacious. And dirt cheap: nu era planul meu, macar pentru primele doua, mais bon... daca esti narod - ti-o iei pe indelete, pas vrai?
Ajungem la turcomani. Grand Turkmen, la Asgabat e probabil in continuare asa cum il lasasei: plin de microfoane, cu amanuntul mobilei usor ciobite si vederi peremptorii inspre piscina emancipatoare - dupa trei saptamani de Persie austera - si diverse edificii de interes cetatenesc. Receptia e usor botoasa si vorbeste ruseste si totul e formidabil; sau nu - depinde, cred, de simtul humorului personal. Mult mai bine, paradoxal, a sunat si s-a simtit tura a doua, la Turkmenistan: pur jus sovietic si in ciuda disparitiei restaurantului Diamond - daca vorbim de acelasi lucru, cred ca da. De-altminteri, i pak sa stii - si cautasem, amintindu-mi totusi de povestea cu caviarul - trebuie sa te dezamagesc si sa iti scriu ca in zilele noastre nu se mai egzista asa ceva pe meniul restaurantelor turkmene. Am intrebat, am cautat: nici macar negru, baremi dore. In disperare de cauza, l-am terorizat pe monsieur Chanson - oh, asta e o intreaga poveste, care merita bilet separat - la Krasnovodsk, intreband in tot bazarul de icre negre.
Povestea se intampla asa. Se intreaba babuska de caviar. Prima miscare implica aratarea cu degetul a unui borcan rusesc binecunoscut - capac siniliu - dar, dupa grimasa elocventa a subsemnatei se scoate urgent de sub tejghea borcanul nesigilat cu ikra arighinalski -sic! Diferenta de pret? Oh, mazette et rien du tout: de la 25 de dolari, la 850. Kilogramul.
Propus pe scobitoare, originalul nu m-a incantat. Era destul de ranced, asa ca m-am multumit cu niste batog afumat de morun, halit pe tren si ziar. Unde, dar unde pe lume se mai poate asa ceva? Heh, je vous le donne en mille.
La Mary, stii foarte bine ca ti-am facut hatarul cu hotelul Sanjar, camera 514. Nu, nu am crapat in liftul a carui usa nu se mai deschide decat atunci cand vrea. Da, am dormit tun, jubilatoriu, ca la sfarsitul lumii. Iti datoram asta, cu tot dragul.
Kekirdek inseamna iurta olandezilor si foisorul meu cu priveala si dormit afara. Si chal - n-am sedila turcica la Buhara - de la care mi s-a facut rau, la propriu. E lapte de camila, absolument. Iar pe camila o cheama ca pe mine; allegedly, heh.
Darvaza, cort. Epic. Uite, daca tot bombani, am sa iti si arat, poate chiar diseara de la Samarkand.
Dasoguz, habar nu mai am. Ah da, un hotel cu nume de accident rutier: Uzboy. Inseamna nu stiu ce afluent al lui Amu Darya, daca nu sunt proasta, are paturi chinezesti si draperii halucinante.
Una peste alta, probabil ca ai fi usor dezamagit de cum se intampla lucrurile in principatele turcomane. Mai nou, aproape totul e pe stil post-sovietic: crede-ma, am incercat pana si cina de una singura la Grand Turkmen, in speranta ca gasesc macar ecouri din ceea ce povestisei. De prisos: kasha, kasha, kasha - daca nu o scriu asa, se intelege cu totul altfel, fara diacritice. Bof, heh.
Morvarid e tinut de negurosul Djebel, care se da la cerere de trei ori peste cap si se face cicerone plus sofer, pentru diverse deplasari insistent recomandate: Kandovan ed alii - am rezistat eroic, nu i-a picat bine. Dar pe vremea aia eram proasta, asa ca dam ochii peste cap si trecem mai departe la...
...Teheran, despre care am povestit cate ceva, nu cum trebuie. Ales pe criteriul lucrului simpatic, hotelul Firouzeh din mahalaua de sud unde se aduna magazinele de pneuri, corturi si alte chestii de masini a fost o chestie destul de potabila, cu exceptia primirii exagerat de taiata pe masura vesticilor si lejer politieneasca in cheie onctuoasa. Unremarkable, si o neobisnuita greseala perfect si asumat personala.
Despre Esfahan, numai de bine, cu destule povesti pe care ai sa le gasesti feminile si - potential - siropoase. Dibai House e un loc suficient de altfel ca sa se potriveasca macar novicelui sofisticat, iar primirea e suficient de calduroasa. Ma chambre, c'est la verte; et il suffit de dire qu'il en sera toujours ainsi.
La Mashad, arestarea binevoitoare a Naroadei din tren a avut drept consecinta liniara si naturala parcarea - nu e putin spus - intr-unul din acele stabilimente - Dena cica se numea - clar gandite in anii Optzeci pentru familiile pelegrine si care - une fois n'est pas coutume - e pierdut undeva in coasta spitalului Sina. La naiba ghem, to cut the story short. Musty, spartan but spacious. And dirt cheap: nu era planul meu, macar pentru primele doua, mais bon... daca esti narod - ti-o iei pe indelete, pas vrai?
Ajungem la turcomani. Grand Turkmen, la Asgabat e probabil in continuare asa cum il lasasei: plin de microfoane, cu amanuntul mobilei usor ciobite si vederi peremptorii inspre piscina emancipatoare - dupa trei saptamani de Persie austera - si diverse edificii de interes cetatenesc. Receptia e usor botoasa si vorbeste ruseste si totul e formidabil; sau nu - depinde, cred, de simtul humorului personal. Mult mai bine, paradoxal, a sunat si s-a simtit tura a doua, la Turkmenistan: pur jus sovietic si in ciuda disparitiei restaurantului Diamond - daca vorbim de acelasi lucru, cred ca da. De-altminteri, i pak sa stii - si cautasem, amintindu-mi totusi de povestea cu caviarul - trebuie sa te dezamagesc si sa iti scriu ca in zilele noastre nu se mai egzista asa ceva pe meniul restaurantelor turkmene. Am intrebat, am cautat: nici macar negru, baremi dore. In disperare de cauza, l-am terorizat pe monsieur Chanson - oh, asta e o intreaga poveste, care merita bilet separat - la Krasnovodsk, intreband in tot bazarul de icre negre.
Povestea se intampla asa. Se intreaba babuska de caviar. Prima miscare implica aratarea cu degetul a unui borcan rusesc binecunoscut - capac siniliu - dar, dupa grimasa elocventa a subsemnatei se scoate urgent de sub tejghea borcanul nesigilat cu ikra arighinalski -sic! Diferenta de pret? Oh, mazette et rien du tout: de la 25 de dolari, la 850. Kilogramul.
Propus pe scobitoare, originalul nu m-a incantat. Era destul de ranced, asa ca m-am multumit cu niste batog afumat de morun, halit pe tren si ziar. Unde, dar unde pe lume se mai poate asa ceva? Heh, je vous le donne en mille.
La Mary, stii foarte bine ca ti-am facut hatarul cu hotelul Sanjar, camera 514. Nu, nu am crapat in liftul a carui usa nu se mai deschide decat atunci cand vrea. Da, am dormit tun, jubilatoriu, ca la sfarsitul lumii. Iti datoram asta, cu tot dragul.
Kekirdek inseamna iurta olandezilor si foisorul meu cu priveala si dormit afara. Si chal - n-am sedila turcica la Buhara - de la care mi s-a facut rau, la propriu. E lapte de camila, absolument. Iar pe camila o cheama ca pe mine; allegedly, heh.
Darvaza, cort. Epic. Uite, daca tot bombani, am sa iti si arat, poate chiar diseara de la Samarkand.
Dasoguz, habar nu mai am. Ah da, un hotel cu nume de accident rutier: Uzboy. Inseamna nu stiu ce afluent al lui Amu Darya, daca nu sunt proasta, are paturi chinezesti si draperii halucinante.
Una peste alta, probabil ca ai fi usor dezamagit de cum se intampla lucrurile in principatele turcomane. Mai nou, aproape totul e pe stil post-sovietic: crede-ma, am incercat pana si cina de una singura la Grand Turkmen, in speranta ca gasesc macar ecouri din ceea ce povestisei. De prisos: kasha, kasha, kasha - daca nu o scriu asa, se intelege cu totul altfel, fara diacritice. Bof, heh.
***
La uzbeci, constat ca traiasca Olga mi-a croit un program hotelier destul de dezamagitor, cu amendamentul - toujours a ma decharge - ca nu am avut lista stabilimentelor decat ingrozitor de tarziu - eram la Esfahan deja, gen. La Hiva - of, ortografia! - am sezut la Arcanchi, bodega extrem de curata insa fara niciun pic de charme: hotel sinensis, sa zicem, de la sampon si pana la linolea. Iar la Buhara, Fatima, in buza lui Lyabi-Hauz: simpatic, cu colosale mururi roz si bleu pastel si - loveste din nou!- paturile de velur ale Chinei populare. Dar curat. Dar ce bine ca nu se intampla decat trasul la depou, zau si heh.
In alta ordine de idei: se egzista tone de poze cu vapoare ruginite de la Moy'noq, doar ca in secunda asta sunt pitite in coperta cartii lui Belai - nu ranji, ca nu am citit-o - si pe un DVD. Bine, am inteles ordonati, o sa atarn cat de repede macar una. Reflexion faite, nu mi-a placut mai mult Hiva decat Buhara - si poati, beizadea? - si uite vezi, de aia cerusem un sursis de rescriere ulterioara: ca sa se aseze. Cat despre cum se vede si cum se simte, poftim de citeste cate ceva in tribulatia de saptamana asta; din nou, cu tot dragul si fara doppilar.
La Kow Ata s-a zacut cu ceasurile in apa si s-a glumit ruseste cu diverse cucoane - in zilele noastre e plin mai in tot timpul-, dupa care s-a halit cel mai bun saslac din republica, la una din ceaihanalele - sunt trei, de merit inegal - din fata pesterii.
Vazut si craterul de apa. Dar se pare ca mai e unul, care bombane - ca si dumneata - iar pe ala, sa-i iertati, ciceronii mei erau mult prea luati pe ulei ca sa mi-l mai arate.
E drept ca nu am scris prea multe despre haleala. Din motive pe care le stii foarte bine, e unul din cele mai dificile capitole ale expeditiei - nu ma asteptam, dar nu mai am puterile de altadata. Dar fac fata pentru ca, asa cum stii, precis sunt naroada: insa nu, nu ma opresc.
Daca am uitat ceva, in seara asta, sa ma ierti. Maine ma asteapta cinci ore cu masina - un Cielo, ca sa fie clar, dupa doua 4x4 in diverse stari de functionare in Turkmenistan - spre Samarkand. Mais sachez-le, Messire: audi et exaudi. De-acum incolo am sa fiu mai atenta: nu vreau nicicum sa te dezamagesc, stii bine.
***
In alta ordine de idei: se egzista tone de poze cu vapoare ruginite de la Moy'noq, doar ca in secunda asta sunt pitite in coperta cartii lui Belai - nu ranji, ca nu am citit-o - si pe un DVD. Bine, am inteles ordonati, o sa atarn cat de repede macar una. Reflexion faite, nu mi-a placut mai mult Hiva decat Buhara - si poati, beizadea? - si uite vezi, de aia cerusem un sursis de rescriere ulterioara: ca sa se aseze. Cat despre cum se vede si cum se simte, poftim de citeste cate ceva in tribulatia de saptamana asta; din nou, cu tot dragul si fara doppilar.
La Kow Ata s-a zacut cu ceasurile in apa si s-a glumit ruseste cu diverse cucoane - in zilele noastre e plin mai in tot timpul-, dupa care s-a halit cel mai bun saslac din republica, la una din ceaihanalele - sunt trei, de merit inegal - din fata pesterii.
Vazut si craterul de apa. Dar se pare ca mai e unul, care bombane - ca si dumneata - iar pe ala, sa-i iertati, ciceronii mei erau mult prea luati pe ulei ca sa mi-l mai arate.
E drept ca nu am scris prea multe despre haleala. Din motive pe care le stii foarte bine, e unul din cele mai dificile capitole ale expeditiei - nu ma asteptam, dar nu mai am puterile de altadata. Dar fac fata pentru ca, asa cum stii, precis sunt naroada: insa nu, nu ma opresc.
Daca am uitat ceva, in seara asta, sa ma ierti. Maine ma asteapta cinci ore cu masina - un Cielo, ca sa fie clar, dupa doua 4x4 in diverse stari de functionare in Turkmenistan - spre Samarkand. Mais sachez-le, Messire: audi et exaudi. De-acum incolo am sa fiu mai atenta: nu vreau nicicum sa te dezamagesc, stii bine.


