Impresii şi impressvm

Ultimele strigături, din ce în ce mai virulente. Ca răspuns la o insultă în fond extraordinar de oarecare a senatorului majoritar Urban - de profesie lichidator judiciar, adică portărel - care i-a făcut viermi pe oamenii din Piaţă, adineauri se striga însufleţit: te mănâncă viermii.

Urban e un mic ciocoi neonazist, bineînţeles. Un bicisnic mequetrefe - înseamnă secătură, spanioleşte - care nu ştie ce spune. Dar măcar personajul e complet transparent, în vreme ce alţii, cu mai multe ifose, fumegă cam în acelaşi registru, ceea ce nu îi face decât şi mai jalnici. În câteva zile, Piaţa a redevenit cum o ştim: un solar mentidero, plin de pasquinate şi dazibao, aşa cum odinioară se întâmpla pe treptele de la Alcázar şi până în stranele bisericilor dimprejur. Cu vremea, Inchiziţia s-a ostenit să cureţe acareturile lui Hristos de astfel de îndeletniciri îndoielnice: azi cui îi revine cazna asta?

Ca semn că se întâmplă totuşi ceva, în locul ăsta unde a apărut şi o păpuşă de gumilastic pe care cineva a înfipt - defel întâmplător - o perucă blondă, adineauri a apărut şi Remus Cernea. În peizajul zilei curente, Remus C. e un băiat destoinic, cu idei bizare. Ateu şi ecologist, de pildă: mi s-au părut întotdeauna uşor incompatibile, dar treacă de la mine, care uite că sunt laşă şi strănut de mama focului pe Cometei, la căldură.

Cu toate astea, poate că roadele discursului Regelui din toamna trecută sunt tocmai merele astea pădureţe ale supărării supurate. Cine mai poate şti? Oricum, periecii nu au plecat nici acum acasă. Şi gerul începe să muşte zdravăn.

***

Am în faţă două texte, din împrejurări oarecum asemănătoare. Primul e al Marinei Ţvetaeva, care scrie în carnetul ei din vara lui 1917 cam aşa:

"Ce fac eu pe lumea asta? Îmi ascult sufletul. (...). Fără apartenenţă etnică, prietene, nici de clasă. Două rase: cea a zeilor şi cea a fiarelor. Cei dintâi ascultă muzică întotdeauna, celelalte - niciodată. Cei dintâi sunt prieteni, ceilalţi - duşmani. De fapt, mai există şi o a treia: cei care ascultă muzică o dată pe săptămână. - Cunoştinţele (Marina Tsvetaeva, Vivre dans le feu, Confessions)."

Traducerea e a mea, desigur nu grozavă. Dar sensul rămâne intact. În vremi cumplite, Ţvetaeva îşi face o datorie morală din a nesocoti cu superbie aproape de tot amănuntele străzii. Iresponsabilul Kerenski e pomenit de-abia de câteva ori, în schimb urgenţa momentului e cea de a nu fi apucat să spună/scrie tot ceea ce era de spus.

***

Mai aproape de noi, Jeni Acterian, într-un alt ianuarie. Anul este 1941:

"Marţi, 21 ianuarie 1941

Sculat târziu, stat lângă foc şi recitit din La Rôtisserie de la Reine Pédauque. Umor, calm, o subtilă ironie, cartea care-mi plăcuse atât de mult la 17 ani, continuă să fie pentru mine o agreabilă şi reconfortantă lectură. pe la 3 1/2 i-am dat un telefon Marietei - Sadova, n.mea -  care m-a informat că sunt lupte de stradă în faţa prefecturii. Am fost spontan pe punctul de a întreba de ce? Nu citesc niciodată ziare şi când se vorbeşte politică în faţa mea, ascult atât de distrat încât nu sunt niciodată propriu-zis la curent cu situaţia. Luptele de stradă m-au găsit deci complet neinformată şi mai eram şi după vreo 80 de pagini din La Rôtisserie de la Reine Pédauque. Mi s-a părut totul hodoronc-tronc. Pe la vreo 5 m-am dus la M. Era Sor. care făcea teatru ca de obicei şi Carmen. M. în pat. O durea o măsea şi spatele. Mai târziu i s-au pus ventuze, cu toate că revoluţia era în creştere, spre marea mea uimire. Pe la 7 a venit de jos Camil - ah, Camil! Era momentul, n. mea -. Are un ulcer şi e grozav de penibil să vorbeşti cu el din cauza surzeniei lui. Informându-se de situaţia mea şcolară şi aflând că sunt licenţiată şi încă în filosofie, a început să râdă, la care lucru eu râzând şi mai mult am observat că în mod bizar afirmaţia unei licenţe în filosofie produce ilaritate. S-a explicat spunând că i se pare foarte curios când vede astfel de copii licenţiaţi în filosofie şi ca să-i dovedesc că sunt cam departe de copilărie a trebuit să-i produc vârsta mea respectabilă. Adevărul este că nu-mi prea arăt deloc vârsta, după cum zicea şi M. Mă întreb şi eu de ce? De altfel, toată generaţia mea arată mult mai tânără decât este de fapt. Cred că din cauză că ne îmbrăcăm sportiv.

Pe la 8 s-a anunţat la Radio ca publicul să evacueze străzile până la ora 10 şi la 9 m-am dus acasă. Pe străzi oarecum pustiu şi lumea din tramvai cam agitată (Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit). "

***

Spre deosebire de ele, eu nu am eleganţa struţului care aduce ploaia. Aşa că mai vedem ce mai scriem şi mâine, printre picături. Între timp, trag la şaibă: merită, întotdeauna. 

Şi nu, de data asta nu am să suflu o vorbuliţă.