Intifada de pe Lipscani

Poza asta a lui Vlad Ilaş a făcut, de ieri încoace, dimprejurul rețelelor de fire. A înroșit și înspumat Facebookul. O zaveră trendy, în chestia sistemului de urgențe & descarcerare, pe care cineva îl voia oarecum tras pe linie secundă. Una peste alta, o combinație ciudată între revoltele de la Watts, piața Tahrir - iarăși și din nou! - și, firește, Intifada.

Poza e după chipul și asemănarea momentului și e colosală. De la surâsul khmer al mascatului și până la pehlivanul cu keffyieh care îi face wai, fără să aibă habar ce înseamnă asta. Oricum ar fi, niciunii și nici alții nu par să se ia în serios, totul pare așa, un fel de îmbrânceală lego lipsită de solemnitate. Dar zaverele sunt arar solemne, asta știam demult.

Estimp, caldarâmul de fițe de pe Lipscani e făcut praf, cu bricege, pumni și ce s-o mai găsi. Și mai întâi de orice altceva, cu ură, chestie absolut nouă și nu bună defel. Cataroaiele zboară într-o maximă veselie, pirandele de pe Franceză și-au scos fustele la răzbel, băiatul de la RTV - ciotul ăla al fostei Realități unde s-a tăiat curentul, în toamna trecută -  gâfâie de mama focului în telefonul mobil, cu sentimentul momentului istoric. Cineva a luat foc - iarăși un semn sordid al lipsei de judecată -, alți șase sunt duși rapid la bolniță, mitraliera din televizor toacă vorbe în timp ce scriu aton, iar la Colțea e negru de lume.

În împrejurări din astea, e destul de greu să faci prognoze, pentru că e aproape cu neputință să iei distanță. Lucrul probabil este că până la urmă tot se va întâmpla ceva, fiindcă reacția sistemului e aproape hilară. În dulcele stil clasic, Boc va răspunde numai în fața Marii Adunări Naționale: dar, serios acum, la ce altă reacție ne puteam aștepta?

Oricum ar fi și oricum s-ar isprăvi, un singur lucru sare în ochi. Toate lucrurile care vibrează încep și se termină în bătătura Pieței de Flori ori în pristolul bisericii Sfântul Gheorghe. Asta le e soarta, felul și logica: pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu se poate pune de-a curmezișul lui Brâncoveanu.

Un cinșpe ianuarie schilav, așadar. Cu salvări, dar fără Eminescu.

Later edit:  Luni dimineaţă, după o noapte infernală. Primit o scrisorică foarte frumoasă de la Vlad I., care mă roagă să-i dau un link şi un credit la poză. Şi-mi mai spune un lucru extraordinar. Poftim:

Şi, de asemenea, ar trebui să ştiţi că băiatul din poză le spunea jandarmilor "te iubesc".

Bună dimineaţa, Bucureşti zavergiu. Şi mulţumesc: după atâta vreme, tot nu ţi-ai rătăcit simţul umorului de nevinovată aciditate.