Nu răspunzi la SMS...

În semn de inflexiune faţă de ce e pe stradă, Boc l-a demis pe ministrul de externe, fix în timpul şedinţei de resort de la Bruxelles. Ca lucrurile să fie şi mai curioase, povestea s-a întâmplat după un anunţ aţos în faţa Parlamentului, în care am auzit scrobitul ne cerem scuze - de parcă am vorbi despre o defecţiune tehnică, la un releu - şi nu umilul, binevenitul ne cerem iertare. Şi ar fi fost deplin loc de aşa ceva: poate că intenţiile au fost bune, dar rezultatul e ăsta şi nu altul, cu o comunicare atât de proastă, încât ai putea crede că oamenii ăştia îşi trag de unii singuri gloanţe în picior.

Aşadar Baconschi îşi plăteşte, într-un tardiv sfârşit ce anunţă probabil deja interregnul, scabrosul exces de zel ce-l transformase într-un soi de menestrel al Elenei U. Din ei doi, ea este adevăratul personaj de roman: femeiuşca destoinică de treizeci de ani. Nădăjduiesc că atunci când lucrurile se vor limpezi - citească-se, vor deveni indiferente - cineva să aibă curajul să o scrie: are ce. Prin urmare, Teodor B. a primit mazâlul nu pe căile naturale ale cancelariei; ci prin esemes, ca lacheul căruia i s-ar putea promite, la o adică, mulţumirea ambasadei tropicale, fără miză, întru uitare şi uşurare. Facem pariu? M-ar ferici să-l pierd.

Cunosc practica. Se poartă din plin, în sistem şi denotă dispreţ. Mi s-a întâmplat şi mie, e drept telefonic şi în cu totul altă situaţie: te înlocuiesc de azi, ca să-i dau lui Ics, că avem obligaţii; nu te superi, nu?

Păcatele mele, cum să mă supăr. Oricum era un ceva dispensabil: după zdrăngănele, nu mi-a părut niciodată rău - ducă-se.

Un moment schilav - o, mores! - azi la Parlament, ziua de naştere a vaporeanului Toader, lider de grup majoritar. Un pateu, o salată de bou, un păhărel de căpşunică înainte de şedinţă. Strâns cu uşa situaţiei, omul neagă poftirea coledzilor, deşi presa noastră exhibiţionistă deja tăbărâse să ne arate mâncarea înşirată pe mesele de protocol. Candid, unul dintre invitaţi observă fără să clipească: am servit şi înainte şi după plen.

Româneşte anume cum: au dus tava, sau - prin hipercorectitudinea periurbană la modă - au consumat?

Odată cu Baconschi, încă o lovitură dată tombaterelor de carton. Ca şi milionarii din energie, se egzistă din plin, gata oricând să-şi îndulcească glasul cui plăteşte mai bine. Dar e puţin şi e târziu: o pancartă din Piaţă scrie deja cu gură de foc - Băsescu, în cazul tău mayaşii - sic! - au avut dreptate.

Iară eu, cu ale mele. Încă puţin şi isprăvesc ce m-a ţinut ocupată zile în şir - în fine, prima trombă, ca să spun aşa. Estimp şi până ajungem la restanţe - ajungem, ajungem şi acolo: trăiască Regele!

PS: Este că tricoul individului din stânga e neaşteptat de potrivit? Este. Habar nu avem de unde, dar ca să se potrivească, poate chiar din Timor Leste.